Andrei Mardari / NewsMaker

Cancelaria de Stat a contestat în judecată cele șase PUZ-uri, aprobate în CMC. Spînu: „Nu putem admite astfel de proiecte”

Cancelaria de Stat a notificat în instanțele de judecată cele 6 Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) votate ilegal de Consiliul Municipal Chișinău. Declarația a fost făcută de vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. 

Spînu menționează că „niciunul dintre aceste PUZ-uri nu a avut aviz general pozitiv de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, conform prevederilor legale”.

„Noi nu putem admite astfel de proiecte care sunt împotriva oamenilor. De exemplu, unul din aceste PUZ-uri e pentru 4522 de apartamente într-o zonă fără școală și grădiniță, nu mai vorbesc de ambuteiajele care se vor crea”, comunică oficialul.

Totodată, Spînu a făcut apel către companiile de construcție și autoritățile publice locale – „ca atunci când implementează proiecte să respecte toate procedurile”.

„Trebuie să construim cu respect față de oameni, natură şi monumente istorice. (…) Susținem dezvoltarea orașului, dar nu cu încălcări de legislație. Mă bucur că în instituțiile statului încă sunt funcționari care lucrează în interesul cetățenilor și nu pot admite astfel de încălcări. Nici nu vreau să mă gândesc în ce aglomerație de clădiri se poate transforma Chișinăul, dacă se continuă cu aprobarea unor astfel de PUZ-uri”, a conchis oficialul.

***

Amintim că pe 21 și 22 decembrie 2022, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat șase noi Planuri Urbane Zonale concomitent. În prima zi, consilierii au reușit să aprobe doar patru din cele șase documente din cauza unor dispute îndelungate între susținătorii și oponenții acestui proces. Reprezentanții partidului socialiștilor, Platformei Demnitate și Adevăr, Partidul Comuniștilor, Partidul Unității Naționale și Partidul Social Democrat European, precum și mai mulți consilieri neafiliați, au votat în favoarea planurilor. Restul au fost împotrivă, dar au fost în minoritate.

Planurilor Urbanistice Zonale votate sunt următoarele:

  1. pe teritoriul adiacent str. Bucovinei, mun. Chişinău;
  2. perimetrul străzilor Timiș – Nucarilor – Bujorilor;
  3. str. Ginta Latină nr.16;
  4. str. Ghidighici nr.5;
  5. str. N. Testemițanu nr.31;
  6. perimetrul străzilor Meşterul Manole – Maria Drăgan – Otovasca – str. Uzinelor.

Ulterior, Partidul Acțiune și Solidaritate din CMC a anunțat că a depus o sesizare la CNA privind votul celor 6 PUZ-uri.

Fondatorul Platformei Demnitate și Adevăr, consilierul municipal Andrei Năstase a declarat pe 22 decembrie că reprezentanții Platformei în CMC au votat în favoarea PUZ-urilor bazându-se pe expertiză. Totodată, Năstase a solicitat Procuraturii să intervină. La fel, el a anunțat că consilierii Platformei DA își înaintează demisia din partid.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook

Dodon spune că a ajuns la „o înțelegere” cu Rusia pentru gaz mai ieftin: „Lucrăm la identificarea unui agent economic”

Igor Dodon anunță că este în căutarea unei companii care să aducă gaze rusești mai ieftine până la frontiera Republicii Moldova. El susține că a ajuns deja la o înțelegere cu Rusia, fără să precizeze prețul sau condițiile de livrare. Declarațiile au fost făcute la Comrat, înaintea alegerilor pentru funcția de bașcan și Adunarea Populară, la care PSRM participă cu candidați.

Dodon a prezentat inițiativa în contextul apropierii sezonului de încălzire și al unei majorări a tarifelor pe care a descris-o drept „iminentă”. El a acuzat guvernarea că tratează cu scepticism propunerea socialiștilor.

„Noi am propus deja o variantă și am ajuns la o înțelegere cu Rusia. Am văzut scepticismul și ironiile din partea guvernării în legătură cu acest subiect, de aceea vreau să subliniez: în prezent, lucrăm la identificarea unui agent economic pe care îl vom ajuta să parcurgă toate procedurile necesare și să asigure livrarea gazului rusesc mai ieftin până la frontiera Republicii Moldova. Astăzi, PAS susține că acest lucru este imposibil. Vom demonstra că este posibi”, a anunțat Dodon într-o postare publicată pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Solicitată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Energiei, Oxana Mititelu, a precizat că instituția nu va comenta declarațiile lui Dodon.

Precizăm, aceasta nu este prima dată când socialiștii susțin că pot obține gaze rusești mai ieftine pentru Republica Moldova. În timpul unei vizite recente la Moscova, Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că oficialii ruși cu care s-a întâlnit și-ar fi exprimat disponibilitatea de a negocia livrări „în condiții mult mai avantajoase decât cele în care țara noastră le achiziționează în prezent”.

Cu o zi înaintea acelui anunț, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anticipase că socialiștii vor propune cumpărarea gazelor din Rusia și a respins această opțiune. Oficialul a invocat atunci atât războiul împotriva Ucrainei, cât și limitările rutelor de transport.

„Moldova nu va cumpăra gaz din vânzarea căruia Rusia duce un război ilegal și inuman. Dincolo de această poziție morală și singura corectă, amintesc că Gazprom nici nu are pe unde să ne livreze gaze, pentru că gazoductul Turkstream este deja congestionat, și ar însemna să reducă livrările către puținele țări care mai cumpără gaz rusesc, Ungaria, Slovacia sau Serbia, așa cum Gazprom a redus vânzările către Moldovagaz, deși avea de respectat un contract”, a spus el.

Recent, și directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), Liliana Vițu, a calificat declarațiile lui Dodon drept „falsă promisiune” și „iluzie”. Potrivit acesteia, narațiunea gazului rusesc ieftin este promovată pentru a menține Republica Moldova dependentă de Moscova. „Să mergi la Moscova este un sărut al morții”, spunea ea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: