Performanță remarcabilă pentru tenisul din Republica Moldova. Radu Albot a reușit să califice echipa țării noastre la turneul ATP Cup. Meciurile se vor desfășura în trei oraşe din Australia, în perioada 3 şi 12 ianuarie 2020, cu câteva zile înaintea startului turneului „Australian Open”. Premiile totale puse în joc se ridică la 15 milioane de dolari.

„Datorită clasamentului din acest an al celui mai bun jucător moldovean din toate timpurile, Moldova a obținut unul dintre cele șase locuri restante pentru calificare”, a notat Federația Națională de Tenis a Moldovei.

Un mesaj de felicitare a scris și președintele Igor Dodon. „Îi mulțumesc lui Radu, care este un exemplu demn de urmat pentru mulți copii și tineri care practică tenisul în Republica Moldova. Sper că, în cel mai scurt timp, sportul și educația sportivă să primească tot suportul necesar pentru a crește noi campioni și sportivi de performanță care să poarte sus și mândru drapelul Republicii Moldova!”, a menționat șeful statului, pe pagina sa de Facebook. 

Moldova va face parte din Grupa C, alături de Belgia, Marea Britanie și Bulgaria. Partidele grupei noastre se vor juca la Sydney.

În total, la Cupa ATP vor participa 24 de formaţii, care vor fi împărţite egal în 6 grupe. Fiecare confruntare va include cîte două partide de simplu şi una de dublu.

Câştigătoarele grupelor, dar şi două cele mai bune echipe de pe locul secund se vor califica în play-off. Cupa ATP se va desfăşură în oraşele Brisbane, Perth şi Sydney între 3 şi 12 ianuarie 2020.