autoblog.md

VIDEO Scandal în trafic. Cum un echipaj INSP nu a putut împărți drumul cu un conducător auto

Inspectoratul Național pentru Securitate Publică (INSP) acuză un conducător auto că nu s-a conformat cerințelor agenților de patrulare și a încercat să depășească un echipaj aflat în misiune. De cealaltă parte, șoferul acuză poliția de abuz în serviciu.

Totul a avut loc pe 25 aprilie, pe traseul Chișinău-Orhei-Bălți. Potrivit portalului autoblog.md, un echipaj INSP care însoțea cel puțin un automobil fără însemne speciale, a şicanat alte câteva mașini în trafic. Toate s-ar fi întâmplat la comanda unui ofiţer care conducea un Mercedes negru, în spatele maşinii cu girofar.

La încercarea de a depăşi această coloană neoficială, șoferul Mercedes-ului a deschis geamul şi a înjurat, amenințând inclusiv cu răfuiala (din păcate camera nu a înregistrat sunetul). Într-un final, protagonistul situaţiei a fost tras pe dreapta şi sancționat pentru o încălcare mai veche.

Sper din suflet că astfel de practici sunt izolate și că autoritățile noastre vor taxa un astfel de comportament abuziv al angajaților săi. Motivul invocat de ei, după ce i-am întrebat de ce blocau traficul, a fost ” fluidizarea traficului”, deși în urma lor se crease o coadă de câțiva km!”, a scris șoferul pe Facebook.

De cealaltă parte, INSP precizează că, pentru a nu admite depășirea vitezei de 50 km/h, stabilită în localitatea Mălăiești din raionul Orhei, echipajul MAI 0323 care se deplasa în fața coloanei de automobile ce se îndreptau spre municipiul Chișinău, de câteva ori a încercat să prevină acțiunile ilegale ale unui conducător auto care nu se subordona cerințelor agenților de patrulare.

„Conducătorul auto care a publicat secvențele video de pe camera de bord a încercat de câteva ori să depășească automobilul echipajului de poliție aflat în misiune, fapt ce ar fi putut pune în pericol siguranța participanților la trafic”, susțin reprezentanții instituției.

Conform Regulamentul Circulației Rutiere, în cazul în care vehiculul cu regim prioritar de circulaţie la care sunt puse în funcţiune dispozitivele cu lumină de culoare albastră şi/roşie, precum şi semnalul sonor special, escortează o coloană oficială, conducătorii altor vehicule sunt obligaţi să cedeze trecerea atât acestuia, cât şi vehiculelor escortate, indiferent de direcţia lor de deplasare, oprind cât mai aproape de bordură sau pe acostament. Excepţie de la regulă o au vehiculele care vin din sens opus pe drumul cu bandă de separare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Un obiect aerian neidentificat a traversat ilegal Moldova. Spațiul aerian din nordul țării, închis pentru 24 de minute

Un obiect aerian neidentificat a traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 21 septembrie. Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor a fost detectat de sistemele de supraveghere la ora 00:17 și a dispărut din radare în apropierea localității Tabani, raionul Briceni. În context, spațiul aerian în zona de nord a țării a fost închis pentru 24 de minute.

Potrivit instituției, sistemele de supraveghere au detectat obiectul aerian la ora 00:17. Acesta a fost observat deplasându-se din direcția localității Tribusivca din regiunea Vinița, Ucraina, spre localitatea Hristovaia, regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul și-a schimbat direcția spre nord, în zona localității Iampol de la frontieră, după care și-a continuat traiectoria către orașul Dondușeni. La ora 00:38, obiectul a fost detectat deplasându-se în direcția raionului Briceni. „La ora 00:44, obiectul a dispărut în proximitatea localității Tabani, raionul Briceni”, a menționat ministerul.

Pentru măsuri de securitate, autoritățile au restricționat spațiul aerian în nordul țării pentru o perioadă de 24 de minute.

Ministerul Apărării a subliniat că survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova a avut loc în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei în noaptea de 21 septembrie.

Echipele Armatei Naționale de recunoaștere și de geniu, inclusiv colegii din structurile de forță, s-au deplasat în regiunea satului Tabani pentru cercetarea terenului”, a spus instituția.

În context, amintim că, în dimineața zilei de 20 septembrie, în jurul orei 01:50, un locuitor al satului Berezlogi, raionul Orhei, a sesizat poliția, comunicând că a observat pe cer un obiect zburător asemănător unei drone. Ulterior, în jurul orei 02:00, un locuitor al satului Dereneu, raionul Călărași. a informat poliția că a observat o lumină puternică pe cer, urmată de o explozie. Inspectoratul General al Poliției a precizat că polițiștii efectuează verificări, iar în timpul cercetărilor preliminare nu au fost depistate fragmente, urme de impact sau incendii care să confirme producerea unei explozii ori căderea vreunui obiect.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat în care a condamnat „survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor asemănător unei drone, observat în această noapte în zona localităților Berezlogi, raionul Orhei, și Dereneu, raionul Călărași, unde ulterior s-a produs o explozie în zbor”. „Un asemenea incident reprezintă o încălcare inacceptabilă a spațiului aerian al țării noastre și constituie o amenințare directă pentru securitatea și siguranța cetățenilor. (…) Suveranitatea, integritatea teritorială și spațiul aerian al țării trebuie respectate pe deplin”, a spus MAE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: