euractiv.com

Rusia se va asigura „cu atenţie” că drepturile lui Igor Dodon vor fi respectate – diplomat rus

Rusia se va asigura că drepturile fostului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, reţinut la Chișinău, vor fi respectate, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Andrei Rudenko. Declarația a fost făcută pe 25 mai curent.

„Considerăm că aceasta este o problemă internă a Republicii Moldova. Cu toate acestea, nu am vrea ca autorităţile aflate la putere să înceapă să-şi regleze conturile cu foşti concurenţi politici, profitând de situaţia actuală”, a spus înaltul diplomat rus, citat de agenţii de presă din Rusia, relatează Agerpres.ro.

„De aceea, ne vom asigura cu atenţie că drepturile lui Dodon în cadrul procedurilor judiciare sunt respectate şi conforme normelor internaţionale”, a subliniat Rudenko.

***

Pe 24 mai curent, Procuratura Generală a anunțat că pe numele lui Igor Dodon a fost deschis un dosar de corupere pasivă, îmbogățire ilegală, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Investigația ține de o înregistrare video în care Dodon a primit o sacoșă de la Vladimir Plahotniuc. În dosarul «despre sacoșă» este vizat nu doar Dodon, ci și intermediarii.

Totodată, în timpul perchezițiilor în casa lui Dodon, a fost depistată o sumă mare de bani, obiecte de lux și o recipisă pentru suma de 25 mii de euro. Perchezițiile au durat 12 ore.

Cazul lui Dodon a fost comentat pe larg. Ministrul justiției Sergiu Litvinenco a declarat că «politicienii corupți trebuie să răspundă în fața legii». Însă acest proces trebuie să fie transparent și în conformitate cu legea.

Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat că reprezentanții UE vor monitoriza cele întâmplate, «dar nu se vor implica». Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, a declarat pe 24 mai că cei de la Kremlin sunt îngrijorați de «persecutarea» susținătorilor dezvoltării unor relații prietenoase reciproc avantajoase cu FR.

Igor Dodon este primul președinte al Republicii Moldova reținut pentru 72 de ore.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: