apuseni.info

Tezaurul dus în Olanda a fost scos ilegal din România. Cine e celebrul clan care ar putea fi implicat în jaf

Poliţia olandeză este pe urmele hoţilor care au fugit cu parte din tezaurul României de la Muzeul Drents din Assen. Detectivii au aflat de unde a fost furată maşina folosită de hoţi pentru a fugi şi investighează o persoană care a avut un comportament suspect la expoziţia cu obiecte dacice, cu puţin timp înainte de jaf, transmite Spotmedia.

Potrivit De Telegraaf, nu este exclusă implicarea celebrului clan Remmo din Germania, o familie de origine libanezo-kurdă, care a mai dat spargeri răsunătoare la muzee în ultimii ani.

Poliţia a declarat că imaginea unui bărbat purtând o şapcă şi o geantă mare – o imagine care a circulat duminică în presa din România – a fost surprinsă de camerele de la muzeu cu cinci zile înainte de jaf. Poliţia a confirmat că bărbatul, care avea un comportament suspect, face obiectul unei anchete, dar nu poate spune deocamdată dacă este unul dintre autorii jafului.

De asemenea, acum este clar că maşina cu care au fugit hoţii, găsită incendiată lângă Rolde, a fost furată în Alkmaar pe 23 sau 24 ianuarie. Poliţia a primit cel puţin 60 de ponturi cu privire la jaf.

Atât poliţia olandeză, cât şi cea română nu exclud posibilitatea ca în spatele operaţiunii să se afle infractori străini şi că a fost un jaf foarte bine ţintit, având ca ţintă principală coiful de aur.

Directorul Muzeului Drents, Harry Tupan, a declarat că la muzeu nu era niciun paznic în momentul furtului. Potrivit Muzeului de Istorie din România, cel puţin un paznic ar fi trebuit să fie prezent 24 de ore din 24, însă documente văzute de postul olandez RTV Drenthe arată că nu există nimic în acest sens în contract, iar muzeul din România ar interpreta contractul în mod diferit.

Coiful furat valorează 4,3 milioane de euro, iar brăţările au o valoare de o jumătate de milion de euro fiecare. Valoarea totală a pieselor furate este estimată la aproape şase milioane de euro. Întreaga colecţie împrumutată muzeului din Assen era asigurate cu peste 30 de milioane de euro, a declarat directorul Muzeului Naţional de Istorie din România.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Va răspunde, desigur”: Consilierul lui Putin, despre un eventual apel din partea lui Zelenski către liderul rus

Consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, a declarat că Vladimir Putin îi va răspunde la telefon președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, dacă acesta îl va suna. Declarația a fost făcută după ce un jurnalist l-a întrebat pe Ușakov dacă liderul de la Kremlin ar răspunde unui eventual apel din partea liderului ucrainean, relatează Meduza.

„Cred că va răspunde, desigur. Putin nu a refuzat niciodată discuțiile”, a spus acesta. Totodată, Ușakov a menționat că, dacă Zelenski dorește să discute cu Putin, poate veni la Moscova. „El transmite semnale prin diferite canale. Dacă își dorește atât de mult să discute, să vină”, a adăugat acesta.

***

Amintim că invazia Federației Ruse la scară largă în Ucraina a început pe 24 februarie 2022, la ordinul lui Vladimir Putin.

Vladimir Zelenski a propus în repetate rânduri organizarea unei întâlniri între el și Putin, cu participarea lui Donald Trump, într-o locație neutră, la alegere. Kremlinul a răspuns de mai multe ori că Zelenski poate veni oricând la Moscova pentru o întrevedere față în față, unde, potrivit autorităților ruse, îi va fi garantată securitatea.

La sfârșitul lunii septembrie, surse citate de Bloomberg au relatat că Trump i-ar fi propus lui Zelenski să meargă la Moscova pentru o întâlnire cu Putin, însă reprezentanții Președinției Ucrainei au negat informația. Tot atunci, Zelenski a fost întrebat în cadrul unui eveniment când va vizita Moscova. Președintele ucrainean a răspuns: „Cu o rachetă”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: