Ce cred participanții primei ediții XY Accelerator powered by Tekwill despre program
Full Article 4 minutes read

Ce cred participanții primei ediții XY Accelerator powered by Tekwill despre program

În perioada 10 martie 2020 — 10 iulie 2020, s-a desfășurat prima ediție a programului pentru startup-uri XY Accelerator powered by Tekwill, în cadrul căreia, 2 companii locale au obținut finanțare în valoare de $8000 fiecare, mentorat și consultanță pentru dezvoltarea afacerii.

Alexandr Budeac

Alexandr Budeac

WOOP

Prima companie — absolventă a programului este Woop, reprezentată de fondatorul companiei,  Alexandr Budeac. Alexandr, care de profesie este inginer, a aplicat la program cu o lampă inteligentă care te ajută să adormi și să te trezești ușor. Însă, pandemia a dat toate planurile lui Alexandr peste cap. După mai multe sesiuni cu mentorii, el a realizat că acest produs nu este de primă necesitate în perioada actuală, iar piața are nevoie de altceva. Astfel, a apărut ideea de a crea o boxă de dezinfectare cu lumină UVC pe interior, utilizată pentru dezinfectarea obiectelor personale precum telefonul mobil, portmoneu, chei, măști, mănuși etc. După care, Alexandr a testat dezinfectarea spațiilor cu ozon, însă, după spusele lui, nu s-a regăsit în asemenea domenii. După mai multe pivotări și schimbări de idei, Alexandr a decis să creeze o mască care va fi atât confortabilă cât și atrăgătoare, luând în considerare faptul că oriunde nu am merge, suntem nevoiți să purtăm mască pentru siguranța noastră și a celor din jur.

În cadrul celor 4 luni accelerare, echipa XY i-a oferit suport lui Alexandr în definirea produsului final, găsirea nișei și a primilor clienți, planificarea financiară, strategia de vânzare etc.

Compania Woop despre programul XY Accelerator powered by Tekwill:

”XY  m-a ajutat să analizez puterile mele, să văd imaginea afacerii pe care eu vreau să o construiesc. M-a ajutat să înțeleg ce trebuie să fac și când trebuie să fac pașii spre a elimina necunoscutele și a primi informația necesară.

 Programul XY este acel start necesar care te asigură cu un minim pentru supraviețuire, dar care îți permite luxul de a avea timpul necesar pentru a-ți dezvolta afacerea.

Este o echipă de profesioniști care pe lângă faptul că știu ce fac, te primesc cu căldură și își împart cunoștințele cu cei pe care îi ghidează.”

Евгения Якунина, Стас Балаур и Илья Гуцу

Evghenia Iacunina, Stas Balaur și Ilia Guțu

TELEPORTRAVEL

A doua companie care a obținut investiții de la acceleratorul XY este Teleportravel, a cărei fondatori sunt Evghenia Iacunina, Stas Balaur și Ilia Guțu.

Teleportravel este un ghid online integrat în Messenger, care oferă acces la tururi în cele mai neexplorate zone ale Moldovei. De asemenea, este și o platformă unde orice călător poate crea propriile tururi și chiar să le vândă.

La moment, platforma oferă 23 de tururi gratuite în zonele Moldovei, atât în limba română, cât și în rusă. În același timp, oricine poate crea tururi care vor fi disponibile spre utilizare de călători și turiști, iar pentru a spune un mulțumesc virtual autorilor tururilor, echipa Teleportravel a implementat funcția prin care poți lăsa tips-uri.

Împreună cu mentorii programului, echipa Teleportravel a reușit să-și definească modelul de business, să găsească primii clienți și parteneri, să-și stabilească strategia de comunicare și de dezvoltare etc.

Compania Teleportravel despre programul XY Accelerator powered by Tekwill:

”Prin intermediul programului XY Accelerator powered by Tekwill, echipa noastră a căpătat încredere în produsul pe care îl creăm și cunoștințe din partea mai multor experți. De asemenea, am obținut experiență în crearea propriei rețele de contacte necesare dezvoltării afacerii.

Toți mentorii și experții cu care am interacționat în cadrul programului de accelerare ne-au oferit suport în dezvoltarea companiei prin intermediul strategiilor de marketing, vânzări și soluționarea problemelor juridice.”

Vă reamintim că a doua ediție a programului XY Accelerator powered by Tekwill se va desfășura în perioada 10 octombrie 2020 – 10 februarie 2021, iar pentru a participa, este necesar să completați formularul de înregistrare.

Aplicările la program sunt deschise până pe 20 septembrie 2020.

Pentru a fi la curent cu toate actualizările ale programului, urmărește pagina de facebook și pagina web.

XY Accelerator powered by Tekwill este realizat cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”, cu susținerea financiară a investitorilor locali și cu susținerea inițiativei Startup Moldova. Proiectul „Tekwill” sprijină livrarea programului de mentorat și consultanță în cadrul Acceleratorului, iar susținerea financiară în numerar este acordată de investitorii locali.

Parteneri media: newsmaker.md, diez.md, agora.md, unimedia.info, moldova.org, mold-street.com, point.md și stiri.md.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: