Stadionul Republican nu va aparține ambasadei SUA. Șor vrea să construiască în locul lui MoldovaLand

Terenul fostului stadion republican din Chișinău va reveni în proprietatea statului. Parlamentarii au anulat legea din 2018 care prevedea vânzarea acesteuia Ambasadei SUA în Moldova. Potrivit autorilor proiectului de lege, această vânzare nu a ținut cont de interesele naționale ale țării.

Premierul Ion Chicu a criticat decizia parlamentului, considerând-o o greșeală și o amenințare la adresa relațiilor bilaterale dintre partenerii strategici.

Deputatul Ilan Șor a spus că acesta este primul pas către construcția MoldovaLand pe locul stadionului. Ambasada americană nu a comentat încă abrogarea legii.

„Astăzi am obținut o victorie importantă. Teritoriul stadionului republican a revenit în proprietatea statului. Iar la propunerea deputaților Platformei „Pentru Moldova” în lege a fost făcută o modificare foarte importantă – pe acest teritoriu va fi permisă construirea numai a obiectivelor sportiv-culturale”, a scris Ilan Șor pe pagina sa de facebook.

Potrivit lui Șor, acesta este primul pas spre realizarea ideii lor de a construi pe locul stadionului „MoldovaLand” și „BasarabiaLand” – „un complex important sportiv și de agrement, un parc de odihnă pentru familii, care va deveni un centru al unității naționale”.

Amintim că în decembrie 2019, Igor Dodon a declarat că în Chișinău s-ar putea desfășura un referendum privind construirea noului sediu al ambasadei SUA pe terenul pe care este amplasat stadionul republican. Șeful statului spunea atunci că ambasadorului american i-au fost propuse patru opțiuni în acest sens.

În iulie 2019, a fost publicată o petiție prin care se cerea autorităților să refuze cedarea terenului. Reacția a venit după ce, pe 12 iulie, premierul de atunci, Maia Sandu, a semnat un document prin care ambasada SUA beneficia de dreptul de a construi noul sediu al misiunii diplomatice pe terenul respectiv. Ministrul de atunci al Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a declarat că decizia fusese luată cu mult înainte și că au mai rămas câțiva pași tehnici pentru implementarea acesteia.

În august, asociația de arhitecți Birou pentru artă și cercetare urbană (BACU) și Centrul de Urbanism au depus un set de documente la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, prin care au solicitat ca stadionul Republican să fie inclus în lista Patrimoniului Cultural Construit, de nivel național.

Consiliul național privind monumentele istorice a aprobat inițiativa BACU. Potrivit procedurii, după încheierea consiliului, Ministerul  Educației, Culturii și Cercetării trebuie să propună parlamentului un proiect de lege în acest sens.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Un reprezentat PAS, agresat fizic de un consilier al primarului Ion Ceban? A depus plângere la poliție. Reacție

Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din CMC, Sergiu Bejenari, a anunțat că a depus o plângere la poliție împotriva lui Ion Bulgac, consilier al primarului capitalei Ion Ceban. Bejenari susține că a fost amenințat și agresat fizic în scuarul Catedralei. Pe de altă parte, Bulgac afirmă că nu l-a agresat fizic pe Bejenari și că așteaptă să fie invitat la poliție.

Sergiu Bejenari a anunțat, în seara zilei de 7 octombrie, că a depus o plângere la poliție împotriva lui Ion Bulgac.

„M-a amenințat și agresat fizic chiar în scuarul catedralei de fața poliției. Condamn comportamentul bădărănesc și agresiv al lui Ion Bulgac, care deține o funcție publică și a agresat un cetățean care își exercita dreptul și munca într-un spațiu public din Chișinău. (…) Eu încă am speranța că tânăra generație va respecta o etică și cultură politică, iar cei care se comportă agresiv și încearcă să promoveze ceea ce promovează alde funcționarul Ion Bulgac, să fie taxați și penalizați”, a scris Bejenari pe o rețea de socializare, publicând o imagine din fața Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Într-un comentariu pentru NewsMaker, Ion Bulgac a declarat: „Nu l-am agresat pe acest ins și aștept să fiu invitat la Poliție să ne lămurim. Persoana respectivă este un provocator ordinar, în ultimele zile am avut mai multe conflicte din cauza faptului că mi s-a încălcat spațiul personal și nu am făcut decât să îi dau camera la o parte. Eu nu sunt deprins să lupt cu jumătăți de măsură și nu am o problemă să îi confrunt pe cei care nu știu să se comporte omenește. În viața mea nu m-am bătut cu nimeni și nici nu planific să încep, nu a fost nici un fel de agresiune fizică și aștept invitația la Poliție”.

Menționăm că, în contextul disputelor privind lucrările din scuarul Catedralei, Bejenari a publicat mai multe imagini video de la fața locului, în care apare și Bulgac. „Al tău job care este: să stai în parc?”, l-a întrebat Bejenari pe Bulgac într-unul dintre videoclipuri. „O să-ți zboare telefonul cela”, a reacționat Bulgac. „Deci, tu mă ameninți”, a spus Bejenari. „Întreabă poliția ce fac în parc. Întreabă ce este cu tractorul arestat. Ce ne filmezi pe noi?”, a mai spus Bulgac. Într-un alt videoclip, Bejenari s-a apropiat de Bulgac, iar acesta i-a îndepărtat telefonul cu mâna. Situația a degenerat într-un conflict, la care au intervenit mai multe persoane. „El m-a agresat acum”, a spus Bejenari în imaginile video.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: