Accident rutier soldat cu morți la Comrat: 3 persoane au ars, una a ajuns la spital cu traumatisme
Full Article 2 minutes read

Accident rutier soldat cu morți la Comrat: 3 persoane au ars, una a ajuns la spital cu traumatisme

Accident grav după miezul nopții, pe traseul de ocolire a municipiului Comrat. Trei persoane au ars și una a suferit diverse traumatisme, în urma unui impact dintre o Dacia și un Ford Transit. Cele din urme au luat foc. 

Poliția Republicii Moldova a raportat în dimineața zilei de 26 octombrie că „3 persoane au ars și una a fost traumatizată în urma unui accident rutier grav produs puțin după miezul nopții, pe traseul de ocolire a municipiului Comrat”.

La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că impactul s-a produs între o Dacia și un Ford Transit, șoferul Daciei ieșind la depășire pe contrasens. În urma impactului automobilele s-au incendiat. Precizăm că Dacia avea instalație de gaz. În timpul lichidării incendiului, în microbuz au fost depistate cadavrele carbonizate a 2 persoane, iar în Dacia, cadavrul carbonizat al altei persoane”, au menționat polițiștii.

Se mai precizează că de către Serviciul medical de urgență a fost preluată și transportată cu diverse traumatisme la spital o altă persoană care a fost depistată lângă automobilele tamponate, pasager în microbuz care a fost aruncat din mijlocul de transport în urma impactului.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: