Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că, în urma investigării realizate într-un laborator acreditat din România, s-au identificat anumite serii de medicamente de uz veterinar care nu respectă indicațiile de pe etichetă și nu sunt sigure pentru animale. S-au găsit probleme de calitate la medicamentele de uz veterinar „Fenbendazol
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a reacționat la cazul de viol de la Rădeni, raionul Strășeni, și alte incidente similare, subliniind că aceste acte tragice nu pot fi tolerate și necesită o atenție sporită. Prin intermediul unei declarații publicate pe 27 septembrie, Panico a exprimat îngrijorarea că un grad ridicat de
Patru obiective din patrimoniul cultural al Republicii Moldova vor fi restaurate și conservate în cadrul programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Este vorba despre o clopotniță, o sinagogă și fațadele unei clădiri istorice și a unei mănăstiri rupestre. Acestea sunt situate
În inima orașului, ascuns între zidurile Universității de Stat, se află un loc cu totul special: Muzeul Universității de Stat, fondat în 1952. Însă ceea ce îl face cu adevărat deosebit nu sunt doar exponatele rare sau colecția unică adunată cu grijă, ci povestea unui om care a dedicat mai
Focurile de artificii, cunoscute pentru efectele lor spectaculoase de lumină și sunet, sunt nelipsite din evenimentele festive. Însă, în spatele acestor explozii colorate se ascund pericole grave pentru mediu și sănătate. Substanțele chimice din artificii produc nu doar lumină și zgomot, ci și fum toxic și resturi solide care poluează
Turismul intern din Republica Moldova cunoaște o dezvoltare semnificativă, iar prețurile pentru un sejur în destinațiile locale au ajuns să fie comparabile cu cele ale litoralului internațional. Stațiunea Vadul lui Vodă, situată pe malul Nistrului, este una dintre cele mai populare destinații pentru turiștii care preferă să rămână în țară,
Premierul Dorin Recean citește articole jurnalistice inclusiv în limba rusă și apreciază redacțiile care informează cititorii „corect și onest”. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru NewsMaker. În timpul unui interviu pentru NewsMaker, Recean a fost întrebat dacă acesta consumă produsul mediatic în limba rusă
Romii – victime ale Holocaustului vor fi comemorați, pe 2 august, în cadrul unui eveniment special. Acesta va avea loc, începând cu ora 18.00, la stația de tren „Visterniceni”, acolo unde romii erau aduși din diverse județe, grupați și deportați spre râul Bug, unde îi aștepta foamete, violență, boli, experimente
Un cetățean rus a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare pentru tentativa de a incendia biroul redacției RIA Novosti, în Berlin. Hotărârea împotriva lui Dmitrii Bagrash, în vârstă de 56 de ani, a fost dată de Tribunalul de Stat din Berlin pe 22 iulie, informează Spektr
Două căprioare ținute în captivitate de către un locuitor al satului Odobești, raionul Nisporeni, au fost eliberate în urma unui control efectuat de către Inspecția pentru Protecția Mediului din Nisporeni (IPM), informează reprezentanții instituției într-un comunicat publicat pe 23 iulie. IPM a fost sesizat prin telefon despre presupusa încălcare a