Ultimele materiale

«Napoleon» ca acasă Cum a reușit o patiserie de familie din Chișinău să se dezvolte în pofida pierderilor și a carantinei «Napoleon» ca acasă Cum a reușit o patiserie de familie din Chișinău să se dezvolte în pofida pierderilor și a carantinei Patiseria „Vanilie” este situată chiar în centrul sectorului
Șoferului de microbuz cu numere de înmatriculare diplomatice, în care s-a depistat un lot de anabolizante la intrarea pe teritoriul Moldovei, i-au fost înaintate învinuiri de contrabandă. Procurorii au cerut ca acesta să fie arestat pe un termen de 30 de zile și au anunțat că vor stabili proveniența anabolizantelor.
Scandalul despre compania de asigurări „Moldasig” ia amploare. PAS și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) au declarat despre o tentativă de atac raider asupra „Moldasig” și l-au acuzat pe Veaceslav Platon. La rândul său, Platon susține că CNPF încearcă să apere „Avia Invest”, compania care a concesionat aeroportul, de
De obicei, viața politică din țară devine, brusc, mult mai activă în perioada electorală, atrăgând în orbita sa chiar și cetățenii care sunt departe de politică. Majoritatea populației din Moldova continuă să primească cele mai multe informații „din televizor”. NM a decis să afle, care talk-show-uri politice și programe informative
Decesul ex-deputatei Elena Hrenova a provocat un val de mesaje răutăcioase pe rețelele sociale. Numeroase comentarii au depășit nu numai limitele eticii, dar și cele ale omeniei. Acest val de răutate și insulte extreme nu a trecut fără politică și politicieni, unii dintre aceștia încercând să-l stopeze și îndemnând oamenii
După nouă luni de pandemie, mai multe țări continuă să rămână închise pentru cetățenii Moldovei. NM a actualizat lista țărilor pe teritoriul cărora pot intra cetățenii Moldovei și a indicat, care sunt condițiile. Dar și a menționat, în ce țări intrarea încă este închisă. Ucraina De la 30 octombrie, Ucraina
Turul întâi al alegerilor prezidențiale a devenit memorabil nu prin programele candidaților, nu prin creativitatea campaniilor electorale și nici prin rezultatele sale, ci mai întâi de toate prin divizarea de către politicieni a alegătorilor în „ai noștri” și „străini”. În timpul alegerilor de la 1 noiembrie, un grup de veterani
Cotația leului moldovenesc a crescut față de monedele importante de-a lungul întregului an, dar a început să scadă în luna noiembrie. Timp de o săptămână, dolarul a câștigat 17 bani de la un leu, iar euro – 40 de bani. Potrivit prognozelor autorităților, în anii următori, cursul leului va scădea
Un teren cu suprafața de 24 de ari din centrul Chișinăului continuă deja de câțiva ani să fie motivul unor litigii. Terenul era împărțit de trei vecini, dar acum cinci ani, primăria a decis să-l „redistribuie”, oferind unui polițist 5 ari pentru locuință. Numai că imobilul de acolo – o
Se încheie cea de-a doua săptămână a experimentului NM „O lună cu minimul”. Potrivit condițiilor acestuia, subsemnatul Nicolai Paholinițchi, trebuie să trăiesc timp de o lună din minimul de existență stabilit de stat (2565,8 lei). În noul blog-raport, aflați, cum am gustat carne „normală”, am băut vin, am cumpărat flori
x
x