anticorupție.md

Restabilit în funcție, însă nevoit să plece. Anatol Ciubotaru nu va putea reveni în fruntea Spitalului Republican

Anatol Ciubotaru a fost restabilit în funcția de director al Spitalului Republican, însă nu se va putea întoarce la conducerea instituției medicale. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), contractul acestuia a expirat pe 19 octombrie. Ciubotaru ar fi depus o cerere pentru prelungirea contractului de muncă, însă, potrivit instituției, aprobarea inițiativei contravine legii, din cauza vârstei  acestuia.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță pe 21 octombrie că, întru executarea Deciziei Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 16 octombrie 2020, l-a repus pe Anatol Ciubotaru, în toate drepturile și obligațiunile prevăzute de contractul individual de muncă, încheiat cu Ministerul Sănătății. În context, vor fi achitate toate drepturile salariale ale angajatului, pentru perioada de absență.

Totuși, Anatol Ciubotaru nu va reveni în fruntea Spitalului Republican. Și asta pentru că i-ar fi expirat contractul de muncă, anunță MSMPS.

„Reieșind din faptul că, contractul individual de muncă al dl. Ciubotaru, a expirat pe 19 octombrie 2020, au fost încetate raporturile de muncă cu acesta, conform Ordinului nr.173, P.1, din data de 17 octombrie 2020. Ordinul a fost adus la cunoștința salariatului, pentru care s-a semnat”, se arată în declarația instituției.

Anatol Ciubotaru a depus o scrisoare prin care solicită prelungirea contractului de muncă pentru încă 6 luni. MSMPS consideră, însă, că aprobarea cererii ar fi ilegală.

„Menționăm că aprobarea cererii este contrară legii, deoarece potrivit prevederilor art. 82 lit. i) din Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de atingere a vârstei de 65 de ani, de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat. Astfel, contractul individual de muncă al salariatului, conducător al unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat, încetează de drept la atingerea vârstei de 65 de ani”, se arată în comunicat.

Amintim că anunțul privind faptul că Anatol Ciubotaru a fost demis din funcția de șef al Spitalului Republican a fost făcut pe 24 martie de către premierul Ion Chicu. Decizia a fost luată după ce, în aceeași zi, Ministerul Sănătății a confirmat că 4 medici din cadrul Spitalului Republican sunt suspecți de infecție cu COVID-19, iar „directorul, fără să informeze după procedură MSMPS și ANSP, a decis efectuarea testelor în cadrul unui laborator privat”. Peste câteva zile, ministrul Sănătății a confirmat că testele au arătat că medicii sunt infectați.

Pe 7 iulie, noul director al Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a fost desemnat Andrei Uncuță.

Ciubotaru a atacat în judecată decizia privind demiterea sa, iar pe 16 octombrie Curtea Supremă de Justiție i-a dat cîștig de cauză și a decis restabilirea sa în funcția de director al Spitalului Republican.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Majorările de salarii vor întârzia? Maia Sandu: „Nu cred că se reușește de la 1 septembrie”

Majorarea salariilor în sectorul public de la 1 septembrie este puțin probabilă, a declarat președinta Maia Sandu. Șefa statului spune că Guvernul trebuie să finalizeze mai întâi politica bugetar-fiscală și să stabilească dacă veniturile estimate sunt suficiente pentru a acoperi costurile noii legi a salarizării.

Întrebată la JurnalTV dacă Guvernul va reuși să respecte termenul anunțat anterior pentru majorarea salariilor, Sandu a răspuns că acest lucru este puțin probabil.

„Nu cred că se reușește de la 1 septembrie, pentru că acum suntem în august. Trebuie clarificate lucrurile în raport cu politica fiscală și o să vedem care sunt resursele estimate de guvern pe care această politică fiscală le va produce și, respectiv, să vedem cum aceste resurse se compară cu costul legii salarizării. S-ar putea guvernul să mai intervină și pe proiectul legii salarizării, ca să le aducă în concordanță, pentru că e nevoie să coincidă cifrele. Cheltuielile și veniturile să coincidă. Nu cred că va fi de la 1 septembrie această majorare, dar sper totuși să fie mai devreme decât mai târziu”, a declarat președinta Maia Sandu.

Amintim că, la elaborarea bugetului pentru 2026, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a anunțat că majorările salariale pentru angajații din sectorul public vor fi incluse în noua Lege a salarizării, iar obiectivul era ca aceasta să intre în vigoare de la 1 septembrie 2026. Proiectul de lege a fost ulterior supus consultărilor publice, însă a stârnit critici din partea sindicatelor și a experților. La scurt timp, Guvernul Munteanu a demisionat, iar la conducerea Ministerului Finanțelor, Andrian Gavriliță a fost înlocuit de deputata PAS Victoria Belous.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: