border.gov.md

VIDEO Ajuns la frontieră, un moldovean a rămas fără „cadoul” primit de ziua sa. Riscă și o amendă

Un moldovean de 24 de ani a prezentat, la frontieră, un permis de conducere falsificat. Din primele cercetări ale polițiștilor de frontieră din punctul de trecere Costești s-a stabilit că documentul nu este unul autentic, fapt confirmat și de tânăr. Acesta a spus că a primit permisul în calitate de cadou de la un verișor din Ucraina. În cele din urmă, tânărul a rămas fără permis și riscă acum o amendă.

Ca urmare a desfășurării controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări amănunțite în baza analizei de risc, moldoveanul de 24 de ani a scos din portmoneul personal un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile ucrainene.

Din primele cercetări ale documentului s-a stabilit că nu este unul autentic. Fapt confirmat și de tânăr, care nu a ascuns că a primit permisul în calitate de cadou de la un verișor din Ucraina. „Mi l-a dat la ziua mea de naștere. El m-a felicitat și mi-a zis „primește cadoul””, a spus tânărul.

În cele din urmă, polițiștii de frontieră l-au informat că deținerea actelor neveridice atrage după sine cercetare penală.

Pentru folosirea actelor falsificate este cercetat și un alt moldovean, locuitor al satului Pelinia, în vârstă de 39 de ani. Bărbatul s-a prezentat la trecerea frontierei de stat în calitate de șofer. Printre documentele înmânate pentru controlul de rigoare a fost și permisul de conducere, care ar fi emis de către autoritățile din România. În timpul cercetării amănunțite a documentului, polițiștii de frontieră au stabilit că unele elemente distinctive sunt falsificate. La audieri, șoferul a recunoscut că a apelat la serviciile unei persoane terțe, identificată pe rețelele de socializare. Cel din urmă l-ar fi înscris la o școală auto și ulterior i-a oferit acest permis, achitând pentru servicii 500 de euro. Cetățeanul și-a putut continua călătoria doar după ce a prezentat permisul moldovenesc, care era unul autentic.

Ambele acte au fost ridicate de către polițiști, iar cetățenii riscă amenzi penale pentru uz de acte oficiale false. În ambele incidente, polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor ce se impun.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: