Connect.IT: Mark Richards vine la Chișinău să vorbească despre Arhitectura Software
Full Article 2 minutes read

Connect.IT: Mark Richards vine la Chișinău să vorbească despre Arhitectura Software

Ești specialist IT interesat să afli mai multe despre domeniul arhitecturii software? Endava te invită să-l cunoști pe Mark Richards, software architect, trainer și autor, care vine la Chișinău pe 4 noiembrie în cadrul meet-upului tehnic Connect.IT.

Speakerul, fondatorul website-ului DeveloperToArchitect.com, are peste 30 de ani de experiență în domeniu, cu expertiză în Microservices Architectures, Service-Based Architectures și Service-Oriented Architectures.

Evenimentul va avea loc în format hybrid: online și offline în Endava Tower, strada Arborilor
21A, începând cu ora 18:00. Ulterior toti participanții sunt invitati la o sesiune de networking unde vor avea ocazia să interacționeze cu vorbitorul.

Participarea este gratuită, dar necesită înregistrare pe o platformă dedicată: https://bit.ly/3W1R6Dt

Întâlnirile Connect.IT vor continua în mai multe orașe din România (Galați, Timișoara, Iași, Pitești, Sibiu), Bulgaria (Plovdiv, Ruse, Varna), în format fizic, în fiecare zi de joi, începând cu data de 20 octombrie:

  • 27 octombrie Târgu Mureș
  • 3 noiembrie Plovdiv și Galați
  • 4 noiembrie Chișinău
  • 10 noiembrie Timișoara & Iași
  • 17 noiembrie Pitești & Ruse
  • 24 noiembrie Varna & Sibiu

Concept powered by Endava, Connect.IT este o serie de evenimente dedicate comunității tech cu scopul de a crea o rețea puternică de profesioniști IT din diverse domenii. Mai mult, prin intermediul Connect.IT, Endava își propune să ofere și o platformă care să faciliteze schimbul de experiențe și bune practici. Seria de evenimente va ajunge inclusiv în locațiile noi ale Endava din România, Moldova, Bulgaria.

Endava este o companie publică de servicii IT, cu peste 20 ani de experienţă în domeniu, lucrând cu unele dintre cele mai cunoscute branduri în industrii ca cea Financiară, Asigurări, Telecomunicaţii, Media şi Technologie, Retail şi Bunuri de consum. Prin soluţiile sale de Digital Evolution, Agile Transformation şi Automation, Endava îşi ajută clienţii să atingă un nivel mai ridicat de interactivitate, flexibilitate şi eficienţă.

Endava avea 11.853 de angajați în iunie 2022, localizați în birourile sale din Australia, Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Olanda, Singapore, Elveția, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și centrele de livrare din Uniunea Europeană: România, Bulgaria, Croația și Slovenia; Țările din Europa Centrală: Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Bosnia și Herțegovina; America Latină: Argentina, Columbia, Uruguay și Venezuela.

În iulie 2018, Endava a fost listată la bursa din New York sub simbolul DAVA.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: