piața centrală Bălți
Влад Чауш

Cartofi mai scumpi, varză mai ieftină. Cum au evoluat prețurile la produsele alimentare în mai

În luna mai 2020 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 4,05%, inclusiv la produse alimentare – 7,79%, mărfuri nealimentare – 0,56% și servicii prestate populaţiei – 3,41%. Datele au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), pe 10 iunie.

Astfel, potrivit BNS, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna mai, faţă de aprilie, a constituit 100,22%.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,22% a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,82%.

Produsele alimentare care s-au scumpit în mai

În luna mai 2020, faţă de aprilie 2020, au fost înregistrate creşteri de preţuri la următoarele produse alimentare:

cartofi – cu 15,5%,

fructe proaspete – cu 6,0% (inclusiv: pomușoare de livadă – cu 15,9%, fructe exotice – cu 11,0%, citrice – cu 5,2%, fructe de livadă sămânțoase – cu 3,8%),

boboase – cu 5,1%,

făină de grâu – cu 3,4%,

crupe – cu 2,6%,

orez – cu 1,8%,

făină de porumb și votcă – cu a câte 1,6%

paste făinoase – cu 1,3%

zahăr tos – cu 0,8%.

Produsele care s-au ieftinit în luna mai

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la:

legume proaspete – cu 2,6% (în special: dovlecei de import – cu 16,8%, varză – cu 11,2%, vinete – cu 7,9%, usturoi – cu 6,5%, sfeclă roșie și castraveți – cu a câte 5,0%, ceapă uscată – cu 3,3%, tomate – cu 3,1%),

slănină neprelucrată – cu 2,3%,

brânză din lapte de vacă – cu 1,0%,

cașcaval – cu 0,6%,

lapte integral și miere de albine – cu a câte 0,3%.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menţionăm că diminuarea prețurilor cu 0,3% a fost influențată nemijlocit de reducerea prețurilor la combustibili – cu 2,9% (inclusiv la: gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 6,4%, carburanti – cu 5,0%). Preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente. Au fost înregistrate unele reduceri de prețuri la aragazuri, televizoare, aparate pentru prelucrarea informației, telefoane, frigidere și congelatoare, mărfuri chimice de uz casnic, autoturisme, pulovere, sacouri pentru bărbați și copii, costume, scurte, trenciuri și fuste pentru femei, scurte, ciorapi, șosete și ștrampi pentru copii, cizme de iarnă pentru femei – până la 0,8%.

Totodată, au fost înregistrate creşteri de preţuri la pantofi pentru copii, bluze și ghete pentru femei – cu a câte 1,4%, aspiratoare – cu 1,2%, produse de sanitărie și igienă – cu 0,8%, detergenți – cu 0,6%, țigări – cu 0,9%.

Potrivit Biroului Național de Statistică, tarifele la serviciile prestate populaţiei în luna mai 2020 au rămas la nivelul lunii aprilie 2020. A fost înregistrată majorare numai la serviciile transportului aerian de pasageri (rezervarea biletelor pentru luna iulie) – cu 2,2%, transportarea gunoiului (mun. Comrat) – cu 1,8%, plata pentru serviciile bonei – cu 1,4%, serviciile rituale – cu 0,8%.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ryanair.com

Clipe de groază într-un avion Ryanair: un pasager, tras parțial spre exterior după spargerea unui hublou

Un avion al companiei Ryanair, care efectua o cursă din Grecia spre Germania, a avut probleme în timpul zborului, după ce un hublou s-a spart, iar un pasager a fost tras parțial spre exteriorul aeronavei. Incidentul a fost relatat de martori oculari postului grec de radio Radio Thessaloniki și agenției germane DPA.

Potrivit acestora, capul și umerii unui pasager sârb, în vârstă de 61 de ani, au ajuns în afara avionului. Câțiva pasageri au intervenit și au reușit cu greu să îl țină în interiorul aeronavei. În acel moment, în avionul care zbura de la Salonic spre Memmingen, în sudul Germaniei, au căzut și măștile de oxigen.

Pilotul a decis să întrerupă zborul și să revină pe aeroportul din Salonic. Pasagerul afectat a fost transportat la spital cu ambulanța, însă medicii au stabilit că acesta nu a suferit răni grave. Ceilalți pasageri au fost transportați ulterior în Germania cu o aeronavă de rezervă.

Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 10 iulie, deasupra Macedoniei de Nord, la o altitudine de aproximativ 6 000 de metri. Avionul implicat era un Boeing 737-800. Potrivit postului grec ERT, hubloul ar fi fost deteriorat de o piesă desprinsă de la motorul aeronavei.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Compania Ryanair a confirmat doar că, la scurt timp după decolare, unul dintre hublourile avionului s-a depresurizat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: