Peste 20 de troleibuze noi, procurate din Ucraina, pe bani europeni, vor ajunge în municipiul Bălți. Parlamentul a votat în prima lectură, pe 15 decembrie, un proiect de lege care prevede scutirea mijloacelor de transport electric de taxele vamale. Potrivit unui comunicat emis de Parlament, este vorba despre 22 de
Moldova sărbătorește Moldova a reacționat cu entuziasm la vestea privind începerea negocierilor de aderare la UE. Astfel, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile steagurilor Moldovei și UE, iar ședința parlamentului de a doua zi a început cu intonarea imnurilor Moldovei și al UE. Deputații PAS au aplaudat momentul în
Președinta Maia Sandu le-a mulțumit ambasadorilor țărilor UE pentru contribuția țărilor lor la inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Mesajele au fost transmise în cadrul unui eveniment cultural organizat pe 15 decembrie, cu prilejul încheierii mandatului președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, care va fi urmată
Decizia Consiliului European privind aprobarea începerii negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova și Ucraina a fost una „politizată”. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitrii Peskov pe 15 decembrie. Reprezentantul regimului de la Moscova a declarat că atât Moldova, cât și Ucraina nu întrunesc
Ședința Parlamentului din 15 decembrie s-a început cu difuzarea imnurilor Republicii Moldova și Uniunii Europene. Evenimentul a avut loc în contextul în care, ieri, liderii europeni au aprobat declanșarea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova. În cadrul ședinței de astăzi, pe tribunele deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS)
Președinta țării, speakerul Parlamentului și prim-ministrul țării au transmis un mesaj comun, după anunțul istorica al Consiliului European din 14 decembrie, prin care a dat undă verde începerii negocierilor de aderare a Moldovei și a Ucrainei la Uniunea Europeană. Conducerea țării a salutat decizia și a felicitat cetățenii, dar și
Lideri ai Uniunii Europene, între ei președinta Comisiei Europene și șeful delegației UE, au transmis mesaje de felicitare pentru Republica Moldova și Ucraina, după ce ambele țări au primit joi, 14 decembrie, undă verde pentru începerea negocierilor de aderare la UE. Oficialii europeni și-au manifestat solidaritatea cu țara noastră și
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și-au adresat mesaje de felicitare reciproce, după ce Consiliul European a decis să deschidă, pe 14 noiembrie, negocierile de aderare a Moldovei și a Ucrainei la Uniunea Europeană. Cei doi lideri de state și-au împărțit mesajele pe platforma de socializare
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a salutat decizia Consiliului European, care a spus „Da”, pe 14 decembrie, deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Lidera UE a adresat un mesaj în limba română, pe platforma de socializare X, fosta Twitter, însoțit de un scurt video în care
Prim-ministrul Republicii Moldova, speakerul Parlamentului, miniștri, deputați și oameni simpli – au transmis mesaje de felicitare, după ce liderii europene au decis joi, 14 decembrie, în cadrul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina. NM a făcut sinteza mesajelor postate