La aproape jumătate de an de la concursul „Eurovision 2024” din Malmö, pe platforma de streaming VotVot a apărut un film despre participarea nu prea reușită a interpretei moldovenești Natalia Barbu. Administratoarea chatului Telegram NM și principalul expert în Eurovision, Ecaterina Dmitrieva, l-a vizionat în locul vostru și vă povestește cum, în mod neașteptat, în același documentar s-au împletit Eurovisionul, Transnistria, Ziua Victoriei, cum muzica ne-a unit și „dezbinat”, care e legătura cu LGBT, satanismul și toaletele neutre din punct de vedere al genului. Pregătiți pop-cornul, va fi vesel. (La scurt timp după publicarea acestui material în limba rusă, în dimineața de 26 septembrie, filmul a devenit indisponibil pe site-ul platformei VotVot).
Natalia Barbu a anunțat pe 6 septembrie pe pagina sa de Instagram lansarea filmului „Eurovision 2024. Muzica dezbină” — despre participarea ei la concursul din acest an. Filmul realizat a fost destinat platformei VotVot. Zilele trecute, filmul a fost lansat, iar noi am reușit să vizionăm cele 59 de minute și 13 secunde.
Probabil, ar trebui să începem cu lansarea filmului. Așa cum am menționat, apariția a fost anunțată pe pagina de Instagram a Nataliei Barbu pe 6 septembrie. În acea postare era un trailer care a stârnit multă agitație în rândul fanilor Eurovision. Mulți au fost surprinși, deoarece trailerul nu mirosea a liliac, ci a narațiuni despre „Europa decăzută” și cum interpreta a fost judecată nedrept pentru că nu se încadrează în formatul actual al competiției, plină de vulgaritate și extravaganță.
Premiera era planificată pentru 18 septembrie la Chișinău, dar a fost anulată, fără explicații. Nu s-a stabilit o nouă dată, iar pe 23 septembrie filmul a apărut pe platforma VotVot. Fără o nouă postare din partea lui Barbu, fără anunț pe Instagram sau Facebook de pe platformă. Se pare că a fost adus de barză, altă explicație nu avem.
Anunțul premierei documentarului pe pagina Nataliei Barbu
„Simt că Eurovisionul care a fost nu mai există. Ceva se întâmplă cu Eurovisionul. S-a pierdut ceva. Ceva foarte important”, ne spunea Natalia încă din acel trailer.
Mai târziu, în film, se arată că ea (pare-se, împreună cu autorii filmului) este nostalgică după anii 2000. Atunci, în 2007, ea cânta deja pe scena Eurovisionului – alături de „Serebro” din Rusia și Verka Serdiuchka din Ucraina. Era pace, prietenie, iar „Estonia, de exemplu, dădea Rusiei maximum de 12 puncte, iar ucrainenii le-au oferit [rușilor] un zece”.
„Aici Helsinki! Susținem Rusia!” — se aude în film, pe cadrele de arhivă ale „Primului Canal”, vocea foarte caracteristică a lui Andrei Malahov – celebrul prezentator rus.
Aici merită menționat că VotVot este o platformă de streaming creată de Radio Free Europe/Radio Liberty ca unul dintre instrumentele de combatere a propagandei ruse. Acolo pot fi găsite multe emisiuni, stand-up-uri și filme de la artiști rusofoni din diverse domenii. Și nu doar rusofoni. Acolo este și stand-up specialul Arianei Lolaeva „KomiKisa” (l-am văzut, îl recomand), talk-show-ul în limba belarusă „Gutarci”, documentarul „20 de zile în Mariupol” și noul sezon al emisiunii „Orel și Reșka”. În general, nu te-ai aștepta la așa ceva de la această platformă, indiferent de gustul amar lăsat de trailer. A trebuit să vizionez filmul în întregime.
La început apare un disclaimer: „Opiniile eroilor filmului pot să nu coincidă cu cele ale echipei VOTVOT”. Pe scurt, filmul este o enumerare a diferitelor subiecte politice și socio-politice pe care autorul filmului, Mihail Valtfogel, încearcă să le lege de Eurovision, Natalia Barbu și Moldova.
Uneori îi reușește, alteori deloc, iar uneori chiar foarte prost. Iată câteva dintre ele:
1. Transnistria și războiul
O incursiune în istoria independenței Moldovei și a conflictului transnistrean este legată în film de viața artistei. La o vârstă fragedă, ea a fost nevoită să fugă împreună cu familia din Râbnița, pe malul stâng, la Chișinău, din cauza amenințărilor la adresa tatălui ei, care susținea integritatea teritorială a Moldovei, cerându-i-se să plece în decurs de 24 de ore.
„Într-o seară, au venit la noi în uniformă, în uniformă militară, și i-au spus tatălui meu: «Dacă nu părăsiți teritoriul Transnistriei în 24 de ore, veți fi judecat conform legii marțiale»”.
Mai târziu, în film, politologul Mark Mazurianu se exprimă într-un mod inedit despre Transnistria, comparând regiunea separatistă cu un câine ținut de Rusia într-o lesă foarte lungă.
„Și Rusia ține acest câine, câinele e mic, dar îl trage constant undeva, îl trage foarte departe. Îl ții, îl ții, îl ții. Dacă-l lași puțin — fuge nenorocitul, fuge jigodia. (…) Deja este foarte departe și lesă e foarte întinsă.”
Puțin mai târziu, același Mazurianu compară Transnistria pentru Uniunea Europeană cu o „fereastra de unde miroase a rahat”.
2. Ziua Victoriei și Ziua Europei
Despre această parte ar trebui să-i întrebăm pe elevi: „Ce a vrut să spună autorul?”
„În Moldova, pentru prima dată pe 9 mai nu se sărbătorește Ziua Victoriei, ci Ziua Europei”, ne spune vocea narativă (deși ambele sărbători există, lucru confirmat chiar și de imaginile din film).
Urmează cuvintele Nataliei:
„Este o sărbătoare frumoasă. Da, este Ziua Europei, o zi a păcii, de fapt, este un mesaj frumos, dar pentru mine, dacă mă întorc în trecut și mă văd copil, îmi amintesc de 9 mai. Era o sărbătoare atât de tare. Și această sărbătoare este parte din istoria noastră, este și parte din noi. Și spun: «Tu sărbătorești cu Europa sau cu Rusia?» (…) Trebuie să alegi ce sărbătoare, înțelegi? E total bullshit, serios.”
În concluzie, acum avem Ziua Europei, care, se pare, e despre pace, dar și Ziua Victoriei e parte din istoria noastră, dar și Ziua Europei e bună… deci, cam asta e. N-ați înțeles nimic? Nici eu.
Scenă din film
3. LGBT, desigur, LGBT
În film apar destul de multe secvențe legate de comunitatea LGBT+. Se vorbește atât despre prezența acestor persoane printre fanii concursului, cât și printre artiști, din acest an și din anii anteriori. De exemplu, este prezentată o parte a concertului Conchitei Wurst, numită în film „icoană de mulți ani a Eurovisionului”.
Problemele persoanelor din comunitatea LGBT+ sunt arătate în film cu o notă de compasiune. Da, există momente controversate (de exemplu, menționarea toaletelor neutre din punct de vedere al genului), dar esența este că aceste persoane nu sunt acceptate în țara noastră, și aceasta este o problemă.
Așa cum au spus membrii echipei Nataliei Barbu:
„Aici [în Malmö] acești oameni trăiesc pur și simplu… momentul. Se bucură la maxim de asta. Nu încearcă să impună nimănui acest lucru.” În Moldova este altceva: „Sunt pregătiți pentru asta în Moldova? Nu sunt. (…) La noi nu sunt gata să vadă așa ceva.”
Subiectul a fost continuat de Agnessa, care a câștigat la concertul Nataliei Barbu din Chișinău o excursie la Eurovision.
„Aici, la Eurovision, sunt foarte multe persoane din comunitatea LGBT. (…) Sunt foarte tolerantă și îmi place foarte mult când oamenii pur și simplu iubesc oamenii, când nu ascultă de ceilalți, ci iubesc pe cine vor și își arată iubirea, desigur, într-un cadru adecvat. Mi se pare foarte tare. (…) [În Moldova însă] oamenii sunt nefericiți. Am mulți prieteni din această comunitate. Ei înțeleg că, dacă le-ar spune părinților, părinții nu ar mai vorbi cu ei, sau comunitatea i-ar respinge într-un fel. Trebuie să țină asta în ei. Aici sunt liberi, nu ca la noi.”
Ce putem spune. Ca să nu fii homofob, nu trebuie să fii gay. Văd uneori comentarii de genul „nu mă veți forța să iubesc gay-ii”. Declarație puternică. Dar a fi o persoană tolerantă înseamnă doar să accepți oamenii așa cum sunt, atâta timp cât nu își fac rău lor sau altora. „Nu-mi plac, îmi provoacă dezgust” nu este un rău. Mie mi se face greață de coriandru. Și ce ar trebui să fac acum? Să merg cu preotul și cu luptătorii anti-coriandru prin restaurante cu pancarte „Nu mai mâncați săpun”? Nu, pur și simplu nu mănânc coriandru. Și pe voi nu vă forțează nimeni să vă schimbați sexul sau să vă sărutați cu persoane de același sex. Așa că nu le împiedicați pe altele să trăiască. Nu le forțați să trăiască în frică.
4. Limba rusă
Aici pășim pe un teren minat periculos. Glumesc doar despre tonul acestui film. Orice subiect din film este prezentat cu un aer de anxietate și controverse, chiar dacă nu există nimic acolo. Ca și cum ai spune: „Atenție, știre urgentă! Nu s-a întâmplat nimic!”
În ceea ce privește limba rusă, filmul arată cum unii participanți care vorbesc rusă în afara camerei nu vor să o facă în fața acesteia (de exemplu, reprezentanta Georgiei). În același timp, majoritatea celor care vorbesc rusă au comunicat la cameră în această limbă (de exemplu, reprezentantele Armeniei și Cehiei).
În film apare și un membru al delegației ucrainene, care a început conversația în engleză și a trecut la final la rusă. Acest moment a provocat confuzie pentru Natalia și o parte din echipa ei.
„Ce porcărie politică se întâmplă în lume? (…) Acum nu mai e doar politică, acum e un adevărat circ”, se miră Natalia.
Totuși, Anna Moiseev, managerul de concerte al Nataliei Barbu, deși este de acord cu ceilalți că toate aceste lucruri se întâmplă doar în fața camerei, iar în spatele camerelor toată lumea este prietenoasă și vorbește în orice limbă, observă că „este alegerea lor, este dreptul lor, iar aici poți să le înțelegi atitudinea”. E puțin surprinzătoare reacția artistei la această situație. Nu e chiar atât de greu de înțeles. Nu e matematică superioară sau fizică nucleară (sunt umanistă).
Cadru din film. Reprezentanta Cehiei, Aiko, care s-a născut la Moscova, vorbește în rusă.
Aici simt nevoia să adaug și eu „cele trei copeici” ale mele. Oricât de ciudat ar părea, situația lingvistică din Ucraina este neclară chiar și pentru cei care, aparent, au înțeles totul. Deseori întâlnesc două extreme: „În Ucraina nu ai voie să vorbești în rusă, ce groază!” sau „În Ucraina nu ai voie să vorbești în rusă, ce minunat!”. Din păcate, trebuie să dezamăgesc ambele tabere. În Ucraina se poate vorbi în rusă. Există un anumit număr de persoane care reacționează la rusă așa cum eu reacționez la coriandru. Și aici trebuie să înțelegem diferențele. Un grup de oameni, din anumite motive, inclusiv din cauza războiului, simt cu adevărat un gust amar. Celălalt grup, să fim sinceri, nu poate distinge coriandrul de pătrunjel și „nu suportă” coriandrul doar pentru că este, probabil, la modă și corect. În același timp, sunt mulți oameni care în rețelele sociale, interviuri și conferințe nu folosesc limba rusă, dar în viața de zi cu zi comunică fără probleme în ea. Cunosc câțiva astfel de oameni. Este o perioadă de tranziție. Pentru unii va trece, pentru alții nu. Eu folosesc rusa la Kiev fără teamă că voi fi lovită cu o carte de vizită uriașă a lui Iaroș. Cam așa stau lucrurile.
Mai sunt încă două puncte care merită explicate. Pe lângă subiectele politice și constanta trimitere la mitingurile pro-palestiniene, filmul este plin de filmări din culise și de reflecții bizare despre Eurovision. Iar aceste ultime aspecte reprezintă, probabil, cel mai slab punct al filmului. Acest videoclip ar avea nevoie de un fact-checker specializat în concurs, așa cum eu am nevoie de un bun psihoterapeut. Ignorarea totală a istoriei precedente, prezentarea lucrurilor simple ca fiind complexe.
De exemplu, în film se sugerează în mod repetat că la Eurovision de acum trebuie să fii strident, ciudat și provocator, nu ca Barbu – pur și talentat. Așa sigur vei câștiga.
„Un concurs al senzațiilor, grosso modo. Cine pe cine poate întrece, cine poate arăta mai mult, cât de mult te poți dezbrăca, cât de mult poți depăși limitele permisului, cât de mult poți ieși din zona ta de confort? Natasha — nu e despre asta”, descrie echipa Nataliei Barbu concursul la începutul filmului.
Nici nu știu de unde să încep aici.
În 2012, Austria a fost reprezentată de un număr de dans la bară cu titlul „Woke mit deim Popo”. Băieții nici măcar nu au trecut în finală.
Fratele din denim al lui Luntik din Finlanda, în chiloți bej, care a făcut atâta vâlvă, a ocupat doar locul 19 în 2024.
În film, Nemo este numit rapper și se menționează identitatea sa de gen. Dar nu se spune nimic despre complexitatea piesei, precum și despre calitatea interpretării acestui mix muzical. Provocarea de una singură nu a adus nimănui locul 1. Talentul, piesa și spectacolul nu au fost niciodată anulate. Da, chiar și în zilele noastre. La concursul din 2024, alături de Barbu au fost mulți artiști pe care nu i-ai putea numi „ciudați”. Și majoritatea dintre ei — surprinzător — au trecut în finală. Și încă ceva, sistemul de vot din finala Eurovision nu este „complicat”. Dacă nu ați înțeles, spuneți asta.
Spre surprinderea tuturor, Austria a câștigat doar după 2 ani, cum așa???
„Am observat că există o oarecare atitudine părtinitoare față de Moldova. Pare că Moldova este privită de parcă, știți, «Serios? Încercați să faceți ceva? Haideți, încercați să ne impresionați». De exemplu, am primit un comentariu. Am lansat videoclipul, iar mie mi-a plăcut foarte mult un comentariu. O persoană a scris: «Știți, dacă piesa voastră și acest videoclip ar fi aparținut băieților din Suedia sau Italia, ar fi fost cu siguranță în top 5»,” spune Victoria Terzi, managerul de concert al Nataliei Barbu.
Să analizăm.
În această afirmație există, de fapt, două judecăți separate, cu diferite grade de adevăr. Față de Moldova există într-adevăr o oarecare atitudine părtinitoare la concurs, dar aceasta vine mai degrabă din partea caselor de pariuri decât din partea publicului sau a experților. Suntem subestimați în mod regulat în privința pariurilor, deși avem un sprijin disproporționat din partea comunității Eurovision, în raport cu bugetele și dimensiunea noastră geografică. Fanii concursului din întreaga lume urmăresc preselecțiile noastre, iar fiecare a doua reprezentație devine un meme.
Acum despre comentariul la care se face referire. Dacă piesa Nataliei nu ți-a plăcut foarte mult, poate părea că membrii echipei ei exagerează și că cineva n-ar fi putut scrie așa ceva. Dar sunt sigură că un astfel de comentariu există, iar problema nu e legată de Barbu sau Moldova. Problema este că de ani de zile există convingerea că Suedia poate pune pe scenă un borcan cu hering fermentat, care se mișcă pe scenă ca într-un teatru de păpuși pe ritmuri pop și va ajunge în top 10. Comentarii similare celui menționat în film se găsesc sub piesele fiecărei a doua țări.
De fapt, întregul film abordează tema că Natalia Barbu nu este ca acest concurs, că piesa ei este prea pură, ea este foarte talentată și cu o voce puternică, în timp ce alții sunt fie bărbați în chiloți, fie sataniști. Ce e de făcut?
„Îmi dau seama că piesa mea și eu suntem foarte diferiți de ceea ce se întâmplă aici. Încep să mă întreb dacă e bine sau rău că suntem așa,” spune Natalia la deschiderea concursului.
Autorul filmului, Mihail Valțfogel, adaugă imediat:
„Natalia Barbu — o interpretă impozantă, o violonistă recunoscută, o artistă experimentată — concurează, de exemplu, cu bărbați în tanga aproape invizibili, care ies dintr-un ou și strigă «No rules!» Nimeni nu contestă că ambele tipuri de reprezentații au dreptul la existență, dar criteriile de evaluare la concurs sunt într-adevăr prea neclare.”
Care ar trebui să fie aceste criterii și ce ar trebui luat în considerare este o întrebare lăsată în aer. Dar principalul lucru de remarcat este că Natalia Barbu nu este „diferită”. Și nici Moldova nu este „diferită”. La concurs au fost mulți alți interpreți extrem de talentați. Au existat piese cu mesaje simple și pozitive.
Reprezentanta Moldovei pur și simplu nu a avut noroc anul acesta. Nu sunt de vină nici gay-ii, nici ciudații, nici reptiloizii. Faptul că Natalia s-a simțit singură și străină în anumite momente este cu adevărat o problemă pe care echipa, radiodifuzorul și organizatorii ar fi trebuit să o rezolve. În niciun caz nu e vina lui Windows95Man, care ulterior în același film (atenție!) a vorbit foarte cald despre Barbu și talentul ei:
„O iubim. Le-am spus intervievatorilor că am vrea să facem o colaborare cu ea. Să cântăm împreună sau să cântăm la vioară piesa noastră în Finlanda. Este minunată!”
Coperta filmului
Vreau să subliniez pe scurt câteva aspecte pozitive ale filmului. Soțul Nataliei Barbu, Nicolae Sota, a adus în discuție problema finanțării.
„O susțin pe Natalia pe deplin, pentru că Moldova este o excepție la Eurovision. Este singura țară unde artistul este obligat să plătească totul din propriul buzunar: hotelul, biletele de avion și chiar spectacolul. Iar spectacolul nostru, animația grafică, toate acestea sunt foarte costisitoare — 20.000 de euro pe minut. Eu, ca cetățean al României, trebuie să acopăr toate cheltuielile Moldovei pentru a crea o imagine bună a Moldovei. Dar eu nu sunt moldovean, sunt român. Natalia este singura legătură. Probabil ați văzut ieri: fiecare delegație are personal, între 20 și 70 de oameni. Toate aceste cheltuieli sunt acoperite de televiziune, de țările lor. Am auzit că bugetul Ucrainei a fost de 260.000 de euro, ca să nu mai vorbim de Finlanda — 600.000 de euro, Cipru — 400.000 de euro. Moldova — nimic, zero.”
Da, cu sistemul actual, artiștii tineri fără sponsori bogați nu au nicio șansă.
Ce altceva mai merită menționat. Agnesa, o fată din Moldova care a câștigat o excursie la Eurovision, a adus cu siguranță un plus acestui film. Secvențele cu ea au completat imaginea generală a ceea ce s-a întâmplat și, din partea tuturor celor din apartamentul meu, îi dorim succes în continuarea studiilor sale în Germania.
„Muzica dezbină” – declară autorii filmului în titlu. Problema este că filmul, de fapt, arată opusul. Imaginile cu reprezentația Barbu în semifinală reflectă susținerea pe care reprezentanta noastră a primit-o din partea publicului și a altor participanți. Oamenii băteau din palme în ritmul muzicii. Cu trei ore înainte de semifinală, Natalia a avut o sesiune de jam spontană cu reprezentantul Germaniei. De mai multe ori pe parcursul filmului se menționează că în culise mulți se înțelegeau bine și erau prietenoși. Acest film ar trebui să se numească „Eurovision 2024. Iată ce am filmat”, pentru că nu are un mesaj clar și nu se potrivește cu titlul actual.
Sunt unele momente care sunt cu adevărat interesante și importante pentru a înțelege cum funcționează concursul, cum arată perioada dintre selecție și apariția pe scena mare a Eurovisionului și ce trăiește un artist care reprezintă Moldova pe banii săi. Mi-aș fi dorit ca filmul să fie despre asta. Atunci ar fi fost cu siguranță un film unitar și util pentru toți cei care au auzit măcar o dată despre concurs. Dar a ieșit ce a ieșit.
„Barbu – e de fapt „barbă”, „barba”. Dar sună frumos: Barbu, Barbie…”
P.S.: Natalia, încă aștept să ne povestiți despre schemele de corupție în cadrul votului publicului. Altfel pare de parcă vi s-a amenințat sau că nu aveți aceste date. E ciudat.
„— Corupția [în procesul de selecție] — ea există. Ea există în multe țări. Nu o putem nega.
— Nu, stai. Ea există, dar… noi nu profităm de ea.”
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
