РИА Новости

Record de cazuri noi de COVID-19 în Ucraina. Peste 1500 de persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore

Un nou record al infecțiilor cu COVID-19 a fost înregistrat în Ucraina. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1592 de cazuri noi de coronavirus, informează Hromadske.

De la începutul epidemiei, în Ucraina, 86 140 persoane s-au infectat cu COVID-19. Dintre aceștia, 46 216 pacienți s-au însănătoșit, iar 1992 au decedat.

În prezent, 38 462 persoane se tratează de coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Dodon Igor

Opoziția, în bloc la parlamentare? Dodon: „Asta vor cetățenii”

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a declarat că formațiuni politice de stânga poartă negocieri pentru crearea unui bloc electoral, în vederea candidării la alegerile parlamentare din toamnă. Politicianul nu a oferit mai multe detalii, însă a menționat că rezultatele discuțiilor ar putea fi anunțate până la sfârșitul acestei luni. Socialistul a mai spus că, în opinia sa, dacă partidele de stânga vor concura la parlamentare pe cont propriu, doar PSRM va intra în următorul legislativ. Precizările au fost făcut în cadrul ediției din 4 iulie a emisiunii sale online „În direct cu Igor Dodon”.

Noi am început discuțiile și suntem destul de aproape de crearea unui bloc electoral pe stânga. Sunt o mulțime de întrebări, evident, sunt mai multe neînțelegeri în trecut, dar cetățenii Republicii Moldova, la orice întâlnire în teritoriu, mă întreabă: „Domnule Dodon, de ce nu vă uniți? Uniți-vă toți și dați jos PAS-ul”. Asta își doresc cetățenii. De aceea, ca răspuns la solicitarea cetățenilor, noi vom crea un bloc de stânga. Cu cine și cum, suntem încă în negocieri. (…) Cred că până la sfârșitul lunii iulie vom anunța despre rezultatele acestor negocieri”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM mai consideră că „cea mai mare greșeală” a partidelor de stânga la aceste alegeri parlamentare ar fi să candideze separat. „În această situație, în Parlament va trece doar Partidul Socialiștilor. Restul vor acumula până la 5%. Și toate aceste procente, cumulat, de la 4-5 partide câte 3-4%, vreo 15%, se vor duce jumătate la PAS. Și PAS dorește acest lucru: ca să fie fărâmițată stânga”, a adăugat el.

Amintim că, pe 4 iunie, jurnaliștii Ludmila Belcencova și Dmitri Ciubașenco, alături de fostul ministru al Apărării Victor Gaiciuc, au anunțat lansarea platformei „independente” „Pentru Moldova”. Aceștia au declarat că scopul ei este unirea forțelor politice de opoziție pentru parlamentare. Ulterior, Igor Dodon, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, și lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, au anunțat că sunt de acord cu faptul că opoziția trebuie să se unească.

Iar pe 12 iunie, Vladimir Voronin a declarat că există posibilitatea creării unui bloc electoral format din partide de stânga pentru scrutinul din acest an, în care se vor regăsi socialiștii și partidul lui Tarlev.

Totodată, în ultimul timp, opoziția pro-rusă este tot mai des surprinsă împreună la evenimente publice. De exemplu, la sfârșitul lunii iunie, reprezentanți ai PCRM, PSRM, „Viitorul Moldovei” și „Inima Moldovei” au participat la un forum economic internațional din Sankt-Petersburg, Federația Rusă. În marja evenimentului, aceștia au avut o întrevedere cu prim-adjunctul ministrului Energiei al Federației Ruse, Pavel Sorokin.

***

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: