Partidul „ȘOR”

(VIDEO) Simpatizanții lui Șor, cu gurile lipite la Ambasada SUA: „Tăcerea voastră naște dictatori!”

Reprezentanții Partidului „ȘOR” au organizat un flashmob în fața Ambasadei SUA de la Chișinău. Aceștia și-au acoperit gurile cu bandă adezivă, în semn de protest față de cei care păstrează tăcerea față de acțiunile poliției, care a demontat corturile protestatarilor pentru a debloca intersecția str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.

Oamenii au adus pancarte cu mesaje în limba engleză, precum: “Tăcerea ta o transformă pe Maia Sandu într-un monstru”, “Nu ne mai ignora, noi apărăm drepturile”, „Tăcerea voastră naște dictatori!”, „Cât vei trece cu vederea absurdul PAS și Maia Sandu”. De asemenea, aceștia au adus o ilustrație din carton cu chipul Maiei Sandu, însă corpul personajului Malificent.

Potrivit unui comunicat de presă publicat de formațiunea politică condusă de deputatul Ilan Șor, cercetat penal și dat în căutare internațională, manifestanții au vrut să arate că „reprezentanța diplomatică a celei mai mari economii din lume a rămas mută la abuzurile de duminică ale poliției în raport cu protestatarii din orășelul corturilor”.

Manifestanții au vrut să exprime prin acțiunea de astăzi că în Republica Moldova s-a născut un regim despotic, iar capul acestuia este Maia Sandu, care acționează cu acordul tacit al ambasadelor SUA și Uniunii Europene”, se arată în declarația partidului „ȘOR”.

NM a solicitat un comentariu de la Ambasada SUA de la Chișinău, însă deocamdată nu am primit un răspuns. De menționat că simpatizanții Partidului „ȘOR” au acuzat și în trecut președinția și partidul de guvernare că ar acționa la indicațiile unor reprezentanți străini, informații negate de aceștia.

Menționăm că duminică, 16 octombrie,  în capitală, a avut loc o nouă manifestație a Partidului ȘOR, căreia i s-a alăturat și PACE, dar și reprezentanții Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Protestatarii au instalat noi corturi la intersecția str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ștefan cel Mare și Sfânt, însă acestea au fost demontate de poliție.

Președinta țării, Maia Sandu, a mulțumit poliției pentru intervenție. Și prim-ministra Natalia Gavrilița a venit cu o reacție. Șefa cabinetului de miniștri a dat asigurări că Guvernul respectă dreptul fiecărui cetățean de a-și exprima liber opiniile, însă nu va tolera destabilizarea situației în țară, care ar pune în pericol viața și sănătatea altor cetățeni.

Pe de altă parte, Amnesty International Moldova, Centrul de Politici și Reforme, Asociația Promo-LEX și Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy) au semnat o declarație comună, prin care condamnă încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor admisă de autoritățile publice.

Amintim că pe 11 octombrie, Maia Sandu a cerut Guvernului să schimbe temporar legislația din cauza protestelor Partidului ȘOR. Președintele Republicii Moldova a cerut cabinetului de miniștri să examineze modificarea temporară a legislației „care va permite Poliției să asigure ordinea publică”.

Ulterior, pe 13 octombrie, membrii CSE au dispus că desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore.

Pe 15 octombrie, ministra Afacerilor Interne Ana Revenco a promis intervenții „prompte” și „hotărâte” în cazul în care protestatarii nu vor respecta decizia CSE, care interzice desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice în zilele lucrătoare. „Securitatea nu poate fi negociată”, a precizat ministra.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.





Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FSEȘ/Facebook

Sindicatele din educație cer creșteri salariale de cel puțin 20–30%, după întâlnirea cu Tofan: „Majorarea de 14% anunțată nu este suficientă”

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) consideră insuficientă majorarea salarială de 14% discutată pentru 2027 și insistă asupra unei creșteri de cel puțin 20–30%. Poziția a fost reiterată pe 1 septembrie, în urma negocierilor cu Guvernul, la care a participat și premierul Vasile Tofan.

Discuțiile au vizat situația salariilor din sistem, plata unică de 4 mii de lei promisă angajaților și modificările la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027.

Sindicatele susțin că o majorare de 14% nu este suficientă pentru a reduce diferența dintre salariile din educație și media pe economie.

Potrivit datelor prezentate de FSEȘ, în 2025 salariul mediu pe economie a fost de 15.594 de lei, în timp ce în învățământ a constituit 12.942 de lei, diferența fiind de aproximativ 17%. În primul trimestru al anului 2026, decalajul ar fi crescut la 18,5%: 15.987 de lei față de 13.090 de lei.

„Datele Biroului Național de Statistică arată o diferență constantă de 17–19% între salariul mediu din educație și media pe economie. Exemplul concret al unui tânăr specialist demonstrează clar că majorarea de 14% anunțată nu este suficientă. Dacă în 2026 salariul brut unui debutant este de 10 780 lei, în 2027, cu compensație și majorarea de 14%, acesta ar ajunge la 13 490 lei. Creșterea nu reduce decalajul, ci doar îl menține”, susține FSEȘ.

În aceste condiții, Federația anunță că va continua să ceară o majorare salarială de cel puțin 20–30%. Subiectul urmează să fie discutat în continuare cu Guvernul pe parcursul lunii septembrie.

În ceea ce privește plata unică de 4.000 de lei pentru angajații din educație și cercetare, sindicatele și Guvernul au convenit ca aceasta să fie reglementată printr-o hotărâre de Guvern până pe 10 septembrie.

Potrivit FSEȘ, urmează să fie achitate și alte plăți negociate anterior, inclusiv prima anuală și plățile pentru materiale didactice.

Amintim, premierul Vasile Tofan a anunțat, pe 19 noiembrie că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei. Oficialul și-a cerut atunci scuze că majorările promise pentru 1 septembrie au fost amânate până la începutul anului viitor. Detalii – AICI.

Cum vor crește salariile din educație în 2027 am explicat – AICI.

Ce cred profesorii despre cei 4 mii de lei și creșterile salariale promise, am scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: