prezidențiale

Renato Usatîi a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală (CEC) în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost luată de membrii CEC pe 18 septembrie. CEC a decis și înregistrarea lui Vasile Tarlev în calitate de candidat la funcția de

Natalia Morari, care aspiră la funcția de președinte al Republicii Moldova, ar investi câteva mii de euro pe lună pentru a-și sponsoriza emisiunile pe rețelele de socializare. Întrebată de unde ia bani pentru aceste cheltuieli, Morari a spus că sunt inclusiv banii personali și că anterior și-a vândut apartamentul iar

Comisia Electorală Centrală a anulat, pe 14 septembrie, înregistrarea Partidului Politic „ȘANSĂ” ca participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Această decizie anulează hotărârea anterioară nr. 2829/2024. Acțiunea survine în urma executării deciziei judecătoriei Bălți, care a impus suspendarea activității partidului pe o perioadă de 3 luni, o decizie

Maia Sandu, aflată aproape de final de mandat prezidențial, susține că nu are regrete cu privire la activitatea sa din ultimii 4 ani. Totuși, a adăugat Sandu, poate că ar fi trebuit mai multă fermitate de la început pe reforma justiției. „Poate eu ar fi trebuit să fiu mai fermă,

Alegătorii din 83 de unități administrativ-teritoriale din stânga Nistrului își vor putea exercita dreptul la vot în secțiile controlate constituțional de autoritățile de la Chișinău. Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat lista preliminară a locațiilor în care vor fi deschise secții de votare la alegerile prezidențiale din 20 octombrie și

Comisia Electorală Centrală (CEC) l-a înregistrat pe Alexandr Stoianoglo în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. Instituția electorală i-a înregistrat și simbolul electoral – „o stea cu cinci raze”. Deciziile au fost luate pe 2 septembrie în timpul unei ședințe publice. Precizăm, Stoianoglo este primul candidat

Avelin Tabarcea, prezentatorul concertelor organizate de echipa fugarului Ilan Șor, vrea să fie președinte al Republicii Moldova. El a cerut Comisiei Electorale Centrală să-i fie înregistrat grupul de inițiativă. Cel din urmă, dacă va fi înregistrat, va colecta semnături în susținerea candidatului. Pe 2 septembrie, Comisia Electorală va lua o

Președinta Maia Sandu, candidata desemnată de PAS la alegerile prezidențiale din toamnă, a spus că declarațiile deputatului partidului de guvernare Vasile Șoimaru „nu au nimic cu realitatea”. Sandu a menționat că „nu există niciun pericol pentru niciuna dintre mitropolii, nici pentru Mitropolia Moldovei, nici pentru Mitropolia Basarabiei”. Potrivit ei, ambele

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea lui Vasile Tarlev, care aspiră la funcția de președinte, de a-i fi înregistrat grupul de inițiativă. Se întâmplă după ce instituția electorală a constatat că grupul de inițiativă, care anterior a fost înregistrat de CEC, a colectat semnături „sub bannerul partidului politic „Viitorul

Ludmila Corsun, o susținătoare a invaziei ruse din Ucraina, a cerut anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC) din data de 24 august. Atunci, instituția electorală a refuzat să-i înregistreze grupul de inițiativă pe motiv că Ludmila Corsun, care se vrea președintă a Moldovei, nu cunoaște limba română. Pe 28 august,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x