Deportarea membrilor Bi-2 din Thailanda în Israel, anulată după vizita consulului rus. Moscova vrea să fie aduși în Rusia
Full Article 3 minutes read

Deportarea membrilor Bi-2 din Thailanda în Israel, anulată după vizita consulului rus. Moscova vrea să fie aduși în Rusia

Autoritățile din Thailanda au decis să-i deporteze pe membrii trupei Bi-2 în Israel, însă după o „vizită a diplomaților de rang înalt de la consulatul rus” și-au anulat hotărârea. Precizarea a fost făcută, pe rețelele de socializare, de reprezentanții trupei rock. 

Decizia de a-i deporta pe membrii Bi-2 în Israel ar fi fost luată pe 29 ianuarie, ulterior muzicienilor le-ar fi fost procurate bilete de avion.

„Astăzi, după vizita diplomaților de rang înalt de la consulatul rus, reprezentanții trupei au fost anunțați că decizia de a-i deporta în Israel a fost anulată. Membrii trupei au refuzat să comunice cu consulul rus”, au declarat reprezentanții trupei Bi-2 pe rețelele de socializare, relatează Meduza. Potrivit sursei, membrii trupei continuă să fie ținuți în centrul de migrație, într-o celulă comună pentru 80 de persoane. The Insider scrie că artiștii dorm la podea.

Înainte de aceasta, Dojdi a scris cu referire la presa israeliană că membrii trupei urmau să fie deportați în Israel și Australia. Presa din Israel preciza că niciunul din muzicieni nu riscă să fie deportat în Rusia.

Potrivit Meduza, în trupa Bi-2 sunt în total 7 persoane, cetățeni ai Rusiei, Israelului și Australiei.

Amintim, politicianul rus de opoziție Dmitri Gudkov a declarat într-un interviu pentru „Current Time” că consulul general rus în Thailanda ar fi solicitat personal deportarea muzicienilor (cinci din șapte) care au intrat în Phuket cu pașapoarte rusești. Gudkov nu exclude că, dacă vor fi deportați în Rusia, deținuții ar putea fi urmăriți penal din cauza poziției lor împotriva războiului.

***

Pe 25 ianuarie, agenția rusă TASS anunța că în Thailanda au fost reținuți membrii formației Bi-2, pentru că au desfășurat concerte fără a avea un permis de muncă. Sursa menționa că muzicienii riscă să fie deportați. Potrivit The Insider, în ianuarie, în Thailanda au fost anulate concertele lui Maxim Galkin. Înainte de aceasta, în Thailanda au fost anulate și evenimentele comediantului Ruslan Belîi. Autoritățile locale reacționează dur la declarațiile politice de pe scenă, ar fi declarat o sursă din domeniu pentru TASS.

Trupa Bi-2 a confirmat ulterior că membrii săi au fost reținuți în Thailanda. „Știm că motivele acestei presiuni sunt creațiile noastre, poziția noastră”, a evidențiat trupa, într-un mesaj pe rețelele de socializare.

Pe 29 ianuarie, jurnalistul și prezentatorul postului de televiziune „Dojdi” Mihail Kozîrev declara că membrii trupei rock ar fi ținuți într-o cușcă în aer liber, din Bangkok, la 35-40 grade Celsius. Potrivit acestuia, muzicienii ar fi rămas fără mijloace de comunicare și nu ar fi primit traduceri ale actelor judecătorești. În plus, „negociatorii” vorbitori de limbă rusă ar fi puși periodic în celulele muzicienilor, „pentru a pune presiune psihologică asupra lor, fiind speriați cu consecințele acțiunilor lor și sugerând mită”. În opinia sa, situația ar fi controlată direct de autoritățile ruse. „Aceasta este o represalie demonstrativă împotriva muzicienilor care nu susțin războiul”, crede jurnalistul.

***

În mai 2023, ministerul rus al Justiției l-a inclus pe Igor Bortnik, solistul trupei Bi-2, în registrul „agenților străini”. Kremlinul declara că Bortnik a fost recunoscut drept „agent străin” după ce „s-a opus unei operațiuni militare speciale în Ucraina, a vorbit negativ despre Federația Rusă, cetățenii săi și autoritățile statului”.

În martie 2023, trupa „Bi-2” a susținut un concert la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: