primăria
Максим Андреев, NewsMaker

Regim special de activitate la Primăria Chișinău până pe 31 mai. O dispoziție în acest sens, semnată de Ceban

În perioada 5 aprilie – 31 mai 2021 se instituie program special de activitate în cadrul subdiviziunilor structurale ale autorităților administrației publice locale a municipiului Chișinău. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general, Ion Ceban.

Potrivit documentului, conducătorii subdiviziunilor din cadrul Primăriei Chișinău vor asigura regim special de activitate, prin atragerea la serviciu a personalului strict necesar, a cărui activitate necesită prezența obligatorie la locul de muncă.

De asemenea, se recomandă conducătorilor subdiviziunilor structurale din cadrul APL, întreprinderi municipale, instituții bugetare și cele aflate la autogestiune din subordine, precum și preturilor de sector, să asigure regim special de activitate, prin alternarea muncii angajaților cu prezența la locul de muncă și de la distanță, pentru a minimiza riscul de infectare cu COVID-19.

În perioada de referință, accesul tuturor persoanelor în incinta Primăriei Chișinău se restricționează. Astfel, depunerea cererilor și eliberarea actelor solicitate de cetățeni se va efectua prin intermediul adresei de email și/sau prin poștă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Daniel Vodă

„Cei care trădează Moldova vor fi sancționați”: Reacția Guvernului, după ce apropiați ai lui Șor au fost incluși pe lista neagră a UE

Guvernul de la Chișinău salută noile sancțiuni impuse de Uniunea Europeană împotriva persoanelor și entităților afiliate fugarului condamnat Ilan Șor, acuzate de acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a declarat că aceste măsuri transmit un mesaj ferm – cei care „trădează Moldova vor fi sancționați”. Vodă a asigurat că Chișinăul acționează alături de Bruxelles pentru a apăra alegerile și instituțiile democratice din țara noastră

„Este un semnal clar: cei care trădează Moldova vor fi sancționați la nivel european și nu se vor putea bucura de libertatea de a călători, de a face afaceri și de a beneficia de prosperitatea unui spațiu comun atunci când acționează împotriva principiilor și valorilor europene”, a declarat Daniel Vodă.

Consiliul Uniunii Europene a sancționat, pe 15 iulie, în total, 23 de persoane și 5 entități implicate în tentative de subminare a suveranității și a statului de drept din Republica Moldova. Dintre aceștia, șapte persoane și trei entități, apropiate fugarului Ilan Șor, sunt acuzate de cumpărare de voturi, coruperea politicienilor locali și implicare în tentative de fraudare a alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional.

Pe lista sancțiunilor se regăsesc, printre alții, fosta procuroare anticorupție Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Totodată, pe lista sancțiunilor Uniunii Europene au fost incluși Dumitru Buimistru, prezentator TV, actor și blogger, precum și Veaceslav Valico, prezentat drept activist.

Nu a scăpat de sancțiuni nici Blocul „Victorie”, lansat de Șor, la Moscova, în ajunul alegerilor din 2024. Amintim că membrii blocului au depus deja actele la CEC, pentru a participa la alegerile parlamentare din septembrie, curent.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: