10000009pm 1080011, PM9

Armata rusă a efectuat un atac masiv cu rachete balistice asupra orașul Harkov, Ucraina, în prima zi de toamnă. A fost lovită în mare parte infrastructura civilă, precum și un obiect energetic și un spațiu deschis. Cel puțin 41 de persoane, printre care cinci copii, au fost rănite din cauza

Un incendiu de vegetație uscată de proporții a avut loc pe 31 august în satul Feteasca, raionul Hâncești. 36 de pompieri, 77 de angajați ai altor instituții de stat și voluntari au fost implicați în stingerea flăcărilor. Arderea a distrus 60 hectare de vegetație uscată, fiind parțial afectată și pădurea

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și omologul său qatarez, Mohammed bin Abdulaziz Al-Khulaifi, au avut o întrevedere în capitala Cehiei, Praga, în data de 1 septembrie. Oficialii au discutat, printre altele, despre oportunitățile de consolidare a colaborării economice și comerciale dintre Republica Moldova și Qatar, precum și deschiderea unei rute

În contextul începerii unui nou an școlar în Republica Moldova, oamenii legii se vor afla în apropierea școlilor pentru a preveni producerea accidentelor rutiere și a asigura siguranța elevilor. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat din 1 septembrie. „Inspectoratul General al Poliției informează că,

Elicopterul turistic Mi-8, care a dispărut în timpul unui zbor în Kamchatka, Rusia, s-a prăbușit. Nici o persoană din cele 22 care se aflau la bordul aparatului de zbor nu a supraviețuit, scrie Meduza. Potrivit ministerului rus pentru Situații de Urgență, elicopterul Mi-8, dispărut în Kamchatka, s-a prăbușit după ce

Capitala Federației Ruse, Moscova, și alte 14 regiuni ale țării au fost atacate cu un număr record drone – 158. S-a întâmplat în noaptea de 31 august spre 1 septembrie. Fragmentele a două drone care ar fi fost doborâte deasupra unei rafinării petroliere din Moscova au provocat un incendiu pe

Președinta Maia Sandu a adresat pe 1 septembrie, cu ocazia începerii noului an școlar, un mesaj de felicitare pentru elevi. Șefa statului le-a urat să aibă un an de studii cât mai bogat în învățăminte. „Începe toamna și, odată cu ea, un nou an școlar pentru copii și tineri, pentru

Comisia Electorală Centrală (CEC) nu va examina noua cerere privind înregistrarea grupului de inițiativă în susținerea lui Vasile Bolea la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Se întâmplă după ce autoritatea electorală a constat că cererea nu conține elemente noi față de cea depusă anterior, care a fost

În primele două zile ale lunii septembrie întreg teritoriul Republicii Moldova se va afla sub Cod galben de caniculă. Astfel, în intervalul de timp vizat, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C. Avertizarea meteo a fost emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat.  

Perioada publicării
Categorii cu noutăți