anticorupție.md

„Am plecat în calitate de șef, dar am revenit în calitate de membru”. Mihai Popșoi, despre vizita la Strasbourg

Unii parteneri ai Republicii Moldova din cadrul parlamentului european sunt îngrijorați de faptul reformele din Republica Moldova ar fi implementate prea lent, iar reforma justiției ar bate pasul pe loc. Declarația a fost făcută astăzi, 23 decembrie, de către vicepreședintele parlamentului, Mihai Popșoi. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a prezentat bilanțul reuniunii Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE care a avut loc săptămâna trecută la Strasbourg. 

„Reforma justiției nu doar că bate pasul pe loc, dar conceptul acestei reforme nu este schimbat radical. Din evaluarea externă a judecătorilor vedem că se trece la evaluare internă, ceea ce înseamnă că unii judecători corupți îi vor evalua alți judecători corupți, ceea ce dă peste cap întreaga filosofie a evaluării externe pe care și-o doresc atât de mult cetățenii Republicii Moldova și pe care o apreciază în egală măsură partenerii europeni”, a declarat Popșoi.

Vicepreședintele parlamentului a subliniat faptul că de reforma justiției depinde progresul Republicii Moldova, dar și capacitatea de a beneficia de fondurile europene.

„Există o presiune foarte mare pe actuala guvernare, dar care vedem că nu se ridică la nivelul așteptărilor nici a cetățenilor, nici a partenerilor europeni”, a adăugat Mihai Popșoi.

Potrivit acestuia, reprezentanții parlamentului european și-au manifestat îngrijorarea față de adoptarea bugetului de stat, dar și față de politica externă promovată de executiv.

„Partenerii noștri europeni își pun semne de întrebare privind acest buget, care pare a fi populist, electoral, cu un deficit enorm de mare și pune sub o bombă cu ceas economia națională și finanțele publice. La fel, în rezoluție găsim referința la deplasările în Federația Rusă. Vedem că prima vizită a lui Chicu a fost la Moscova, iar Dodon a efectuat deja a câta vizită în Rusia”,a  mai spus reprezentantul PAS.

De asemenea, Mihai Popșoi a menționat că partenerii europeni sunt îngrijorați în privința situației privind drepturile omului și față de „reticența absolut nejustificată a actualei guvernări, a președintelui Dodon, a doamnei Grecianîi și a majorității parlamentare, de ratificare a Convenției de la Istanbul, privind violența față de femei și fete”.

Totodată, deputatul a menționat faptul că parlamentarii europeni au atras atenția asupra situației privind presa.

„Un holding al președintelui Dodon se construiește pe zi ce trece, adunând de la o zi la alta noi instituții mass media care îi cântă în strună lui Dodon și fac propagandă”, a mai spus Popșoi.

Acesta s-a referit și la noile modificări aprobate de majoritatea legislativă privind modificarea componenței anumitor delegații parlamentare.

„Am plecat în calitate de șef al delegației, dar am revenit în calitate de membru al delegației. Zi de zi se împarte tot ce este de împărțit în acest parlament între PD și PSRM”, a mai spus reprezentantul PAS.

Amintim că în cadrul ultimei ședințe plenare a parlamentului, care a avut loc vinerea trecută, majoritatea parlamentară a efectuat modificări în cadrul componenței mai multor delegații parlamentare. Astfel, Mihai Popșoi, de la PAS, a fost înlocuit în funcția de copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova- Uniunea Europeană, cu deputatul PDM, Igor Vremea.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Biserica va plăti taxe?/ Stamate se va întoarce în PAS?/ „Bambi” la Grădina Zoologică din Chișinău

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Impozitarea veniturilor bisericilor, analizată de autorități
— „Bambi”, un pui de căprioară care și-a găsit casa la Zoo
— „Democrația acasă” cere demisia lui Gherasim. Reacție: nu are nimic, căciula cu umorul
— Moldova și Ucraina rămân la pachet în drumul spre UE
— Reținuți din nou: 3 polițiști de la Botanica ajung în izolatorul CNA
— „Balul absolvenților”: programul a șase rute de troleibuz, prelungit
— Trenul Kiev-Chișinău va circula zilnic
— Olesea Stamate revine în PAS? Instanța a decis restabilirea acesteia
— Nemerencro, împotriva majorării cotei TVA la medicamente
— Olesea Stamate revine în PAS? Excluderea din partid, ilegală
— Ministrul Finanțelor, despre impozitarea banilor de la nunți și cumetrii
— Circa 170.000 de bugetari vor primi majorări salariale de până la 30%
— Militarii și funcționarii publici vor ieși la pensie mai târziu
— Concedii modificate din 2027: 22 de zile lucrătoare în loc de 28 de zile calendaristice
— Comisia Europeană cere Chișinăului să țină cont de avizele Comisiei de la Veneția
— Stamate, Ulianovschi, Hanganu, „premiați” de Genderdoc-M cu „Strachina de jmalț”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: