NewsMaker

Reacția lui Vadim Ceban, după acordul cu Gazprom: „Echipa Moldovagaz a demonstrat, o dată în plus, profesionalism înalt”

Președintele Consiliului de adminstrație a companiei „Moldovagaz” Vadim Ceban a publicat, pe 30 octombrie, un comentariu după ce Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat semnarea unui protocol cu Gazprom, care stabilește detalii referitor la agenda comună pe problema gazelor și semnare a contractului de livrarea a gazelor, începând cu 1 noiembrie. Acesta a menționat că negocierile nu au fost simple și a lăudat profesionalismul echipei pe care o conduce, dar și pe cea a vicepremierului Andrei Spînu.

Vadim Ceban a adresat un mesaj în limba rusă.

„Negocierile nu au fost deloc simple, însă sunt bucuros că echipa Moldovagaz a demonstrat și a dat dovadă, o dată în plus, de profesionalism înalt. Aș vrea să îi mulțumesc personal vicepremierului Andrei Spînu pentru flexibilitate, principialitate și o poziție corectă în procesul de negocieri. Well done! De asemenea, aș vrea să le mulțumesc colegilor din Moldovagaz pentru susținere, răbdare și conștientizare a întrgului complex de provocări, pe care trebuie să le înfruntăm. Mai avem foarte mult de lucru. Și așa cum spun cei din domeniul gazului – să continuăm munca!”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.

Facebook

Pe 29 octombrie, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că Moldova a convenit cu «Gazprom» în privința prelungirii contractului de livrare a gazelor naturale pe o perioadă de cinci ani. Potrivit noului contract, gazele vor fi furnizate în Moldova începând cu 1 noiembrie. A doua zi, după ce presa din Rusia a scris că prețul ar putea constitui până la 600$ pentru mia de metri cubi, ministrul Infrastructurii a anunțat că, pentru luna noiembrie, prețul achitat de Republica Moldova pentru gaz va constitui circa 450 de dolari per mia de metri cubi, iar ulterior prețul ar urma să scadă în funcție de cotația prețului la gaze pe burse.

„În condițiile actuale vom avea un preț de 2 ori mai mic decât cel de piață și un preț mai mic decât am plătit în octombrie”, a anunțat pe 30 octombrie vicepremierul Andrei Spînu.

În ceea ce privește datoria acumulată de Moldovagaz față de Gazprom, s-a convenit efectuarea un audit independent în 2022. În baza acestui audit, urmează să se stabilească suma și să se desfășoare noi negocieri pentru identificarea modului și calendarului de achitare. Vicepremierul a mai subliniat că protocolul semnat nu prevede nici o condiționalitate politică și nu pomenește regiunea transnistreană în niciun fel.

Contractul precedent dintre Gazprom și Moldovagaz a expirat în data de 30 septembrie. La începutul lunii octombrie, părțile au convenit să prelungească înțelegerea cu o lună,  însă la un preț de $790 pentru 1000m3 de gaz. Compania rusă  a declarat că, în cazul în care Chișinăul nu va achita în totalitate datoria de $709 mln, din 1 decembrie, ar putea sista în totalitate livrarea gazului către Republica Moldova.

Precizăm că, anul trecut, Moldova cumpăra gaz de la Gazprom cu $148. Pentru anul curent, Moldovagaz prognoza un preț mediu de $200 pentru 1000m3. Între timp, din această toamnă, prețul la gaz a explodat pe piața europeană cu circa 900% față de anul 2020.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Procedurile de înfrățire dintre Focșani și Chișinău, suspendate după ce Ceban a primit interdicție de intrare în România

Municipiul Focșani a suspendat procedurile de înfrățire cu municipiul Chișinău, după reacțiile care odată cu aplicarea interdicției de intrare pe teritoriul României în privința primarului capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban. Anunțul a fost făcut de primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, pe pagina sa de Facebook.

Cristi Valentin Misăilă a menționat că, în ultima vreme, a fost ținta unor „atacuri” din partea reprezentanților locali ai USR în legătură cu inițiativa privind înfrățirea dintre Focșani și Chișinău, după ce Ion Ceban a primit interdicție de intrare în România. Edilul a precizat că, pentru că acest demers „risca să fie compromis de interpretări politice”, procedurile de înfrățire cu Chișinău au fost suspendate, „până la clarificarea tuturor aspectelor diplomatice”. Decizia a fost luată pe 11 iulie.

Din păcate, prea des asistăm la o politică alimentată de atacuri ieftine și reflexe populiste. În loc să se înțeleagă rostul profund al colaborării dintre comunități, unii aleg să transforme orice pas înainte într-o oportunitate de scandal. Le transmit că dezvoltarea reală nu se face cu lozinci și acuzații ci cu muncă și parteneriate solide. În ciuda unor astfel de atacuri, Primăria Focșani va continua să aleagă calea valorilor sale tradiționale, a deschiderii și a respectului față de oameni, dincolo de zgomotul de fundal al unei politici fără substanță”, a spus primarul.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Atât Ion Ceban, cât și Blocul Alternativa, din care face parte inclusiv partidul MAN, condus de edilul capitalei, au declarat că în spatele deciziei s-ar afla președinta Maia Sandu și formațiunea de guvernământ PAS. La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins învinuirile, declarând că interdicția are legătură cu acțiunile lui Ion Ceban. Oficialul a evidențiat pozițiile pro-ruse pe care le-a avut primarul de-a lungul timpului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: