UE

Premierul Ion Chicu a precizat pentru NM astăzi, 8 ianuarie, că guvernul pe care îl conduce are drept obiectiv principal alinierea Republicii Moldova la standardele europene și nu are timp de comentat declarații. Reacția vine la solicitarea redacției NM de a comenta opiniile enunțate de prim-ministrul României, Ludovic Orban, care

Prim-ministrul român, Ludovic Orban, pledează pentru „o abordare strictă și condițională din partea Uniunii Europene” față de Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute ieri, 7 ianuarie, în cadrul unei întâlniri cu Oliver Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, care a avut loc la Bruxelles, se arată într-un comunicat publicat

Unii parteneri ai Republicii Moldova din cadrul parlamentului european sunt îngrijorați de faptul reformele din Republica Moldova ar fi implementate prea lent, iar reforma justiției ar bate pasul pe loc. Declarația a fost făcută astăzi, 23 decembrie, de către vicepreședintele parlamentului, Mihai Popșoi. În cadrul unei conferințe de presă, acesta

Ucraina, Rusia și UE au ajuns la un acord preliminar privind tranzitul de gaze. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru Uniunea energiei, Maroš Šefčovič, în urma negocierilor ce au avut loc ieri, 19 decembrie, la Berlin, informează RBC. „Am ajuns la un acord comun cu privire

Șapte companii aeriene înregistrate în Republica Moldova au primit interdicție de a opera zboruri în Uniunea Europeană. Comisia Europeană a publicat astăzi, 9 decembrie, o listă revizuită a companiilor aeriene care nu îndeplinesc standardele internaţionale de siguranţă şi, în consecinţă, sunt supuse unor interdicţii. Din această listă fac parte companiile:

Cetatea Bender și clădirea circului din Chișinău vor fi renovate conform standardelor internaționale, cu sprijinul Uniunii Europene. Este vorba despre un proiect în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, se arată într-un comunicat de presă publicat astăzi, 6 decembrie.

Sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova va fi condiționat și în continuare de implementarea reală a reformelor. Declarația a fost făcută miercuri, 27 noiembrie, de șefa diplomației europene, Federica Mogherini, în cadrul dezbaterilor privind ultimele evoluții din țările Parteneriatului Estic, desfăşurate în parlamentul european. „Republica Moldova are acum un nou

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău a explicat diferența dintre asistența oferită de Uniunea Europeană și promisiunile de credite din partea Rusiei. Potrivit acestuia, UE oferă granturi nerambursabile pentru dezvoltarea Republicii Moldova, în timp ce în cazul creditelor întotdeauna trebuie să vezi condițiile cu care acestea vin. Declarațiile au fost făcute

Reprezentanții Uniunii Europene la Chișinău dezmint informația, potrivită căreia, evenimentul „Primul festival internațional – Țările Dunărene” ar fi organizat sub patronajul șefului Delegației UE în Republica Moldova. Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției, se arată că organizatorii ar fi utilizat numele lui Peter Michalko pentru a atrage susținerea

Asistența financiară pentru Republica Moldova va fi suspendată, în cazul în care reformele nu vor continua. Declarația a fost făcută astăzi, 14 noiembrie, de comisarul european desemnat pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi, în contextul situației politice de la Chișinău. „Cunosc foarte bine ultimele evoluții din Moldova, care sunt nefericite,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x