În anul 2022, pe cetățenii Republicii Moldova îi așteaptă multe schimbări în sfera socială și fiscală. Unii se vor bucura de salarii și indemnizații mai mari din partea statului, alții vor fi nevoiți să plătească impozite mai mari. În plus, toată lumea va fi obligată să achite o taxă de 7 euro pentru călătorii în spațiul Schengen. NM relatează, pe scurt, despre principalele schimbări care ne așteaptă în 2022.
Salariul minim pentru bugetari
În 2022 va crește salariul minim pentru angajații instituțiilor publice – de la 2,2 mii de lei până la 3,1 mii de lei. În afară de asta, ei vor beneficia de premii anuale. (Amintim că, în luna decembrie, bugetarii au protestat în fața Parlamentului. Deputații PAS au dat asigurări că toți bugetarii vor beneficia de premiile anuale pentru anii 2021 și 2022. În ceea ce privește anul trecut, 2020, fostul Guvern nu ar fi prevăzut bani în acest scop).
Indemnizația la nașterea copilului
Din 1 ianuarie 2022, indemnizația unică acordată la nașterea fiecărui copil va fi majorată cu 609 lei și va constitui 10 068 lei. Potrivit estimărilor, în anul curent, de indemnizația unică la nașterea copilului vor beneficia circa 36 245 de familii. Astfel, în acest scop vor fi cheltuite aproape 365 mln lei.
Tariful pentru gaz
Din 1 ianuarie, tariful pentru gaz, în cazul consumatorilor casnici, scade cu 7 bani – de la 11,08 lei până la 11,01 lei pentru un metru cub. Decizia a fost aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în urma analizei calculelor prezentate de către S.A. „Moldovagaz”. ANRE a inclus în tarif un curs al dolarului de 17,68 lei pentru $1, iar „Moldovagaz” — 17,9 lei pentru $1.
După ce, din 1 noiembrie, tariful pentru gaz a fost majorat de două ori și jumătate, Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei. Astfel, pentru primii 50 de metri cubi consumați, se va achita un tarif de 6,8 lei/1 m3, iar pentru următorii 100 de metri cubi – 7,9 lei/1m3. Vicepremierul Andrei Spînu a menționat anterior că, dacă tariful va fi micșorat, ar putea scădea, în mod proporțional, și mărimea compensației.
Vârsta de pensionare
Din 1 ianuarie 2022, vârsta de pensionare în cazul femeilor crește cu jumătate de an – până la 59 de ani și 6 luni. Conform reformei sistemului de pensii, vârsta de pensionare în cazul femeilor crește, anual, cu 6 luni, iar în 2 028 ar urma să fie agală cu cea a bărbaților – 63 de ani.
De asemenea, în cazul femeilor, va crește cu 6 luni stagiul complet de cotizare – de la 32 de ani și 6 luni (stagiul de cotizare, la fel, se mărește cu 6 luni în fiecare an, până va ajunge la nivelul stabilit și în cazul bărbaților – de 34 de ani).
Pensia anticipată pentru carieră lungă
Din 1 ianuarie 2022, cetățenii Moldovei pot beneficia de pensie anticipată pentru carieră lungă, dacă au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limită de vârstă. Astfel, bărbații se vor putea pensiona anticipat dacă au 39 de ani de stagiu contributiv, iar femeile – 35 ani și 6 luni.
În stagiul necesar nu va fi inclusă perioada de îngrijire a copilului (care poate fi până la 3 ani), cea de îngrijire a copilului cu necesități speciale (până la 16 ani), îngrijirea invalidului de gradul I sau a persoanelor în etate, care au atins vârsta de 75 de ani. De asemenea, în stagiu nu va fi luată în calcul perioada de efectuare a serviciului militar sau cea în care persoana a beneficiat de indemnizație de șomaj. Nu va fi luată în calcul nici perioada de studiu în instituțiile de învățământ superior, cu frecvența la zi.
Scutirea de impozit
În 2022, se majorează cuantumul scutirii personale de la 25 200 de lei la 27 000 de lei, are loc majorarea cuantumului scutirii majore pentru soț/soție de la 18 900 de lei la 19 800 de lei, iar pentru persoanele întreținute de la 4 500 de lei la 9 000 de lei.
Impozit pentru metal
Începând cu anul curent, persoanele fizice care vând metal vor fi impozitate cu 12% pe venit. Taxa va fi reținută de companiile de achiziție.
Impozit din câștiguri
În 2022, este majorată cota impozitului pe venit reținut la sursa de plată din câștigurile de la jocurile de noroc de la 12% la 18%.
Călătorii în spațiul Schengen
Cetăţenii din afara Uniunii Europene, inclusiv moldovenii, vor trebui să completeze o cerere care va costa 7 euro pentru a intra în spațiul Schengen. Odată ce a fost aprobată, cererea va fi valabilă pentru trei ani. După acest interval, va fi necesară reînnoirea documentului. ETIAS urmează să intre în vigoare înainte de sfârşitul anului 2022.
Business
Publicitatea jocurilor de noroc
Din 1 ianuarie, în Moldova a intrat în vigoare legea care interzice publicitatea jocurilor de noroc, inclusiv a loteriei. Este vorba despre publicitatea TV, radio, cea de pe internet, în cinematografe, în mijloacele de transport, magazine și oficiile poștale. De asemenea, companiile din domeniul jocurilor de noroc nu mai au dreptul să ofere sponsorizări și să organizeze evenimente de caritate.
De facto, interdicția vizează doar loteria, întrucât publicitatea la cazinouri și sălile de joc era deja interzisă. Mai precis, este afectată compania Loteria Nationala Moldovei (parteneriat public-privat cu compania NGM Company).
Scopul interdicției este diminuarea atractivității jocurilor de noroc și combaterea dependenței față de acestea. NGM Company a criticat legea, susținând că loteria nu provoacă dependență.
Țigaretele electronice
Din 2022, în Moldova au fost introduse accize pentru cartușe și rezerve pentru țigarete electronice; preparate destinate utilizării în cartușe și rezerve pentru țigarete electronice. Acestea vor constitui 1957 lei pentru 1 l, iar în 2023 – 2055 lei.
De asemenea, în 2022, pentru ţigările de foi, inclusiv cele cu capete tăiate, dar şi trabucuri care conţin tutun, cota accizelor va constitui, ca şi în anul 2021, 41%, dar nu mai puţin de 959 de lei. În 2023, cota accizelor, de asemenea, va fi de 41%, dar nu mai puţin de 1 103 lei. Cotele sunt similare şi pentru alte ţigări de foi, trabucuri şi ţigarete care conţin înlocuitori de tutun.
„Taxa de lux”
Din 1 ianuarie 2022, taxa pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă, numită și „taxa de lux”, achitată în Fondul de susținere a populației a fost anulată. Inițial, se propunea reducerea acesteia de la 2,5% la 1,5% din venitul obținut. Potrivit deputaților, acesta fapt va ajuta operatorii telefoniei mobile să accelereze implementarea roaming-ului cu țările Uniunii Europene.