Andrei Mardari / NewsMaker

„Sunt ministrul numit, dar minister nu-i”. Victor Parlicov, precizări despre crearea noii instituții din cadrul Guvernului 

Victor Parlicov susține că ministerul la conducerea căruia a fost numit zilele trecute „la moment lipsește ca entitate juridică”. „Eu sunt ministrul numit, dar minister nu-i”, declară ministrul Energiei. Întrebat dacă doar el este angajat la minister, Parlicov a menționat că nu știe dacă și el este angajat. 

„Nu știu dacă sunt angajat, deci la moment ministerul lipsește ca entitate juridică. Eu sunt ministrul numit, dar minister nu-i”, a spus Parlicov. „Vrem să formăm ministerul, pregătim o hotărâre de guvern în acest sens pentru reorganizarea Guvernului, crearea ministerului. (…) Încercăm să rezolvăm partea logistică, birouri, contabili”, a spus el în cadrul unor declarații pentru jurnaliști.

La întrebarea unde va fi sediul ministerului, Parlicov a menționat: „Deocamdată suntem aici. (…) În clădirea Guvernului, în mai multe birouri, dar eventual vom vedea în funcție de numărul de personal. O să vedem cum încăpem”, a adăugat el.

Parlicov a spus că vrea oameni în echipa noului minister inclusiv din afara țării: „Da, eu deja vreau să chem persoane în echipă, inclusiv de peste hotare, dar aș vrea să continuăm ideea asumată și discutată și în Parlament de majorare a salariilor pentru că e foarte greu să atragi persoane la funcții de răspundere de peste hotare, fără o remunerare salarială”

El a adăugat că deocamdată este prea matur de vorbit despre câți angajați va avea ministerul. „Eu știu ce am cerut, bun ceea ce am stabilit noi. Nu vreau să anunț până nu agreăm cu Ministerul Finanțelor”.

Parlicov a spus că Ministerul Energiei va fi responsabil de gazele naturale, energia electrică, energia regenerabilă, transport partea de combustibili, energia termică și sistemele centralizate, și eficiența energetică.

Pe o rețea de socializare, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian susține că Moldova, în ultimul an, a făcut progrese substanțiale în ceea ce privește independența energetică sub conducerea lui Andrei Spînu. „Decizia de a crea un minister separat este una care vine să aloce și mai multe resurse în acest domeniu critic pentru țara noastră”, a menționat parlamentarul.

Amintim că pe 16 februarie 2023, majoritatea parlamentară a dat vot de încredere cabinetului de miniștri condus de către Dorin Recean. Noii miniștri au depus în aceeași zi și jurământul de credință patriei, în fața președintei Maia Sandu. Programul de Guvernare îl găsiți aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

Într-o primă reacție, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova”. Potrivit diplomației de la Chișinău, aceste incidente „constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, pun în pericol siguranța cetățenilor și evidențiază consecințele directe ale războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale”.

„Ministerul Afacerilor Externe solicită Federației Ruse să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei și să respecte normele dreptului internațional, inclusiv suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se mai arată în reacție.

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: