Facebook/Igor Dodon

PSRM acuză guvernarea de „hărțuire a angajaților din domeniul Educației” și va contesta în instanța de judecată decizia CNESP

Partidul Socialiștilor (PSRM) a anunțat pe 1 septembrie că va сontesta în instanța de judecată decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) și cere anularea obligării angajaților din Educație să suporte cheltuielile pentru testele anti-COVID-19. 

Potrivit socialiștilor, acțiunea este discriminatorie: „Actuala guvernare a lansat un șir de acțiuni de hărțuire a angajaților din domeniul Educației, inclusiv a pedagogilor și profesorilor. Conducerea țării îi forțează pe acești oameni să se vaccineze ori să plătească teste anti-COVID-19 din propriul salariu, care și așa deseori nu ajunge nici pentru strictul necesar pe fundalul unor scumpiri la majoritatea produselor”.

De asemenea, PSRM s-a referit la declarația prim-ministrului Natalia Gavrilița din 31 august, pentru care aceasta și-a cerut scuze ulterior.

„Gavrilița a declarat că cei care refuză vaccinarea „să-și caute altă ocupație”. O astfel de atitudine sfidătoare și arogantă la adresa corpului didactic din partea conducerii statului poate provoca o criză în educație, când mulți dascăli vor pleca din sistem. Asta în condițiile în care școlile și așa se confruntă cu un deficit mare de profesori și pedagogi, iar grădinițele n-au suficiente educatoare”, au criticat socialiștii.

***

Decizia CNESP din 23 august prevede că, din 1 septembrie, elevii vor începe anul de studii 2021-2022 cu prezenţă fizică, însă cu respectarea unor măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului. De asemenea, angajații din educație care nu sunt vaccinați vor trebui să prezinte, la fiecare două săptămâni, rezultatul negativ al testului la Covid-19. Analizele vor fi achitate de către cadrele didactice. Autoritățile își propun să accelereze, în acest mod, procesul de imunizare împotriva COVID-19 astfel încât, până la 1 octombrie, rata de vaccinare în sistemul de învăţământ (reprezentanţii adulţi) să constituie 95%. Federația Sindicală a Educației și Științei a criticat decizia. Subiectul a fost discutat ulterior în cadrul unei platforme la care au participat reprezentanții sindicatelor, ministrul Educației, șefa Comisiei parlamentare pentru educație, dar și un epidemiolog.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău începând cu 13 iulie. Lista străzilor afectate

Începând cu 13 iulie, pe mai multe străzi din municipiul Chișinău vor fi instituite restricții de circulație. Unele dintre ele vor fi valabile timp de aproape o lună. În perioada restricțiilor, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Informațiile au fost comunicate de Primăria municipiului Chișinău.

Conform autorităților capitalei, în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe strada Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a străzii Sarmizegetusa.

Tot în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe șoseaua Muncești, pe tronsonul cuprins între străzile Arca Moldovei și Băcioii Noi. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a șos. Muncești. 

De asemenea, traficul rutier pe str. Florilor va fi suspendat, în contextul executării lucrărilor de reparație. Lucrările se vor desfășura pe etape, după cum urmează:

  • etapa I: tronsonul cuprins între străzile Studenților și Matei Basarab, pe perioada 13.07.2026-19.07.2026;
  • etapa II: tronsonul cuprins între străzile Matei Basarab și Miron Costin, pe perioada 20.07.2026-27.07.2026;
  • etapa III: tronsonul cuprins între străzile Miron Costin și Bogdan Voievod, pe perioada 28.07.2026-09.08.2026.

Mai mult, va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Vadul lui Vodă, pe tronsonul cuprins între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru și pe str. Ginta Latină, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Nicolae Milescu-Spătaru, în perioada 14 iulie – 12 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: