Victoriabank și USM lansează un program de învățământ dual pentru viitorii specialiști în banking

Victoriabank, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, lansează un program de învățământ dual dedicat studenților, oferindu-le oportunitatea de a învăța direct din experiența specialiștilor în banking, încă din perioada studiilor. Tinerii vor putea să îmbine pregătirea teoretică universitară cu instruirea practică.

Acordul de cooperare este încheiat pentru o perioadă de trei ani și reprezintă prima inițiativă de acest tip atât pentru Victoriabank, cât și pentru USM. Programul își propune să apropie mai mult procesul educațional de realitățile pieței muncii, în special în sectorul bancar.

„Dezvoltarea unui sector bancar puternic începe cu investiția în educație. Parteneriatul cu Universitatea de Stat din Moldova contribuie la formarea unei noi generații de profesioniști, pregătiți să răspundă cerințelor unei industrii aflate într-o continuă transformare. Este o inițiativă care reflectă angajamentul nostru pe termen lung de a susține educația, dezvoltarea competențelor și apropierea mediului academic de realitățile pieței muncii”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Business Retail, Victoriabank.

Învățământul dual le permite studenților să valorifice cunoștințele acumulate la universitate într-un context profesional real și să se familiarizeze din timp cu cerințele pieței muncii. Ne bucurăm să dezvoltăm acest program împreună cu Victoriabank, un partener care împărtășește viziunea noastră privind pregătirea noii generații de specialiști. Suntem convinși că acest acord va deveni un model de colaborare eficientă între mediul academic și cel de afaceri”, menționează Otilia Dandara, rectorul Universității de Stat din Moldova.

Experiența practică se va desfășura preponderent în sucursalele băncii, dar și în sediul central. Studenții vor interacționa cu clienții și vor fi implicați în diverse procese bancare, înțelegând astfel modul în care funcționează zi de zi o instituție financiară. Pe lângă aceasta, tinerii vor beneficia de mentorat din partea echipelor Victoriabank, acces la programe interne de training și dezvoltarea competențelor profesionale și digitale. În plus, activitatea desfășurată de studenți va fi remunerată. În funcție de parcursul lor, tinerii vor avea posibilitatea să se integreze în echipă chiar în timpul programului sau după finalizarea studiilor.


„Datorită acestui program, studenții USM vor descoperi din interior cultura Victoriabank și modul în care construim relații autentice cu clienții și colegii noștri. Ne dorim să creăm un mediu în care tinerii să învețe, să se dezvolte și să își valorifice potențialul alături de profesioniști cu experiență. Pentru noi, ca angajator de top, este important să investim constant în atragerea și dezvoltarea noilor talente și să le oferim perspective reale de carieră încă din perioada studiilor”, susține directoarea Direcției Resurse Umane, Victoriabank.

„Pentru studenții noștri, participarea la această inițiativă înseamnă contact direct cu mediul bancar și posibilitatea de a-și valida cunoștințele într-un cadru profesionist. Tinerii care s-au remarcat prin implicare și interes pentru domeniul financiar-bancar vor beneficia de o experiență practică valoroasă, cu impact asupra viitorului lor profesional”, afirmă Maria Hămuraru, prorector pentru activitatea economico-financiară, USM.

Pentru Victoriabank, acest proiect reprezintă o investiție directă în formarea viitorilor specialiști în banking, contribuind la pregătirea unei noi generații adaptate nevoilor reale ale sectorului bancar, la identificarea și atragerea timpurie a talentelor, dar și la reducerea perioadei de integrare a noilor angajați. Totodată, inițiativa consolidează poziționarea băncii ca angajator atractiv și implicat activ în dezvoltarea educației.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cristian Jardan

Jardan și-a cerut scuze pentru gafa de la ceremonia dedicată deportărilor: „Omiterea premierului Munteanu nu a fost intenționată”

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, susține că omiterea premierului demisionar Alexandru Munteanu din prezentarea oficialilor la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor staliniste nu a fost intenționată. Potrivit ministrului, participarea prim-ministrului a fost confirmată după definitivarea programului evenimentului, motiv pentru care modificarea nu a mai fost operată în scenariul final al ceremoniei. Jardan a precizat că i-a prezentat scuze lui Munteanu.

„Îmi pare rău de confuzia din această dimineață din timpul Ceremoniei de comemorare a victimelor deportărilor cu momentul anunțării oficialilor prezenți. Omiterea premierului Alexandru Munteanu din anunțul protocolar nu a fost intenționată. La momentul definitivării programului ceremoniei, vineri, 3 iulie, atunci când a fost publicată agenda evenimentului, participarea domnului prim-ministru nu fusese confirmată. Confirmarea a fost transmisă ulterior, sâmbătă, 4 iulie, iar, din păcate, modificarea nu a fost operată în scenariul ceremonial final.

Regret această neînțelegere. Am discutat personal situația cu domnul prim-ministru Alexandru Munteanu, căruia i-am prezentat scuzele de rigoare”, a scris Jardan pe rețele.

Amintim că premierul demisionar Alexandru Munteanu a fost omis din prezentarea oficialilor la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor staliniste din 6 iulie. Deși se afla în primul rând, alături de președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și ministrul Culturii Cristian Jardan, prezentatorul evenimentului nu l-a menționat atunci când a salutat conducerea de vârf a statului.

Nu a fost însă prima situație de astfel în contextul aceluiași eveniment. Pe 3 iulie, chiar în ziua în care și-a anunțat demisia, Ministerul Culturii a transmis invitația oficială la ceremonie fără a-l include pe Alexandru Munteanu în lista oficialilor participanți. Întrebat pe 6 iulie de NewsMaker, Cristian Jardan a declarat că va verifica cum s-a produs această omisiune.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Dragoș Galbur/Facebook

Galbur l-a denunțat pe Marian la procuratură, în cazul MoldATSA: „Întreprinderile de stat nu mai pot fi tratate ca proprietate de partid”. Reacție

Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, anunță că a depus un denunț la Procuratura Generală pe numele deputatului PAS Radu Marian. El cere procurorilor să verifice dacă parlamentarul a influențat numirea lui Dumitru Vangheli în funcția de director al întreprinderii de stat MoldATSA și dacă în acest caz există suspiciuni de trafic de influență.

„Denunțul vizează posibile fapte prevăzute de art. 326 alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova — traficul de influență. Este obligația Procuraturii să verifice complet, obiectiv și sub toate aspectele cum a ajuns un om cu un CV neverificat în fruntea unei întreprinderi strategice a statului și dacă recomandarea făcută de deputatul PAS a fost o simplă „referință” sau o intervenție cu caracter penal. Funcțiile publice și întreprinderile de stat nu mai pot fi tratate ca proprietate de partid. Acest lucru trebuie să fie clar pentru toți”, a scris Galbur pe rețele.

Într-o reacție pentru NewsMaker, deputatul PAS Radu Marian a calificat demersul depus de Dragoș Galbur drept „o acțiune de PR politic, o absurditate din punct de vedere legal”.

„Nu am exercitat nicio influență sau presiune pentru numirea lui Dumitru Vangheli în funcție. Am oferit o recomandare de CV. Atât” – a declarat parlamentarul pentru NM.

Contactată de redacție, Procuratura Generală nu a confirmat, deocamdată, recepționarea denunțului și nu a precizat ce măsuri urmează să fie întreprinse.

***

Amintim că MoldATSA, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit sursei citate, nu ar corespunde realității. În urma investigației, acesta a fost demis.

După mai multe informații apărut pe online, Radu Marian a recunoscut că îl cunoștea pe Vangheli înainte ca acesta să fie numit la conducerea MoldATSA și că l-a propus pentru această funcție, știind că are background în domeniul aviatic. Ulterior, deputatul a precizat că a copilărit într-o ogradă cu Dumitru Vangheli. Marian a explicat, însă, că nu era prieten cu fostul director al MoldATSA, ci doar se cunoșteau.

Pe 29 iunie, pe fondul scandalului din jurul MoldATSA, Radu Marian a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, parlamentarul a spus că controversa „a lovit în credibilitatea întregii echipe”.

Între timp, în spațiul public au apărut mai multe solicitări privind anchetarea lui Radu Marian în legătură cu numirea lui Vangheli, inclusiv din partea ex-deputatului Alexandr Slusari și liderului Partidului Schimbării, Ștefan Gligor. Într-o reacție pentru NM, acesta a calificat solicitările ca fiind „o aberație”. Parlamentarul a precizat pe 2 iulie că l-a recomandat pe Vangheli pentru funcție, însă nu ar fi fost implicat în „procedurile” și „modul în care a fost numit”.

Reamintim în acest context, pe 30 iunie, ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, au efectuat acțiuni de urmărire penală la sediul MoldATSA, într-o cauză penală inițiată pe faptul unor bănuieli rezonabile de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu în circumstanțe agravante. Întrebați de NM dacă există persoane cu statut procesual de bănuit în această cauză, ce funcții dețin și pentru ce infracțiuni sunt cercetate, reprezentanții Procuraturii Anticorupție au precizat, pe 2 iulie, că, în prezent, „cauza penală se află la faza urmăririi penale, iar în cadrul acesteia sunt desfășurate acțiuni procesuale”. „Divulgarea unor informații suplimentare la această etapă ar putea prejudicia buna desfășurare a investigației și confidențialitatea urmăririi penale” – mai preciza PA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
РБК-Украина

Ucraina a lovit cu drone cea mai mare rafinărie de petrol din Rusia, aflată la 2 500 km distanță VIDEO

Dronele ucrainene au atacat luni, 6 iulie, pentru prima dată, regiunea Omsk, unde se află cel mai mare rafinărie de petrol din Federația Rusă. Anunțul a fost făcut de guvernatorul regiunii, Vitalii Hoțenko, pe canalul său de Telegram.

Vitalii Hoțenko a menționat că autoritățile urmează să stabilească consecințele atacului.

Îi rog pe cetățeni să nu se apropie de resturile dronelor și să nu le fotografieze sau filmeze”, a scris oficialul.

Și Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat atacul, precizând că, în prezent, un incendiu are loc la rafinărie. Preliminar, ar fi fost lovită instalația de rafinare primară ELOU-AVT-11, cu o capacitate proiectată de 8,4 milioane de tone de țiței pe an.

Pe teritoriul Omskului se află cea mai mare rafinărie de petrol din Rusia, una dintre puținele care, până recent, nu fusese vizată de atacuri cu drone ucrainene. Conform datelor oficiale, aici este produs aproximativ fiecare al optulea litru de benzină consumat în țară. Deocamdată, autoritățile ruse nu au raportat eventuale pagube la această instalație.

Regiunea Omsk este situată la aproximativ 2 500 de kilometri de Ucraina.

Igor Grosu/Facebook

Grosu răspunde apelului noului președinte al APG: „Nu pot legitima sau negocia cu persoane asociate lui Șor și Kremlinului”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că va avea întotdeauna un „dialog deschis” cu reprezentanții Găgăuziei care acționează în interesul cetățenilor și al Republicii Moldova, însă precizează că nu poate „legitima sau negocia” cu persoane asociate grupărilor care servesc interesele fugarului condamnat Ilan Șor și ale Kremlinului. Reacția vine după ce noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, a făcut apel la relansarea dialogului dintre Comrat și Chișinău.

„Eu voi avea întotdeauna un dialog deschis cu reprezentanții care acționează în interesul cetățenilor și al Republicii Moldova. Nu pot însă legitima sau negocia cu persoane asociate grupărilor care servesc interesele unui fugar condamnat precum Șor și ale Kremlinului.

Alegerea făcută de cei 18 deputați din Adunarea Populară a Găgăuziei este responsabilitatea lor. Responsabilitatea noastră este să continuăm să lucrăm pentru oamenii din Găgăuzia și pentru întreaga Republică Moldova”, se arată în reacția transmisă pentru NewsMaker de Aurica Jardan, consiliera speakerului Igor Grosu.

Amintim că noul președinte al APG, Valentin Gaidarji, a anunțat pe 6 iulie, în cadrul unei conferințe de presă că, în primele zile de mandat, a expediat scrisori președintei Maia Sandu, președintelui Parlamentului Igor Grosu, ambasadorilor mai multor state, inclusiv ai Rusiei, României și Ucrainei, precum și reprezentanților unor organizații internaționale. Potrivit lui, demersul are scopul de a relansa un „dialog sincer” între Chișinău și Comrat și de a depăși tensiunile acumulate în ultimii ani.

Gaidarji a declarat că își dorește un „dialog constructiv și echilibrat” cu autoritățile centrale. Potrivit lui, autonomia nu trebuie percepută drept „o amenințare la adresa unității statului”, ci drept „un pilon al stabilității, păcii și dezvoltării Republicii Moldova”.

Reamintim, Valentin Gaidarji a fost ales președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, cu 18 voturi, pe 3 iulie, la o lună după demisia lui Nicolai Ormanji. Imediat după alegerea sa, acesta a lansat un apel către conducerea de vârf a Republicii Moldova pentru reluarea dialogului dintre Comrat și Chișinău.

Pe 6 iulie, Gaidarji a respins public afirmațiile potrivit cărora oligarhul fugar Ilan Șor ar exercita influență asupra sa sau în Găgăuzia. Potrivit lui, astfel de declarații au scopul de a-i denigra imaginea și de a discredita autonomia. Totodată, Gaidarji a confirmat că firma pe care a fondat-o a avut o relație contractuală cu proiectul GagauziyaLand – finanțat de Șor – însă, a precizat că tranzacția așa și nu a mai avut loc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Noul președinte al APG neagă influența lui Șor în Găgăuzia: „Aceste întrebări sunt doar pentru a ne defăima”. Ce spune despre legăturile cu GagauziyaLand

Noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji, respinge afirmațiile potrivit cărora oligarhul fugar Ilan Șor ar exercita influență asupra sa sau în Găgăuzia. Potrivit lui, astfel de declarații au scopul de a-i denigra imaginea și de a discredita autonomia. Totodată, Gaidarji a confirmat că firma pe care a fondat-o a avut o relație contractuală cu proiectul GagauziyaLand, însă spune că tranzacția nu a mai avut loc.

Întrebat de NewsMaker dacă asupra Găgăuziei continuă să existe influența lui Ilan Șor, Valentin Gaidarji a respins această idee. Potrivit lui, astfel de afirmații urmăresc să-i denigreze imaginea și să discrediteze autonomia.

„Nu voi comenta. E ceva de genul: «o babă în gară a zis…». (…) Aceste declarații sunt lipsite de sens, pentru a-mi denigra numele. Eu sunt într-un cu totul alt partid, care are o cu totul altă viziune. (…) Cred că ați văzut votul atunci când am fost ales președinte al APG, când membrii diferitor fracțiuni au votat pentru mine. (Nr: Șor) nu are nicio influență. Eu nu am văzut asta. Din moment ce deputații și poporul găgăuz s-au unit pentru a rezolva problema, nu văd nicio influență”, a declarat Gaidarji.

Întrebat despre implicarea sa în importul utilajelor pentru parcul de distracții GagauziyaLand, Gaidarji a spus că relația companiei sale cu proiectul a fost una strict comercială.

„Da, a existat o solicitare din partea GagauzyaLand. A fost o tranzacție comercială care, însă, nu s-a mai realizat, iar marfa pe care trebuia să o importăm a fost returnată în Turcia. Eu nu am avut nicio implicare în această situație. A fost doar o tranzacție comercială, ca oricare alta. (…) Dumneavoastră, când mergeți la piață să cumpărați roșii, nu sunteți întrebată dacă lucrați pentru Ilan Șor sau de unde aveți bani. La fel și în cazul companiei mele: atunci când a încheiat un contract de vânzare, pentru mine a fost doar o tranzacție comercială pe care trebuia să o execut conform contractului”, a mai declarat noul președinte al APG.

Gaidarji a comentat și acuzațiile potrivit cărora ar fi susținut acțiunile lui Ilan Șor în Găgăuzia. El a declarat că astfel de întrebări ar contribui la discreditarea autonomiei, dar a admis că „poate găgăuzii au făcut greșeli”.

„Aceste întrebări, legate de Ilan Șor, sunt doar pentru a ne defăima pe noi, pentru a defăima Găgăuzia. Reprezentanta lui Ilan Șor a fost aleasă bașcan și, desigur, am văzut acțiunile sale în raport cu Găgăuzia. Undeva, poate găgăuzii au făcut greșeli. Dar eu azi am venit aici pentru ca să relansăm dialogul. (…) Nu trebuie de fiecare dată să reproșăm găgăuzilor că sunt cu Ilan Șor sau cu alții. Noi suntem cetățeni ai Republicii Moldova, locuitori ai autonomiei găgăuze. Noi ne iubim țara, casa noastră – Republica Moldova – și vrem să trăim în pace”, a declarat noul președinte al APG.


Valentin Gaidarji este fondatorul companiei „Zegor Grup”, care are ca principal obiect de activitate importul și comercializarea articolelor sanitare. Potrivit unei investigații TV8 publicate în septembrie 2024, compania a semnat un contract de sponsorizare cu asociația „Oguz Land” și și-a asumat amenajarea parcului de distracții GagauziyaLand. Între timp, proiectul a fost închis, după ce, în 2025, Ilan Șor a anunțat retragerea proiectelor sale sociale din Republica Moldova.

Valentin Gaidarji a fost ales președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, cu 18 voturi, pe 3 iulie, la o lună după demisia lui Nicolai Ormanji. Imediat după alegerea sa, acesta a lansat un apel către conducerea de vârf a Republicii Moldova pentru reluarea dialogului dintre Comrat și Chișinău. Tot pe 3 iulie, deputații de la Comrat au stabilit data de 15 noiembrie pentru alegerile în APG, în pofida disputelor juridice care persistă între autoritățile centrale și cele ale autonomiei privind organizarea scrutinului. Este a treia încercare a Adunării Populare de a fixa data alegerilor, care ar fi trebuit să aibă loc încă în noiembrie 2025.

Recent, speakerul Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că în regiune se menține influența grupării politice a lui Ilan Șor și a „prietenilor lor din Kremlin”. La rândul său, președinta Maia Sandu a sugerat că Federația Rusă ar putea fi implicată în blocajul privind organizarea alegerilor în Găgăuzia.

NewsMaker a explicat de blocajul electoral continuă în autonomia găgăuză – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: