VIDEO Asociația „Dreptul la dreptate” cere președintei Maia Sandu crearea unei comisii pentru investigarea dosarelor politice și a celor la comandă
Full Article 5 minutes read

VIDEO Asociația „Dreptul la dreptate” cere președintei Maia Sandu crearea unei comisii pentru investigarea dosarelor politice și a celor la comandă

Membrii Asociației obștești „Dreptul la dreptate”, care militează pentru respectarea drepturilor omului, a susținut pe 2 iunie o conferință de presă în fața sediului Președinției. Aceștia au solicitat președintei Maia Sandu să creeze o comisie avizată pentru investigarea dosarelor politice și a celor la comandă prin care fostul regim se răfuia cu persoanele incomode, informează Jurnal TV.

„Asociația „Dreptul la dreptate”, care de-a lungul activitățiii sale a reușit să reunească persoane care au devenit inculpați în cauze penale la comandă și de ordin politic, care au fost ca atare recunoscute de Consiliul Europei și de alte instituții internaționale, intervine cu prezenta petiție și solicită președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, să devină garantul primordial în vederea apărării drepturilor omului și crearea unei comisii specializate pe lângă președintele Republicii Moldova pe problemele cauzelor penale la comandă și de ordin politic, precum și pentru lupta cu corupția în justiția țării”, a declarat președintele Asociației, Pavel Grigorciuc.

Membrii asociației se arată dezamăgiți că la trei ani de la căderea regimului oligarhic al lui Plahotniuc, justiția din Moldova nu a reușit să schimbe în mod esențial starea de fapt a lucrurilor.

„Majoritatea dosarelor politice și la comandă intentate la adresa activiștilor și avocaților acestora, agenților economici incomozi și a foștilor colaboratori a structurilor de forță nu au fost clasate încă, așa cum solicită Consiliul Europei și partenerii de dezvoltare, chiar și în cazurile în care inculpații au fost achitați, precum cazul grupului Grupului Petrenco, dosarul Bolboceanu, dosarul grupului Zabolotnîi, dosarul Vento, dosarul Valentin Eșanu, dosarul Domnica Manole, dosarul Valeriu Cucu”, a spus Grigorciuc.

Activistul a mai menționat că niciun procuror sau judecător nu a fost pedepsit pentru instrumentarea la comandă a dosarelor și încălcarea drepturilor omului, aceștia fiind în continuare protejați de sistem. În context, Pavel Grigorciuc a spus că angajați ai Ministerului de Interne, „de la Cavcaliuc la Jizdan”, nu au fost nici până în prezent aduși în fața instanței, iar colaboratori ai regimului Plahotniuc, „gangsteri ai bandei criminale de la Țuțu la Damir”, alături de „deputații dezertori de la Sergiu Sârbu la Victor Mândru” nu sunt astăzi în închisoare.

La conferință a vorbit și Denis Ureche, om de afaceri condamnat anterior în cazul fraudei bancare, care a menționat trei dosare de rezonanță în care nu există nici până astăzi o finalitate.

„Primul dosar este dosarul Grigore Gacichevici, care este deja 11 ani în instanța de judecată de la Buiucani, 11 ani în care nu s-a făcut nimic în acest dosar. Al doilea este dosarul Ilan Șor, care din anul 2015, timp de 7 ani, a fost condamnat doar în prima instanță. Și este încă un dosar, din anul 2012, pornit pe faptul escrocheriei și spălării de bani de către un grup criminal condus de Ion Lambantu și Iurie Drozd, dosar care se află în instanța de judecată de la Buciucani fără ca măcar să fie începută prima ședință. Din păcate, constatăm că lupta cu corupția și reforma justiției pierde detașat în fața unor escroci care au contribuit la frauda bancară”, a declarat Denis Ureche.

O altă victimă a fostului regim – Valeriu Cucu, veteran de război și fost polițist, care s-a aflat trei ani și patru luni în detenție, fiind acuzat de contrabandă și evaziune fiscală în lipsa oricărui act constatator, după ce a descoperit mai multe scheme de contrabandă protejate de instituțiile statului, s-a arătat și el dezamăgit de justiția din Moldova, care nu a reușit „să-i trimită după gratii nici pe Plahotniuc și nici pe complicii acestuia care au prejudiciat statul”.

„Toți procurorii, judecătorii, polițiștii și funcționarii de rang înalt care l-au servit pe Plahotniuc, și astăzi sunt în funcții. (…) Până la urma numai se pronunță că Plahotniuc, Șor și Platon sunt vinovați, dar conducerea trebuie să ia atitudine față de cei care au ajutat la săvârșirea crimelor. Doamnă președinte, foarte mulți cetățeni au încredere anume în dvs. Solicităm respectuos, luați atitudine față de aceste dosare politice, creați o comisie, noi avem informații, avem probe, știm cine sunt călăii din sistem care astăzi pun piedici în roate. Dați posibilitatea oamenilor să se întoarcă în țară, chiar și copilul meu a plecat cu tot cu familie după ce am fost arestat și copilul meu era și el fugărit pentru a fi arestat. Asta anume pentru ca eu să dau depoziții pe numele dvs și al lui Andrei Năstase ca să facă legătura că ați participat la proteste finanțate din străinătate. Eu n-am putut să spun minciuni, poate dacă o făceam, îmi păstram copiii acasă, poate că îmi păstram businessul și aveam o viață mai luminoasă”, a declarat Valeriu Cucu.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: