airmoldova

Spațiul aerian al Moldovei rămâne temporar închis pentru avioanele civile. Când vor fi permise zborurile

Spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne temporar restricționat pentru zborurile aeronavelor civile și alte activități de utilizare a spațiului aerian (planoare, baloane cu aer cald, aeronave fără pilot, etc). Până în dimineața zilei de 2 iunie, ora 07:00, vor fi permise doar zborurile aeronavelor care transportă delegații oficiale, anunță Grupul Media pentru Securitate.

Sursa precizează că, ținând cont că unele delegații oficiale se îndreaptă spre Aeroportul Internațional Chișinău, traseul de deplasare Bulboaca – Chișinău rămâne a fi securizat și parțial suspendat pe anumite tronsoane.

În contextul ulterioarelor întâlniri bilaterale cu autoritățile Republicii Moldova preconizate pentru 2 iunie, o parte dintre oficialii europeni rămân la Chișinău. Astfel, unele măsuri de securitate vor fi valabile și pe parcursul zilei de mâine. Ce reguli trebuie să respecți în aceste zile, dar și cum vor funcționa transportul, magazinele, piețele, sptalele și gările, vezi AICI.

De menționat că Moldova a găzduit pe 1 iunie Summitul Comunității Politice Europene. La reuniune au participat 48 de șefi de state și lideri de guverne, care au discutat aspecte importante despre securitate și pace, dezvoltarea infrastructurii economice și sociale în spațiul european şi reziliența în fața amenințărilor produse de războiul din Ucraina. Totodată, oficialii europeni au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova în vederea realizării angajamentelor asumate în calitate de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, mesaj de pe Aeroportul Chișinău după decizia UE: Ucraina și Moldova se susțin reciproc

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană. Într-un mesaj transmis de pe Aeroportul Internațional Chișinău, liderul de la Kiev și-a exprimat convingerea că cele două țări vor continua să avanseze împreunăpe drumul european și vor deveni membre ale Uniunii Europene.

„Am muncit intens pentru a ajunge în acest moment. În ultimii ani, Ucraina și Republica Moldova au făcut împreună pași importanți. Este deosebit de simbolic faptul că mă adresez astăzi dumneavoastră din Chișinău, în drum spre Franța, unde voi participa la summitul G7.

Relațiile noastre de bună vecinătate cu Republica Moldova sunt puternice. Ne susținem reciproc și înaintăm împreună pe calea integrării europene. Și împreună vom atinge acest obiectiv”, a declarat Volodimir Zelenski de pe Aeroportul Internațional Chișinău, înainte de a zbura la Paris pentru a participa la summit-ul liderilor din țările grupului G7.

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare.

În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: