Stoianoglo va candida la alegerile prezidențiale. Dodon: Partidul Socialiștilor și eu personal îl vom susține 

Ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo va candida la următoarele alegeri prezidențiale. Anunțul a fost făcut pe 8 iulie, de liderul socialiștilor Igor Dodon, în timpul unei conferințe de presă. Dodon a spus că Partidul Socialiștilor îl va susține pe Stoianoglo și că acesta este „un candidat apartinic”. 

„Partidul Socialiștilor nu va înainta un candidat partinic la aceste alegeri prezidențiale. Partidul Socialiștilor nu va înainta candidatura președintelui Igor Dodon sau a oricărui alt membru de partid. (…) Vom susține un candidat apartinic, un candidat unic de compromis național în jurul căruia să fie posibilă consolidarea mai multor forțe de opoziție. (…) Propunerea de a susține un candidat comun, de interes național, a fost discutată astăzi la ședința executivului politic al Partidului Socialiștilor și unanim a fost susținută de toți colegii. (…) Venim cu un candidat unic, de interes național. (…) Acest candidat este domnul Alexandr Stoianoglo, pe care și Partidul Socialiștilor, și eu personal, îl vom susține cu toată încrederea în aceste alegeri prezidențiale pe care ne punem ca scop să le câștigăm”, a anunțat Dodon.

„Noi solicităm și cerem susținerea și altor partide de opoziție. (…) O să venim cu un mesaj și către liderii partidelor de opoziție. A venit timpul să dăm dovadă de maturitate politică, toți împreună”, a adăugat Dodon.

La rândul său, Alexandr Stoianoglo a spus că a „acceptat astăzi” să se implice „într-o activitate dificilă”.

„Acum nu e loc pentru demonstrarea orgoliilor și ambițiilor. (…) Eu nu sunt politician, în spatele meu nu sunt proiecte politice dar în același timp eu sunt capabil să vorbesc cu mulți lideri politici ai acestei țări”, a comunicat Stoianoglo.

Ulterior, Dodon s-a adresat partidelor din opoziție ca la următoarele alegeri prezidențiale „să se dezică de interesele partinice și personale, și să se gândească la țară”. „Vă invit în această miercuri, 10 iulie, la 10:00, să avem o întâlnire a liderilor partidelor capabili să formăm o platformă unică pentru a susține un candidat din popor. Eu cred că o asemenea întâlnire este greu de imaginat fără Vladimir Voronin, fără Renato Usatîi și Ion Chicu, fără Ion Ceban și Irina Vlah, fără Vlad Filat și Andrei Năstase și alți lideri”, a comunicat Dodon, adăugând că întrevederea va avea loc la „biblioteca civilizațiilor la Mark Tkaciuk”

***

La sfârșitul lui noiembrie 2023, Igor Dodon nu a exclus faptul că ar putea candida la următoarele alegeri prezidențiale. Atunci, Dodon a declarat că ar fi o „cea mai mare greșeală strategică” ca partidele de opoziție să înainteze un candidat comun la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Detalii – AICI.

Ulterior, în ianuarie 2024, socialiștii au anunțat că discută cu mai multe partide extraparlamentare, inclusiv cu MAN-ul lui Ion Ceban, despre „eventualitatea unui candidat comun” la prezidențiale. Detalii AICI.

În martie 2024, Dodon susținea că ar fi gata să-l susțină pe ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, în calitate de candidat unic a „4-5 forțe de opoziție”, la alegerile prezidențiale. Detalii AICI.

Iar în luna mai, Dodon anunța că mai mulți lideri ai unor partide de opoziție au avut o întrevedere pentru a discuta posibilitatea propunerii unui candidat unic la alegerile prezidențiale. Dodon a precizat că întrevederea a avut loc la inițiativa jurnalistei Natalia Morari. Detalii AICI. Câteva zile mai târziu, Morari a publicat imagini de la întrevedere. Potrivit acestora, la întâlnire au fost: fostul ministru de Externe în cabinetul de miniștri condus de democratul Pavel Filip, Tudor Ulianovschi, fostul premier și lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova Vlad Filat, fostul premier și lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei Ion Chicu, fostul președinte și lider al socialiștilor Igor Dodon, fosta bașcană Irina Vlah și deputatul neafiliat Gaik Vartanean, care a aderat la Partidul „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), fondat de primarul capitalei Ion Ceban. Detalii AICI.

În iunie, Dodon nu a exclus din nou că ar putea candida la alegerile prezidențiale. Se va întâmpla, a adăugat Dodon, dacă „va exista șansa să o câștigăm pe Maia Sandu și nu vom găsi un candidat unic din partea opoziției”. Declarațiile au fost făcute pentru presa din Rusia, în timp ce se afla la un forum economic de la Sankt Petersburg. Detalii AICI

Printre cei care au anunțat deja oficial că vor candida se numără:

– Maia Sandu (actuala președintă a țării);
– Tudor Ulianovschi (ex-ministru de externe în guvernul Filip);
– Andrei Năstase (fondatorul Platformei DA, ex-ministru de interne);
– Vlad Filat (lider PLDM);
– Ion Chicu (lider PDCM, fost prim-ministru).

***

În noiembrie 2019, Alexandr Stoianoglo a fost numit în funcția de procuror general – pe un mandat de 7 ani. În seara de 5 octombrie 2021, la câteva luni după revenirea PAS la guvernare, Stoianoglo a fost reținut chiar în biroul său de la Procuratura Generală și cercetat penal pentru abuz în serviciu, corupere pasivă, depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în declarații, scrie rise.md. S-a întâmplat după ce, în aceeași zi, CSP a examinat adresarea deputatului PAS Lilian Carp, tot el președinte al Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică (CSNAOP).

În sesizare, Carp afirma că, în perioada în care Stoianoglo a fost deputat și președinte al CSNAOP, a semnat raportul pentru modificarea Legii cu privire la combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, iar în urma acestei modificări, votată în Parlament, a fost facilitată comiterea infracțiunilor de spălare a banilor. Carp a cerut să fie investigat și faptul că pe numele soției procurorului general au fost înregistrate mai multe firme din Ucraina care au aparținut omului de afaceri Veaceslav Platon, condamnat, în 2018, definitiv, la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani.

Tot aici, Carp susținea că Stoianoglo „a organizat și dirijat acțiunile procurorului de caz, care a renunțat la învinuirea adusă lui Platon”, fapt care s-a soldat cu eliberarea afaceristului și, ulterior, plecarea acestuia din R. Moldova. Atunci, CSP a desemnat un procuror să examineze cele invocate de Carp.

În aprilie 2023, Procuratura Anticorupție a declarat că Stoianoglo a fost pus sub învinuire „pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită”. Înainte de aceasta, Stoianoglo declara că este gata să demonstreze proveniența banilor. Ar fi vorba de un apartament, procurat pe numele fiicei lui Stoianoglo, în 2015. El menționa că la acea vreme, când a procurat locuința, nu era nici procuror general, nici deputat, nici funcționar. Prin urmare, spunea Stoianoglo, nu avea de ce să fie subiectul investigației.

Ulterior, 26 septembrie 2023, reprezentanții Președinției de la Chișinău au anunțat că a fost semnat „decretul prezidențial de eliberare din funcția de procuror general a lui Alexandr Stoianoglo, în baza hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor din 23 mai 2022”.

Pe 24 octombrie 2023, CtEDO a publicat o decizie urmare a plângerii fostului procuror general. S-a constatat că Republica Moldova a încălcat drepturile lui Stoianoglo, la un proces echitabil atunci când a fost revocat din funcția de procuror general. Potrivit deciziei, Moldova trebuie să plătească lui Stoianoglo 3 600 euro drept despăgubire prejudiciului moral cauzat.

Cu privire la Stoianoglo mai precizăm că în februarie 2024, Alexandr Stoianoglo și fosta sa subalternă, Maria Cobzari, învinuiți de depășirea atribuțiilor de serviciu, au fost achitați. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Unul dintre cei trei judecători care au examinat cauza a formulat o opinie separată, privind existența vinovăției acestora. Detalii AICI. Procuratura Anticorupție, care a instrumentat cazul, a anunțat că va contesta decizia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

romania-insider.com

Vizita premierului interimar al României la Chișinău: Bolojan va participa la Congresul PAS

Ilie Bolojan, premierul interimar al României și președintele Partidului Național Liberal (PNL), va participa pe 14 iunie la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de reprezentanții PNL, relatează Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, PNL a anunțat, într-un comunicat de presă, că Ilie Bolojan va participa, pe 14 iunie, la Congresul PAS, organizat la Chișinău. PNL a adăugat că prezența lui Bolojan va transmite „sprijinul constant al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru aprofundarea relațiilor dintre cele două state”.

Totodată, PNL a declarat că „Ilie Bolojan este primul lider român care se deplasează la Chișinău după anunțul privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.

Amintim că la Consiliul Politic Național al PAS din 2024 a fost prezent Nicolae Ciucă, atunci – președinte al PNL și președinte al Senatului României, dar și europarlamentari. În cadrul consiliului s-a discutat inclusiv despre referendumul republican constituțional din 2024.

Totodată precizăm că, la alegerile pentru Parlamentul European din 2024, PAS a îndemnat alegătorii cu cetățenie română să voteze PNL. Liderul formațiunii, Igor Grosu, a menționat că PAS face parte din Partidul Popular European (PPE). În România, Partidul Național Liberal face parte din PPE.

***

Despre vizita lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a anunțat Primăria Chișinău pe 12 iunie. Anunțul a fost făcut în contextul restricțiilor de circulație din capitală, în legătură cu această vizită. Primăria a menționat că restricțiile, care vor fi temporare, vor viza perioada 13 iunie, ora 12:00 – 14 iunie, ora 21:00, precum și anumite locuri publice din centrul orașului și arterele care fac legătura cu aeroportul. Totodată, Primăria a precizat că Ilie Bolojan va vizita instituții de stat și că măsura a fost luată de poliție.

Ultima vizită a lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a avut loc în perioada 28-29 mai curent. Bolojan a participat la un eveniment dedicat reformei administrației publice locale. Totodată, a avut întrevederi cu premierul Alexandru Munteanu și cu președinta Maia Sandu. Vizita a fost întreruptă pe 29 mai, după ce o dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galați, iar Bolojan a solicitat un avion militar pentru a reveni de urgență în România.

***

Pe 14 iunie se va desfășura Congresul PAS, în cadrul căruia va fi aleasă conducerea formațiunii.

Actualul lider al partidului, Igor Grosu, a anunțat pe 11 mai, la Radio Moldova, că va candida pentru un nou mandat. Acesta a devenit președinte interimar al formațiunii în 2020, după alegerea Maia Sandu în funcția de președintă a Republicii Moldova. În mai 2022, acesta a fost ales oficial președinte al PAS pentru un mandat de patru ani.

Pe 26 mai, deputata PAS, Doina Gherman, a declarat la Vocea Basarabiei că Igor Grosu este singurul candidat la funcția de președinte al partidului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: