S-a adresat la Consiliul Audiovizualului, după decizia CSE: refuz de licență pentru Like TV
Full Article 2 minutes read

S-a adresat la Consiliul Audiovizualului, după decizia CSE: refuz de licență pentru Like TV

Consiliul Audiovizualului a refuzat să elibereze licență postului Like TV. Potențialul proprietar al televiziunii Natalia Poleakova a fost anterior directorul televiziunii ITV, lăsată fără licență de Comisia pentru Situații Excepționale. Compania ei a solicitat o licență pentru noua televiziune imediat după ce ITV a fost interzis. 

Consiliul Audiovizualului a analizat cererea companiei Media Discovery, pentru postul Like TV, la ședința din 8 decembrie. Proprietarul companiei Media Discovery este Natalia Poleakova, care este și directorul general al televiziunii ITV, temporar interzisă în Moldova.

Potrivit membrului Consiliului Ruslan Mihalevschi, conceptul cererii Like TV este asemănător cu cererea din 2015 a postului ITV. În special, descrierea televiziunii și baza sa de materiale. Atât atunci, cât și acum, potențialul canal TV a promis că va cumpăra patru calculatoare pentru montaj și două automobile. Mihalevschi a remarcat că până și suma necesară de bani pentru achiziționarea acestora a rămas aceeași. Natalia Poleakova a spus că nu vede nici o contradicție.

Mihalevschi a întrebat-o pe Poleakova despre raportul Serviciului de Informații și Securitate cu privire la finanțarea ilegală de către politicianul fugar Ilan Șor. Pe baza acestui raport, Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat temporar activitatea ITV. „Când spunem că cineva lucrează pentru cineva sau aparține cuiva, atunci avem în vedere că el primește bani de la acea persoană. Pe parcursul întregii mele activități ca administrator [ITV], am primit bani strict din publicitatea difuzată pe post”, a menționat Poleakova.

Întrebată de ce creează o nouă televiziune, Poleakova a explicat că nu poate influența pe deplin procesele din interiorul ITV, după ce a încetat să fie singurul proprietar.

Natalia Poleakova a fost anterior proprietara și directorul postului ITV. Ulterior, cota lui Poleakova a fost redusă la 49%, iar proprietarul majoritar a devenit Ivan Vuicu. Acum, postul TV este condus de Ecaterina Hromi-Julien. La sfârșitul verii acestui an, postul ITV a început să difuzeze conținutul postului de televiziune Primul în Moldova, interzis temporar în Moldova și controlat de Șor.

În octombrie 2023, Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat temporar licența a șase posturi de televiziune, printre care și ITV. În aceeași zi, Poleakova a depus o cerere la Consiliul Audiovizualului de a-i fi eliberată licență postului Like TV.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: