Fostul președinte Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu
Full Article 2 minutes read

Fostul președinte Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu

Fostul președinte al țării Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată în această dimineața de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care au prelungit arestul la domiciliu pe numele lui Dodon cu încă 30 de zile. Anunțul a fost făcut de procurorul de caz, Petru Iarmaliuc.

„Instanța a prelungit arestul la domiciliu pentru încă 30 de zile. Demersul a fost acceptat integral. Au fost menținute interdicțiile aplicate anterior conform mandatului. Noi vom studia încheierea instanței și după caz ne vom folosi de cele 3 zile pentru a vedea dacă contestăm această încheiere. (…) Pentru prelungirea măsurii preventive este suficientă cel puțin o probă nouă. Noi am prezentat șase probe noi”, a declarat Petru Iarmaliuc.

Procuratura Generală precizează că magistrații au menținut aceleași restricții din mandatul anterior, deși procurorii au solicitat aplicarea restricției prevăzute expres la art.188 alin.(3) pct.2) din Codul de procedură penală și anume limitarea convorbirilor telefonice, recepționării și expedierii trimiterilor poștale și utilizării altor mijloace de comunicare. „Având în vedere că solicitarea procurorilor a fost respinsă de către judecătorul de instrucție, procurorii anticorupție urmează să conteste decizia instanței cu recurs la Curtea de Apel Chișinău”, a declarat Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt de la Procuratura Generală, pentru NM.

Fostul președinte al țării, Igor Dodon, figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”. Potrivit lui, acuzațiile au fost înaintate „la comandă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: