Ultimele materiale

Pe 4 iunie este ziua de naștere a opozantului rus Alexei Navalnîi. El a împlinit 47 de ani. Susținătorii lui Navalnîi au anunțat un miting mondial în sprijinul opozantului. Navalnîi se află într-un penitenciar din regiunea Vladimir, iar acum este într-o celulă de pedeapsă, unde a fost plasat pentru a

Agenții economici care vor recupera și vor recicla ambalajele pe care le pun pe piață vor fi scutiți de taxa pentru ele. Prevederea, comunică IPN, se conține într-un proiect de lege înregistrat în Parlament de către deputata Partidului Acțiune și Solidaritate Ina Coșeru. Potrivit deputatei, conform prevederilor legale în vigoare,

Arcașul Dan Olaru a fost la un pas de podium la Grand Prix-ul Croației, susțin reprezentanții Comitetului național olimpic și sportiv din Republica Moldova. Olaru s-a clasat pe locul 4. În meciul pentru medalia de bronz, Dan Olaru a cedat în fața slovenului Den Habjan Malavasic cu 4-6. Astfel, arcașul

Circa 49 000 de apeluri au fost efectuate la Serviciul „Telefonul Copilului”, timp de 9 ani. Serviciul oferă suport copiilor din Republica Moldova, pentru a-i proteja împotriva oricărei forme de încălcare a drepturilor lor. Printre cele mai frecvente teme abordate de copii în discuțiile cu psihologii serviciului sunt: dificultățile de

Alexandru Slusari, membru în consiliul societății SA Energocom, susține că prețul mediu de achiziționare a gazelor, oferit de Energocom pentru Moldovagaz, permite micșorarea de două ori a tarifului pentru consumatorii finali. Cu toate acestea, Slusari crede că Gazprom va propune un tarif de aproximativ 19 lei, cu TVA. „Prețul mediu

În Ucraina, sub dărâmăturile unei case, a fost găsit cadavrul unei fetițe care recent a împlinit doi ani. Potrivit autorităților din regiunea Dnepropetrovsk, casa a fost ținta atacurilor în ajun. Urmare a bombardamentelor, au mai anunțat autoritățile locale, 22 de persoane au fost rănite, inclusiv 5 copii. Sub dărâmăturile unei

Polițista de frontieră din Republica Moldova, atleta Zalina Marghiev a cucerit aurul la Campionatele Internaționale ale României „Iolanda Balaș Soter”. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Poliției de Frontieră. Instituția a menționat că Zalina Marghiev, pe 3 iunie, s-a clasat pe locul I la proba sportivă „Aruncarea ciocanului”, cucerind aurul

Un moldovean a fost prins cu bunuri la intrare în țară, toate nedeclarate organului vamal. Acesta, aflat la volanul unui microbuz ce se deplasa din Germania spre Moldova, a spus că transportă doar bunuri personale. Urmare a verificării, vameșii au găsit asupra lui mai multe baterii pentru panouri fotovoltaice. Cazul

Meteorologii prognozează Cod galben de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de 2 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Se așteaptă ploi și vijelie. Avertizarea a fost emisă astăzi, la ora 14:50 și este valabilă pentru intervalul de timp: 2 mai, ora 15:00 – 23:00. Pe arii extinse se prevăd descărcări

Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) a anunțat că va semna un Protocol de cooperare și parteneriat cu Partidul „Sluga Naroda”, din partea căruia Vladimir Zelenski a candidat în 2019 și a câștigat alegerile prezidențiale în Ucraina. Reprezentanții CUB au anunțat că pe 5 iunie vor organiza o conferință

x
x