Victoriabank lansează ediția a treia a proiectului dedicat studenților „Zoom in Banking | Stagii de practică cu remunerare”

În data de 4 noiembrie 2021, la sediul central Victoriabank a avut loc lansarea proiectului educațional „Zoom in Banking | Stagii de practică cu remunerare” 3.0.

Această ediție se va desfășura într-o formulă extinsă, cu un partener nou. Universitatea de Stat din Moldova se alătură celorlalți parteneri existenți: Victoriabank, Asociația Businessului European (EBA) și Academia de Studii Economice din Moldova, având ca obiectiv comun instruirea și solidificarea abilităților practice legate de activitatea bancară în rândul studenților și a personalului didactic, prin implicarea specialiștilor din domeniul bancar și a experților internaționali. De asemenea, programul se va concentra pe consolidarea aspectelor de raportare financiară, cashflow, evidența contabilă, administrare fiscală și risk management.

Bogdan Pleșuvescu, Președintele  Victoriabank: „Având deja experiența a două ediții de «Zoom in Banking», pot să vă promit că studenții care vor participa la ediția a 3-a a proiectului, vor veni cu mare plăcere și foarte mulți dintre ei vor găsi timpul și necesitatea de a participa. Rata de participare de la celelalte două ediții ne-a bucurat enorm. Cred că prin unificarea forțelor Victoriabank, EBA, ASEM și USM, putem extinde astfel de inițiative, inclusiv cu alte bănci care își doresc să se alăture și să realizăm proiecte comune. Educația financiară este importantă și necesară nu doar studenților, angajaților, dar și businessului antreprenorial – cu cât sunt mai mulți clienți care sunt educați financiar de pe băncile școlii, cu atât pot înțelege mai ușor serviciile bancare. Ținta de dezvoltare nu este doar pentru angajații care lucrează în bănci, dar și pentru clienții băncilor.”

Instruirea în cadrul proiectului are loc prin intermediul webinarelor, unde profesioniștii împărtășesc cele mai valoroase și utile informații din domeniul financiar-bancar. Printre temele abordate anterior au fost: „Relațiile de muncă. Drepturile și obligațiile angajaților și angajatorilor”, „Băncile în calitate de intermediari pe piața valorilor mobiliare din Moldova”, „Aplicarea IFRS în industria bancară”, „Evaluarea riscului de credit” etc.

Mariana Rufa, Director executiv, Asociația Businessului European (EBA): „Victoriabank este prima bancă care a reușit să lanseze un astfel de proiect educațional și susține în continuare extinderea proiectului „Zoom in banking”. Consider că sistemul nostru de învățământ trebuie sa fie racordat la necesitatea pieței forței de muncă, de aceea venim pentru prima dată cu o abordare specializată. Ne confruntăm cu problema plecării tinerilor peste hotare, deci trebuie să contribuim împreună la îmbunătățirea calității studiilor din Republica Moldova, pentru a le oferi oportunitatea de a rămâne aici. Intenția noastră este de a introduce în programul de studii discipline care să includă un curs complex de IFRS, actualizare a programului de Contabilitate pe raportare financiară, subiecte și subiecte care până acum nu s-au regăsit în curriculum, dar care vor aduce rezultate atât studenților, cât și profesorilor.”

În cadrul programului „Zoom in banking”, Victoriabank va oferi stagii de practică cu remunerare, la care pot participa studenții, absolvenții, masteranzii și lectorii ASEM și USM. După partea teoretică urmează cea practică, iar doritorii care se înregistrează și sunt selectați în urma evaluării, vor avea și oportunitatea unei angajări ulterioare.

Corneliu Guțu, Prim-prorector, Academia de Studii Economice din Moldova: „ASEM a fost partenerul de bază al lansării acestui minunat proiect, deci parteneriatul nostru are rădăcini solide. Considerăm că «Zoom in Banking | Stagii de practică cu remunerare», din punct de vedere conceptual, este ca o verigă a mai multor activități care se orientează în special la nivelul studenților de licență și al masteranzilor. ASEM  este liderul învățământului în domeniul economic, iar în acest an instituția noastră a marcat 30 de ani de la fondare. Fiind o instituție specializată, pe parcursul anilor a format personalități marcante din domeniul bancar, care au adus faimă instituției, dar și Republicii Moldova.”

La cea de-a doua ediție a programului au participat peste 150 de persoane (studenți și profesori din cadrul ASEM, dar și reprezentanți ai companiilor locale), iar pentru ediția actuală se poate preconiza că se va înregistra un număr mult mai mare de participanți, fiind și USM partener al programului.

Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova: Ne onorează participarea în cadrul proiectului «Zoom in banking | Stagii de practică cu remunerare» și nu ne rămâne decât să ne străduim să realizăm aceste obiective. Oferirea oportunităților strict pragmatice legate de piața muncii, trebuie să fie unul dintre scopurile noastre principale. Întotdeauna am fost adeptul proiectelor care să își demonstreze viabilitatea în practică, care să vizeze anumite activități concrete, de aceea ne arătăm ferm intenția de implicare activă și realizare a acestui proiect.”

La evenimentul de lansare au mai participat: Valentina Sohoțchi, Director, Direcția Resurse Umane Victoriabank, Liuba Pentelei, Coordonator de proiect, Manager Resurse Umane Victoriabank, Lilia Grigoroi, Decanul facultății Contabilitate (ASEM), Maria Hămuraru, Decana Facultății Științe Economice (USM), Andrei Mulic, Șeful Departamentului Finanțe și Bănci (USM) și Maria Cojocaru, Șefa Departamentului Contabilitate și Informatică economică (USM).

Victoriabank îi aduce mulțumiri deosebite doamnei Angela Belobrov, cu care a lansat prima ediție a acestui frumos proiect.

Victoriabank este unul dintre cele mai recunoscute branduri din Republica Moldova. În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, a devenit acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Instituția bancară traversează un proces complex de change management și de transformare culturală, iar investițiile în platformele digitale rămân o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Potrivit statisticilor publice ale Băncii Naționale a Moldovei, Victoriabank este banca sistemică cu procentul cel mai mare de tranzacții efectuate de clienți fără numerar din numărul total de operațiuni bancare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

De ce transportatorii sunt împotriva sistemului e-Bilet? Șeful APOTA: „Vorbim despre corupție la nivel înalt”

Șeful Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, acuză de monopol în domeniul caselor de marcat destinate transportatorilor. Potrivit lui Alexa, prin instaurarea sistemului electronic e-Bilet, autoritățile „impun utilizarea unui singur model de casă de marcat, produsă de o firmă anumită“. Șeful asociației a făcut aceste declarații în cadrul emisiunii NM «Есть вопросы».

Fiind întrebat de ce transportatorii sunt împotriva sistemului electronic e-Bilet propus de autorități, Alexa aprecizat că în realitate „asta înseamnă că trebuie să aibă doar o casă de marcat, de un anumit model, care nu se găsește în alte țări”.

„În perioada în care Ministerul Infrastructurii dezvolta aceste acte normative, niște băieți isteți au făcut deja comenzi pentru aceste aparate. În momentul intrării în vigoare a acestor norme, ei au importat aparatele și ne-au oferit imediat spre vânzare, susținând că suntem deja obligați să le cumpărăm. Și se poate lucra practic doar cu un singur tip de casă de marcat, cu altele fiind aproape imposibil”, a declarat Alexa.

El a menționat că această situație „ridică suspiciuni de corupție la înalt nivel”.

„Vorbim acum despre corupție, corupție la un nivel foarte înalt, când oamenii își creează reguli pentru propriul lor business, emit hotărâri de guvern ca să ne oblige să le cumpărăm aparatele lor”, a mai spus șeful asociației.

Alexa a precizat că transportatorii nu se opun încasării chitanțelor sau plăților cu cardul, ci contestă obligația de a achiziționa aparatele de la o singură companie.

Anterior, Guvernul a reacționat la acuzațiile APOTA legate de posibile scheme de corupție. Executivul a invitat toate părțile care dețin informații relevante să le prezinte organelor competente.

Amintim că transportatorii va organiza primul protest, din cele trei planificate, în data de 9 iulie. Anterior, pe 24 iunie, transportatorii au acuzat Ministerul Infrastructurii și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de inacțiune, dar și presupuse abuzuri și scheme de corupție. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a transmis un apel public, în care avertizează că lipsa metodologiei tarifare, impunerea sistemelor electronice e-GPS și e-Bilet, precum și obligația de adaptare a tuturor vehiculelor pentru persoanele cu dizabilități pun în pericol activitatea transportatorilor. Aceștia au amenințat, atunci, cu proteste, dacă autoritățile nu vor ține cont de nemulțumirile lor.

În reacție, Guvernul a transmis că a luat act de solicitarea publică, dar soluționarea problemelor ține de competența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. În ceea ce privește acuzațiile APOTA legate de posibile scheme de corupție, Executivul a invitat toate părțile care dețin informații relevante să le prezinte organelor competente.

Permisele auto eliberate în R. Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc, fără susținerea examenelor suplimentare

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 2 iulie, inițierea negocierilor asupra unui Acord în acest sens. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, moldovenii stabiliți în Irlanda își vor putea preschimba permisele de conducere fără a susține probe teoretice sau practice. De aceleași condiții vor beneficia, pe teritoriul țării noastre, și deținătorii permiselor auto eliberate de autoritățile irlandeze. 

Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.

Andrei Mardari / NewsMaker

Nemerenco, nemulțumită de demisia șefului Agenției Medicamentului: „Votul meu este împotrivă”

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, nu susține demisia directorului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), Dragoș Guțu, aprobată astăzi de Guvern. Oficiala a scris pe rețelele de socializare că, dacă ar fi fost prezentă la ședință, ar fi votat împotrivă. Nemerenco i-a mulțumit colegului său, ministrul Educației Dan Perciun – singurul membru al Cabinetului care s-a opus prin vot – pentru poziția exprimată, iar lui Dragoș Guțu – pentru „dedicație, profesionalism și corectitudine”.

„Votul meu este împotriva demisiei directorului AMDM Dragoș Guțu, alături de cel al Ministrului Educației și Cercetării. Mulțumesc, Dan Perciun pentru poziție. Deoarece au lipsit tradiționalele mulțumiri pentru activitatea desfășurată, o să spun eu – mulțumesc Dragoș Guțu pentru dedicație, înalt profesionalism și corectitudine. Un întreg șir de modificări realizate anii trecuți pe care le preiau astăzi de la noi țări mai mari și mai puternice au schimbat enorm politicile medicamentului și vi se datorează inclusiv dvs și echipei AMDM”, a scris ministra Sănătății pe rețelele de socializate.

Ala Nemerenco i-a urat fostului șef al AMDM „succese și realizări frumoase” în continuare, mulțumindu-i, totodată, că a acceptat să preia conducerea agenției „în cele mai grele și de criză timpuri”.

Dragoș Guțu și-a înaintat cererea de demisie din funcția de director al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), la aproape patru ani de la numire. Guvernul a aprobat demisia în ședința din 2 iulie, cu majoritatea voturilor miniștrilor. Singurul care s-a opus și a cerut ca votul său „împotrivă” să fie consemnat oficial a fost ministrul Educației, Dan Perciun. Acesta și-a motivat decizia ca fiind un gest de apreciere pentru activitatea desfășurată de Guțu la conducerea instituției.

Până la numirea unui nou director general al AMDM, atribuțiile funcției vor fi exercitate, începând cu 3 iulie, de Lina Gudima, actualul director general adjunct al agenției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

O deputată afiliată lui Șor și-ar putea recăpăta dreptul de a călători în condiții privilegiate, la sfârșit de mandat. MAE, obligat să-i restituie pașaportul diplomatic

La final de mandat, deputata Reghina Apostolova ar putea primi înapoi pașaportul diplomatic. Judecătoria Chișinău i-a dat câștig de cauză deputatei într-un litigiu cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce instituția i-a retras documentul.

Potrivit hotărârii pronunțate pe 24 iunie, MAE este obligat să-i restituie pașaportul. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel în termen de 30 de zile.

„Acest pașaport nu este un privilegiu, ci o obligație a statului față de un reprezentant ales al poporului. Dar când guvernul, prin intermediul PAS, a decis să încalce legea și să-mi refuze acest drept, ne-am adresat instanței — și am câștigat. Da, aceasta este doar prima instanță”, a scris Reghina Apostolova într-o postare pe Telegram.

Document (1) by Doina Buruiană

Reghina Apostolova a ajuns în Legislativ pe listele fostului partid „Șor”. În 2023, aceasta a devenit deputată independentă, după ce Curtea Constituțională a declarat Partidul Șor neconstituțional. În perioada mandatului său, a fost surprinsă la mai multe evenimente organizate de fugarul Ilan Șor la Moscova, dar și în țară (la proteste menite să destabilizeze țara, potrivit autorităților).


Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: