NewsMaker

VIDEO Prețurile pentru parcarea de la Aeroport ar putea fi totuși majorate. Administrator: Vom efectua studii suplimentare

Deși administrația Aeroportului Internațional Chișinău a renunțat la decizia de a majora prețul pentru parcare, nu este exclus că se va reveni asupra inițiativei. Declarația a fost făcută de către administratorul Aeroportului Internațional Chișinău, Constantin Vozian, într-un interviu pentru NM. Acesta a precizat că noile tarife pentru parcarea auto a instituției sunt o necesitate, care vor ajuta la modernizarea aerogării.

„Aeroportul Internațional Chișinău, care este un agent economic, este interesat în obținerea profitului. Evident că fiecare cost suportat în plus de cetățeni este o o povară, de aceea tarifele au fost revizuite. Este necesar ca Aeroportul să aibă venituri și să se dezvolte, dar pe de altă parte este necesar să nu împovărăm nejustificat cetățenii. De aceea, această măsură a fost la momentul actual amânată, iar pe parcurs facem studii în plus, vedem cum funcționează și în caz de necesitate vor fi ajustate. Tarifele sunt cifre vii, care se modifică în funcție de necesitate”, a declarat Constantin Vozian pentru NewsMaker.

Pe 6 august, administratorul Aeroportului Chișinău a anunțat că prețul pentru pentru o oră în parcarea auto a instituției s-a mărit de la 10 lei la 20 lei. S-a dublat și tariful pentru cei care își lasă automobilele mai mult de 11 ore și până la 24 de ore. Dacă anterior era 100 de lei, acum este 200. Administratorul Aeroportului a spus că Serviciul Marketing al aerogării va veni o analiză pentru a justifica acest preț. Mai mult, potrivit administrației, acest preț ar fi insuficient.

Ulterior, prim-ministrul Dorin Recean a solicitat conducerii Aeroportului să revizuiască decizia, întrucât dublarea taxei este „greșită”.

Astfel, Agenția Proprietăți Publice a stabilit noile tarife, care au intrat în vigoare pe 8 august:

  • Primele 45 min de parcare vor fi gratuite;
  • Primele 3 ore de parcare vor fi la un tarif de 10 MDL/ora;
  • Pentru următoarele ore, de la 4-10 ore tariful va fi de 20 MDL/ora;
  • Pentru primele 1-7 zile tariful va fi de 200 MDL/ziua;
  • Pentru a preveni abuzurile, începînd cu ziua 8, tariful va fi de 400 MDL/ziua;

***

Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie 2023, după ce în 2013 a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Președinta Sandu i-a acuzat de „furtul” aeroportului, prin „tranzacții mincinoase”, pe liderul Partidului „ȘOR”, deputatul fugar, Ilan Șor și fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vlad Plahotniuc. Ca urmare a acestei scheme, timp de nouă ani, statul a pierdut venituri în valoare de 1,6 miliarde lei, susținea șefa statului.

Mai precizăm că Wizz Air a plecat din Moldova în martie curent, în timp ce cel mai mare operator avia din Moldova, Air Moldova, își anula, pe bandă rulantă, zborurile, din cauza dificultăților financiare. Recent, cel mai mare operator aerian din Republica Moldova a respins declarațiile autorităților centrale privind falimentarea companiei aeriene. Compania a emis o notă informativă în care a dat asigurări că Air Moldova continuă să parcurgă etapele procesului de restructurare, îndemnând politicienii să se abțină de la a comenta situația din jurul companiei. De atunci, autoritățile au anunțat că poartă discuții cu mai mulți operatori internaționali, inclusiv Wizz Air, pentru ca acesta să revină în Moldova, dar și RyanAir.

Recent, directorul Autorității Aeronautice Civile (AAC) Vasile Șaramet a declarat că Air Moldova ar putea să nu mai revină cu operațiuni pe Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit șefului AAC, conducerea companiei nu reușește, deocamdată, să identifice resurse financiare pentru a întoarce datoriile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: