Un moldovean riscă până la 15 ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă „la negru” a șase străini

Dosarul unui bărbat de 49 de ani din Criuleni, care a a exploatat prin muncă cetățeni ai Uzbekistanului începând cu luna decembrie 2021 până în aprilie 2022, a fost transmis în judecată. Informațiile au fost făcute publice pe 6 ianuarie de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Bărbatul a ajutat șase cetățeni ai Uzbekistanului, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, să ajungă în Republica Moldova la muncă. Acesta le-a promis un contract de muncă, salarii bune, dar și condiții decente.

Astfel, cei cinci bărbați lucrau la confecționarea ușilor și plitelor pentru sobe, iar o femeia lucra în calitate de bucătar în echipă.

Peste câteva zile de la sosire, acesta le-a cerut pașapoartele pentru legalizarea muncii lor. Totuși, nici după câteva luni de muncă, nici după ce persoanele au hotărât să părăsească locul de muncă, învinuitul nu le-a restituit pașapoartele, invocând o pretinsă datorie acumulată pentru transportarea lor din Uzbekistan și adăpostirea victimelor în Moldova, solicitând de la acestea să semneze o recipisă cu datoria indicată, într-o altă limbă decât cea cunoscută de victime.

Învinuitul este fondator și conducător a două companii, cu activitate inclusiv în turnarea fontei, precum și în agricultură. Acesta a fost reținut în octombrie 2022, urmare a investigațiilor ofițerilor Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane.

Ulterior, bărbatul a fost plasat în arest preventiv, iar apoi a fost eliberat sub control judiciar.

Totodată, asupra casei învinuitului, care valorează peste 500.000 lei, a fost aplicat sechestru în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin această infracțiune.

Mai mult, procurorii PCCOCS au aflat că victimele erau obligate să muncească fără echiparea lor corespunzătoare și cu încălcarea măsurilor de protecție. Aceștia erau adăpostiți în spațiile aflate în proprietatea uneia din companiile învinuitului, iar hrana o primeau în contul salariului promis, cu program de la 7:00 la 18.00.

Ulterior perchezițiilor efectuate de oamenii legii, victimele au beneficiat de serviciile unui centru de plasament, unde le-a fost acordată asistență juridică, psihologică și medicală.

Potrivit Codului penal, exploatarea prin muncă a mai multor persoane se pedepsește cu 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de până la 400.000 lei, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lozovan și Nesterovschi se află în continuare în Transnistria? Șeful IGP: „cred că așteaptă alegerile“

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, consideră că deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, condamnați pentru finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor, s-ar afla în continuare în regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută pe 11 iulie, în cadrul emisiunii Cutia Neagră Plus de la TV8.

„Cel puțin, conform informațiilor pe care le deținem, nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Cu părere de rău, răspunsul la solicitările noastre pe care le facem pe canalele de comunicare, nu primim, deoarece am făcut solicitări în diferite state sau regiuni care am avea anumite riscuri și să vedem dacă nu a apărut cu fața sau cu identitatea, cu anumite date despre persoană. Cel puțin nu am primit nicio confirmare de nicăieri, inclusiv din Federația Rusă”, a menționat șeful IGP.

La întrebarea de clarificare privind locul unde s-ar afla deputații, Viorel Cernăuțeanu a răspuns: „Peste Nistru, cred că așteaptă alegerile“.

Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat, într-un comentariu pentru NordNews, că nu există confirmări că Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi ar fi părăsit regiunea transnistreană.

Noi încă trebuie să verificăm lucrul ăsta. Încă nu sunt confirmări la capitolul acesta, chiar dacă cineva spune că ar fi făcut-o prin teritoriul Ucrainei, asta-i un efort foarte complicat, ca să traversezi toată Ucraina și să ajungi în Federația Rusă. Asta ar fi destinația. Este foarte complicat și logistic de organizat. Ultima informație, pe care pot să o confirm, este că se află în stânga Nistrului”, a spus Igor Grosu.

Anterior, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul PAS Lilian Carp, a declarat că Lozovan și Nesterovschi ar fi părăsit regiunea transnistreană evitând punctele oficiale de trecere.

Precizăm că informații potrivit cărora Irina Lozovan s-ar afla în Rusia au apărut în spațiul public după congresul Blocului „Victorie”, organizat de Ilan Șor pe 6 iulie, la Moscova. Inițial, despre asta a scris Ziarul de Gardă. Informația a fost preluată de media din Moldova, însă ZdG a șters din articol, totuși, ulterior, mențiunea privind prezența deputatei la Congres.

***

Amintim că Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Decizia a fost pronunțată pe 12 martie, în lipsa parlamentarului, acesta fiind dat ulterior în căutare.

Pe 31 martie, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a declarat că Nesterovschi se află în regiunea transnistreană și că „Federația Rusă l-a ajutat să se eschiveze de la închisoare”. Potrivit șefului SIS, Nesterovschi a fost transportat cu un mijloc auto, cu numere diplomatice ale Federației Ruse, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Tot pe 31 martie, președinta Maia Sandu a spus că autoritățile de la Chișinău au cerut celor de la Tiraspol ca deputatul Alexandr Nesterovschi să fie predat malului drept. De cealaltă parte, Tiraspolul a spus că nu are informații despre aflarea lui Nesterovschi în Transnistria, în timp ce Ambasada Federației Ruse la Chișinău a catalogat informațiile privind implicarea sa în fuga deputatului drept „speculații provocatoare”.

Tot pe 31 martie, a fost condamnată la închisoare și deputata Irina Lozovan. Instanța i-a dictat parlamentarei 6 ani de închisoare, iar soțului acesteia – 5 ani de închisoare, în dosarul în care sunt învinuiți de finanțarea unui partid politic din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Inculpații nu au fost prezenți la ședința de judecată, iar deputata a fost dată în căutare. Ulterior, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că deputata s-ar afla în regiunea transnistreană, la fel ca și Nesterovschi. Potrivit oamenilor legii, spre deosebire de colegul său, Lozovan ar fi ajuns acolo de sine stătător.  

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: