Avionul cu moldoveni, blocat în Tel Aviv, a primit autorizație de zbor. Șor: Cursa a fost programată pentru 13 octombrie
Full Article 6 minutes read

Avionul cu moldoveni, blocat în Tel Aviv, a primit autorizație de zbor. Șor: Cursa a fost programată pentru 13 octombrie

Fugarul Ilan Șor, care s-a oferit să ajute moldovenii să părăsească Israelul, a menționat că avionul charter pe care l-a organizat pe 12 octombrie „abia noaptea a primit permisiunea de a zbura”. Potrivit lui Șor, zborul a fost reprogramat pentru 13 octombrie dimineața, iar el le-a organizat pasagerilor transfer și cazare la hotel. Pentru tv8.md, purtătoarea de cuvânt a Autorității Aeronautice Civile (AAC) Irina Bodolică a confirmat că avionul cu moldoveni, blocat pe Aeroportul din Tel Aviv, a primit autorizație de zbor la ora 22:37 și a adăugat că „cererea pentru autorizarea unui zbor neregulat se examinează în 48 de ore”.

Toată ziua, avionul charter pe care l-am organizat, cu familiile de moldoveni, inclusiv și cu copii la bord, a așteptat permisiunea de a decola spre Chișinău de pe aeroportul Ben-Gurion din Israel. Și abia noaptea a primit permisiunea de a zbura. Autoritățile moldovenești nici nu au încercat să se implice cumva în această situație, echipa noastră fiind nevoită să apeleze la toată lumea care ar fi putut influența acest proces. Doar atunci când deputatul Marina Tauber l-a contactat pe directorul Autorității Aviației Civile din Moldova, Vasile Șaramet, și la rugat să se implice personal în rezolvarea acestei probleme, lucrurile s-au mișcat din loc”, a scris Șor, pe rețelele de socializare.

El a adăugat că zborul a fost reprogramat pentru 13 octombrie dimineața. „Iar noi am organizat transfer și cazare la hotel pentru toți pasagerii”, a menționat fugarul Ilan Șor, atașând și imagini cu o femeie care povestește că întreg autocarul cu oameni se îndreaptă spre un hotel. „Mergem cu copii, femei, toți mergem la hotel. Mulțumesc la toți care ne ajută și un mare nemulțumesc celor care ne încurcă să ajungem acasă și să ne ferim de acest iad”, a comunicat femeia.

Pentru tv8.md, purtătoarea de cuvânt a AAC Irina Bodolică a confirmat că avionul cu moldoveni, blocat pe Aeroportul din Tel Aviv, a primit autorizație de zbor la ora 22:37. Potrivit lui Bodolică, Autoritatea a recepționat abia în după amiaza zilei de joi, 12 octombrie, solicitarea de autorizare a unui zbor neregulat din Tel Aviv.

Ținând cont de faptul că aeronava urmează să vină la Chișinău dintr-o zonă de risc sporit, unde în prezent este un conflict militar agresiv, aceasta s-a examinat prioritar inclusiv pe aspecte ce țin de securitate. Totodată, menționăm că în conformitate cu Cadrul Normativ național cererea pentru autorizarea unui zbor neregulat se examinează în 48 de ore”, potrivit Autorității Aeronautice Civile.

Amintim că, în ajun, oligarhul fugar Ilan Șor acuza autoritățile moldovenești că nu ar permite aterizarea la Chișinău a unui avion pe care l-a închiriat pentru cetățenii moldoveni aflați în Israel, care își doresc să revină acasă din cauza conflictului militar din această țară. Atunci, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova au declarat că „nu există nici un impediment din partea autorităților noastre, sunt falsuri și speculații”.

Pentru că sunt multe curse pe aeroportul din Israel și pentru că decolările și aterizările se fac ordonat, am fost informați că mai multe curse vor decola cu întârziere, inclusiv cea menționată de cetățeanul sancționat internațional, Ilan Shor”, a menționat instituția de la Chișinău.

Precizăm că Șor, care s-ar ascunde de justiția din Moldova în Israel – țară aflată în stare de război – a declarat acum două zile că poate să ajute moldovenii aflați în această țară să revină acasă, dacă își doresc acest lucru. Politicianul, condamnat la 15 ani de închisoare, a îndemnat diaspora moldovenească să îi scrie în privat, pentru că îi va „ajuta cu organizarea zborului spre Moldova”. În reacție, MAEIE l-a îndemnat pe Șor să beneficieze și el de o rută comercială și să revină în țară.

UPDATE: Autoritatea Aeronautică Civilă a venit cu precizări pe 13 octombrie în contextul avionului cu moldoveni, despre care fugarul Ilan Șor spunea că este blocat pe Aeroportul din Tel Aviv, care a primit autorizație de zbor aproape de miezul nopții pe 12 octombrie. Instituția a declarat că solicitarea de autorizare a zborului neregulat a venit fără toate actele necesare. „Aproximativ la 18:30 au fost depuse și actele care lipseau”, a comunicat Autoritatea. Aceasta a mai declarat că solicitantul nu a coordonat zborul cu instituțiile statului relevante „motiv pentru care a fost necesar timp suplimentar pentru a verifica originea zborului, lista pasagerilor și alte elemente necesare”.

MAEIE a reacționat în contextul avionului cu moldoveni, despre care fugarul Ilan Șor spunea că este blocat pe Aeroportul din Tel Aviv. Purtătorul de cuvânt al diplomației de la Chișinău Igor Zaharov susține că Autoritatea de Aeronautica Civilă a analizat autorizarea zborului în regim de urgență, „cu toate că termenul obișnuit de procesare este de până la 48 de ore”, și că aeronova trebuia să decoleze până la ora 00:00. „Afirmațiile făcute de fugarul Șor sunt complet neadevărate”, au spus reprezentanții MAEIE.

***

Zilele trecute, ambasadorul Moldovei în Israel Alexandr Roitman declara că, oficial, în Israel se află circa 13 000 cetățeni moldoveni: 7000 în construcții și 5000 îngrijiri la domiciliu. În Fâșia Gaza se aflau oficial circa 100 de moldoveni.

De menționat că, în pofida războiului din Israel, avioanele continuă să zboare de pe aeroportul din Tel Aviv, inclusiv cele ale companiilor aeriene moldovenești. În țară rămâne un număr mare de moldoveni. NM a explicat cum se poate ajunge din Israel în Moldova și cât costă AICI.

Amintim că un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, și-a pierdut viața în Israel. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de 11 octombrie de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Potrivit Chișinăului, moldoveanul lucra în apropierea zonei de conflict.

Pentru orice întrebări sau asistență, cetățenii moldoveni sunt rugați să contacteze Ambasada din Israel sau linia de urgență a Ministerului.

Informații de contact:

pagina web: https://israel.mfa.gov.md/

email: [email protected]

telefon de urgență: +972527789772 în regim 24/7

Centru de Apel MAEIE:

0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.

+373 22 188 000 – pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare.

mail: [email protected]

***

Gruparea militantă palestiniană Hamas a lansat un atac fără precedent asupra Israelului, luptătorii săi intrând în comunitățile din apropierea Fâșiei Gaza, ucigând locuitori și luând ostatici. Ce este Hamas? Ce este Fâșia Gaza? De ce se luptă Israelul și Hamas? Găsiți explicația aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: