тирасполь

Victoria Furtună, candidată independentă la scrutinul din 20 octombrie, nu vede o problemă în faptul că și-a anunțat candidatura de la Tiraspol. O precizare în acest sens a fost făcută, în timpul conferinței de presă din 27 septembrie, după ce a fost solicitată de jurnaliști. În context, ea a spus

„Pervîi Prednistrovskii”, un post de televiziune din regiunea transnistreană, a publicat un reportaj despre situația când patru scriitori de pe malul drept al Nistrului nu au putut ajunge la un liceu din orașul Tighina, fiind opriți la postul ilegal de la intrarea în localitate. Potrivit materialului, revistele pe care le

Organul legislativ nerecunoscut de la Tiraspol a adoptat inițiativa lui Vadim Krasnoselski, liderul de facto al regiunii, care a propus interzicerea utilizării termenului „Transnistria”. Pentru folosirea acestui cuvânt în raport cu denumirea teritoriului din stânga Nistrului au fost introduse și pedepse, care diferă de cele anunțate anterior. Sunt prevăzute amenzi

Chișinăul a anunțat pe 15 august că Tiraspolul l-a eliberat, din detenție ilegală, pe cetățeanul Republicii Moldova Vladimir Dudnic. Acesta a fost reținut în aprilie 2022. Potrivit Asociației Promo-LEX, Dudnic lucra ca ofițer în armată la Bender dar, în momentul reținerii, se afla în concediu medical. Tiraspolul l-a reținut „acuzându-l

În estul Moldovei, în data de 3 august, au avut loc ploi torențiale, iar vântul a suflat puternic. Printre cele mai afectate au fost raionul Căușeni și orașul Tiraspol, unde semne rutiere și bucăți de acoperiș au fost smulse, iar mai mulți copaci doborâți din rădăcini. Imagini video cu consecințele

Prim-ministrul Dorin Recean nu interacționează direct cu reprezentanții Tiraspolului, iar singurul înalt oficial de la Chișinău care se întâlnește cu aceștia, în vederea luării unor decizii cu privire la regiunea transnistreană, este vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Premierul consideră că aceasta este o abordare bună, care produce „rezultate reale”. Totuși,

Șefa statului Maia Sandu a comentat videoul ex-procurorului anticorupție Victoria Furtună, filmat la Tiraspol pe fundalul unui monument sovietic și a steagului nerecunoscut al regiunii. Sandu a spus că acest caz îi întârește convingerea că „e foarte necesar să continuăm cu procesul de evaluare externă a procurorilor”. Potrivit șefei statului,

Ambasadorul UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a discutat cu liderului nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, despre securitatea malului stâng al Nistrului, drepturile omului, energetică și relațiile cu Uniunea Europeană în timpul întrevederii de la începutul lunii iulie. Precizarea a fost făcută de Janis Mazeiks în cadrul ediției din

Chișinăul așteaptă un răspuns de la Tiraspol, după ce a venit „cu primele discuții” la subiectul integrării europene. Între timp, Biroul pentru reintegrare și Biroul pentru reintegrare europeană analizează cum autoritățile de la Chișinău vor „dialoga” cu regiunea transnistreană în acest proces. Precizările au fost făcute de viceprim-ministra pentru integrare

Organul responsabil de relații externe al regiunii transnistrene a publicat, pe 4 iulie, o declarație în care critică rezoluția adoptată de Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului. Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au calificat documentul Adunării Parlamentare

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x