Facebook/Irina Vlah

Scrisoare deschisă după sancțiunile UE: Irina Vlah cere diplomaților acreditați în Moldova o reevaluare a cazului său

Fosta bașcană a Găgăuziei și lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a publicat o scrisoare deschisă adresată reprezentanților corpului diplomatic acreditați în Republica Moldova și partenerilor de dezvoltare, în care contestă sancțiunile impuse recent de Consiliul Uniunii Europene. Politiciana susține că măsurile restrictive nu s-ar baza pe probe și solicită o reevaluare individuală a cazului său.

În scrisoare, Vlah susține că până în prezent nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă, nicio constatare oficială a unei autorități competente și nicio probă publică care să demonstreze implicarea sa sau a partidului pe care îl conduce în faptele invocate pentru justificarea sancțiunilor.

Referindu-se la protestul din iulie 2025, menționat în spațiul public în legătură cu sancțiunile, Vlah susține că manifestația nu a fost organizată nici de ea, nici de formațiunea pe care o conduce, ci de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Ea afirmă că procedurile contravenționale inițiate în urma protestului au vizat membri și activiști ai PSRM, iar instanțele nu au constatat implicarea sa sau a partidului său.

Mai mult, Vlah susține că nu ar exista nici constatări oficiale sau probe publice care să demonstreze că partidul său sau ea ar fi fost finanţaţi sau controlaţi de persoane asociate grupului condus de oligarhul fugar Ilan Şor.

În ceea ce privește vizitele sale în Federația Rusă, Vlah susține că acestea ar fi fost făcute în cadrul activității sale politice sau din motive personale și că toate cheltuielile au fost declarate conform legii. Ea respinge și speculațiile privind o eventuală coordonare politică cu Victoria Furtună, după ce cele două au fost surprinse la bordul aceleiași curse aeriene spre Moscova. „Simplul fapt că mai multe persoane s-au aflat la bordul aceleiași curse aeriene nu constituie o dovadă a existenței unor relații de coordonare politică între acestea”, mai scrie Vlah.

Fosta bașcană a Găgăuziei precizează că nu contestă rolul instituțiilor europene și obiectivele regimului de sancțiuni al Uniunii Europene, însă consideră că orice măsură restrictivă trebuie să fie bazată pe probe și pe o analiză individuală a fiecărui caz. Ea anunță că a transmis reprezentanților diplomatici hotărâri judecătorești, documente ale autorităților și alte materiale pe care le consideră relevante pentru susținerea poziției sale.

***

Amintim că, pe 15 iunie, Consiliul Uniunii Europene a inclus-o pe Irina Vlah pe lista persoanelor sancționate pentru acțiuni considerate menite să destabilizeze Republica Moldova. Alături de ea au mai fost sancționați Alina Juc, Anton Tregub, Anton Usov, Iuri Vitneanski și Ruslan Garbalî.

Potrivit Consiliului UE, Irina Vlah s-ar fi implicat activ în acțiuni de destabilizare a proceselor democratice din Republica Moldova înaintea alegerilor parlamentare din 2025. În motivarea deciziei se arată că, în 2025, aceasta a efectuat vizite documentate la Moscova împreună cu Victoria Furtună, aflată, de asemenea, sub sancțiuni europene. Consiliul susține că cele două s-ar fi întâlnit cu oficiali ruși de rang înalt, de la care ar fi primit sprijin pentru campanie și instrucțiuni privind coordonarea electorală. Totodată, după constituirea Blocului „Patriotic”, Vlah ar fi coorganizat, în iulie 2025, un miting electoral plătit, despre care UE afirmă că urmărea să creeze aparența unui sprijin public pentru noua formațiune politică.

Persoanele incluse pe lista de sancțiuni a UE sunt supuse înghețării activelor, iar cetățenilor și companiilor din Uniunea Europeană le este interzis să le pună la dispoziție fonduri sau resurse economice, direct ori indirect. De asemenea, persoanelor sancționate li se interzice intrarea și tranzitarea teritoriului statelor membre ale Uniunii Europene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Federico Parra/AFP

Bilanțul cutremurelor din Venezuela crește dramatic: peste 1 400 de oameni și-au pierdut viața

Bilanțul morților în urma cutremurului dublu devastator din Venezuela a ajuns la 1 430. De asemenea, cel puțin 68 900 de persoane sunt date dispărute. Informațiile au fost transmise sâmbătă, 27 iunie, de agenția Associated Press, cu referire la Guvernul de la Caracas.

Specialiștii spun că primele 48–72 de ore sunt esențiale pentru salvarea supraviețuitorilor, deși acest interval poate fi extins dacă aceștia au acces la hrană și apă.

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat că în La Guaira, cel mai afectat stat, au fost mobilizați peste 14 000 de militari și polițiști pentru a asigura securitatea și a sprijini echipele de intervenție. Toate drumurile care leagă La Guaira de celelalte state au fost închise.

Între timp, nemulțumirea crește în rândul populației locale, potrivit AP: oamenii consideră că reacția autorităților este insuficientă, iar echipele de salvare, armata și poliția nu au fost pregătite pentru o catastrofă de o asemenea amploare. Se cunoaște că unii locuitori din La Guaira au fost nevoiți să îndepărteze cu mâinile goale și lopeți dărâmăturile clădirilor prăbușite, încercând să-și salveze rudele.

Au sosit salvatori din Germania

Între timp, sprijinul internațional pentru Venezuela se extinde. Potrivit autorităților, în țară au ajuns deja cel puțin 17 zboruri cu echipe de salvare din mai multe state. Acestea au adus echipamente speciale și câini de căutare.

Printre acestea, în noaptea de 27 iunie, pe aeroportul din Caracas a aterizat un avion cu o echipă a Serviciului german de asistență tehnică (THW), formată din 48 de persoane, scrie DW.

***

Două cutremure cu magnitudinile de 7,2 și 7,5 au lovit nordul Venezuelei pe 24 iunie, la doar 39 de secunde distanță. Este cel mai puternic seism înregistrat în țară în ultimii 125 de ani. Statul La Guaira, cel mai afectat, se află la nord de capitala Caracas și găzduiește aeroportul internațional și cel mai mare port al țării. În urma cutremurelor, președinta interimară Delcy Rodríguez a declarat stare de urgență.

Centrul Național de Avertizare pentru Tsunami din SUA a precizat că a fost vorba despre așa-numitul „duet seismic” — un fenomen în care două cutremure puternice au loc în aceeași zonă, la interval de doar câteva secunde.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: