În universitățile din Moldova, la fel ca și în școli, se vorbește încă foarte puțin și incomplet despre Holocaust pe teritoriul Moldovei. Adesea, chiar și mulți absolvenți ai facultăților de istorie află despre evenimentele din anii 1941-1944 deja după absolvirea universității. Cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, NM relatează, cum a apărut o oportunitate rară pentru studenții istorici nu numai să afle despre istoria ghetoului din Chișinău, dar și să discute despre ea cu membrii comunității evreiești și cu orășenii de rând și să creeze proiecte proprii la acest subiect.
Despre problema predării subiectului Holocaustului în școlile din Moldova se vorbește de mult. Ani la rând, țara noastră primește recomandări din partea OSCE și a altor organizații internaționale de a revizui modul în care acest subiect este reflectat în manualele și programele școlare. De notat că Holocaustul este menționat în manuale doar de două ori – în clasele a 9-a și a 12-a, iar subiectele respective ocupă cel mult o jumătate de pagină. Ultima dată, aceste manuale au fost reeditate în anul 2013, înainte ca Moldova să adere la Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului – 27 ianuarie. Apropo, țara noastră a făcut acest lucru abia în anul 2015.
Despre învățământul universitar se menționează mai rar în acest context, dar și în instituțiile universitare se acordă puțină atenție acestor pagini de istorie. Galina Corman, doctor în istorie, lector la Universitatea de Stat din Moldova, a menționat pentru NM că Holocaustul pe teritoriul Moldovei practic nu se studiază nici chiar la Facultatea Istorie și Filozofie.
De regulă, studenții pot obține informații despre aceasta doar datorită proiectelor și seminarelor suplimentare, care se organizează în paralel cu programul universitar de bază. În anul 2020, nouă studenți din Moldova au participat la proiectul educațional internațional «Измеряя гетто» („Cartografierea Ghetourilor”), care a unit, pentru câteva luni, istorici începători din trei țări – Ucraina, Belarus și Moldova.
Potrivit lui Markus Winkler, conducătorul proiectului, scopul principal al proiectului este de a susține păstrarea memoriei despre Holocaust, de a acorda studenților din diferite țări posibilitatea de a face schimb de experiență și, împreună, într-un final, să contribuie la „promovarea drepturilor omului și a democrației”. Winkler a mai spus că Holocaustul a fost ceea ce, în multe privințe, a format istoria, cultura și literatura țărilor din Europa Centrală și de Est din secolul XX. El a remarcat că în Germania, acestui subiect i se acordă deja o atenție deosebită.
Trei orașe – patru ghetouri
În proiectul educațional transfrontalier au participat trei orașe unite printr-o istorie comună – Chișinău, Cernăuți și Grodno. La Chișinău, la 24 iulie 1941, prin ordinul mareșalului român Ion Antonescu, în jur de 11 mii de evrei au fost închiși în ghetou. Practic, toți cei care au supraviețuit în acesta, au fost ulterior deportați în Transnistria. Mii de persoane nu s-au mai întors de acolo niciodată, pierzându-și viața ca urmare a execuțiilor, dar și a foamei și bolilor.
În orașul ucrainean Cernăuți a fost o istorie similară: în anul 1941, odată cu venirea armatei române, au fost împușcați câteva mii de evrei, 45 mii de evrei au fost închiși în ghetou, iar mai târziu, 28 mii dintre ei au fost deportați în Transnistria, prin ordinul aceluiași Antonescu. Prea puțini dintre ei au revenit în oraș.
În orașul Grodno din Belarus, naziștii au creat două ghetouri – unul pentru cei cu profesii „utile” (aproape 15 mii de persoane), altul – pentru cei „neproductivi” (aici au fost incluși peste 10 mii de evrei). Peste 40 mii de persoane au trecut prin aceste ghetouri, peste 20 mii dintre ele au decedat.
Proiectul internațional «Измеряя гетто» („Cartografierea Ghetourilor”), care a fost lansat în luna octombrie 2020, a devenit o oportunitate pentru studenți din diferite țări de a studia împreună propria istorie și de a învăța s-o povestească altora, folosind tehnologii moderne. Timp de trei luni, participanții proiectului au studiat materiale istorice despre ghetourile din orașele lor, au audiat prelegerile istoricilor despre Holocaust și despre fenomenul „memorie culturală”.
Prelegerile pentru studenți au fost predate de către Nicolai Cușnir, directorul Muzeului de Istorie și Cultură a Evreilor din Bucovina (Cernăuți), cercetătorul Holocaustului Irina Șihova, colaborator al Institutului Patrimoniului Cultural din Moldova, istoricul Galina Corman. De asemenea, ei au studiat și noile instrumente de relatare a istoriei pentru publicul larg. Istoricul Galina Corman, coordonatorul proiectului din Chișinău, a comunicat că pentru ei, aceasta „a fost o oportunitate nu numai de cunoaște istoria, dar și de a înțelege, cum pot fi create și promovate proiectele online, în pofida crizei provocate de coronavirus”.
În timpul unuia dintre aceste seminare, studenții din Moldova au fost pe teritoriul fostului ghetou din Chișinău și au studiat granițele acestuia, dar și construcțiile de pe teritoriul său. Ei au studiat clădirea sinagogii și a casei de caritate de pe strada Rabbi Țirilson care, deși este un monument istoric de importanță națională, este acum părăsită și se ruinează rapid.
Studenții au fost și pe locurile unde sunt instalate „pietre de poticnire” (Stolpersteine). Este un proiect memorial al artistului german Gunter Demnig în memoria victimelor nazismului, care a devenit un memorial european comun. În Chișinău, sunt instalate două „pietre”. Una este pe strada Alexandru cel Bun, 17: pe aceasta este scris numele lui Moise Berliand, care a murit în lagărul de concentrare Auschwitz, în anul 1944. Cea de-a doua – pe strada Armenească, 27, unde a trăit Bunia Bron. Ea a fost împușcată în anul 1941. Pentru studenții moldoveni, aceasta a fost prima familiarizare cu respectivele locuri ale memoriei. Ulterior, aceste excursii au constituit temelia propriilor lor proiecte.
Cristina Savin, studentă în anul trei a Facultății Istorie și Filozofie a USM, a spus că subiectul Holocaustului „a interesat-o încă în anii de liceu, dar n-a avut posibilitatea să-și aprofundeze cunoștințele în acest domeniu”. „Ca viitor profesor sau lucrător în domeniul educației, vreau să-i ajut și pe alții să înțeleagă mai bine, ce s-a întâmplat aici, ce ar putea să ne învețe această istorie pentru ca așa ceva să nu se repete niciodată”, a menționat Cristina Savin.
Ce știu chișinăuienii despre ghetou?
Participanții proiectului din Chișinău s-au împărțit în trei grupuri: fiecare dintre acestea a realizat un subiect propriu și a crea un microproiect propriu, pentru a-și împărtăși cunoștințele acumulate.
Studenții istorici Cătălin Plinschi, Mihaela Cebotari, Alexandru Sumnevici și Cătălin Vacarciuc au realizat un film de scurt metraj „Cartografierea Ghetourilor”, în care au prezentat teritoriul ghetoului, au discutat cu istoricul Irina Șihova, colaborator al Institutului Patrimoniului Cultural al Moldovei, și au povestit despre etapele principale ale istoriei ghetoului.
Un sondaj pe care studenții l-au realizat pe străzile Chișinăului special pentru proiect s-a dovedit a fi plin de descoperiri. Ei au întrebat trecătorii întâmplători dacă aceștia știu că pe teritoriul din centrul orașului a fost în anii 1940 un ghetou evreiesc și ce cred ei despre aceasta. S-a constatat că ideea creării ghetoului pare chiar una bună pentru unii chișinăuieni.
„Dacă ghetoul evreiesc a fost construit într-un cartier evreiesc, a fost o idee normală. Evreii nu trebuie să-și părăsească locul. Cred că lor le-a fost foarte confortabil în acel ghetou”, a spus studenților un bărbat de vârstă medie. Întrebat dacă el consideră normală deportarea evreilor în Transnistria și „exterminarea” lor, acesta a răspuns cu o întrebare: „Dar voi considerați normal faptul că atâția basarabeni au fost omorâți cu mâinile evreilor? Este normal?”.
Mulți orășeni de diferite vârste nici nu știau că pe teritoriul Chișinăului a fost un ghetou. Chiar dacă erau de acord că despre aceasta ar trebui să se vorbească și că aceasta a fost „o perioadă dificilă pentru toți”.
Video realizat de studenți:
Acest spot a fost deja publicat pe platforma proiectului internațional și este accesibil în două limbi: este titrat în limbile română și rusă, în funcție de limba celui care vorbește în cadru.
Un grup de studenți din care au făcut parte Cristina Savin, Andrei Arpenti și Daniil Gross, au realizat video-ul „Istorii din ghetou”, care se bazează pe amintirile supraviețuitorilor și ale celor care au fost martorii tragediei Holocaustului în Moldova. Tinerii istorici au folosit și sonorizat amintirile lui Samuel Broni. El este unicul deținut supraviețuitor al ghetoului, amintirile căruia au fost tipărite. Ce-i drept, cartea cu amintirile sale este accesibilă doar în limba engleză. Ea nu este tradusă nici în rusă, nici în română. Parțial, acest lucru au trebuit să-l facă studenții.
Cel de-al treilea proiect a fost realizat de Dumitru Rață și Virginia Guțu. Ea este studentă la Facultatea Filologie din Bălți, care a decis să adere la un proiect care nu are tangență cu specialitatea sa. Ei au creat un mini-portal pe care se relatează istoria „pietrelor de poticnire” și a victimelor, cărora le sunt consacrate. Studenții au acumulat împreună informații despre inițiatorii acțiunii și rudele celor care au decedat.
De la universitate – în clasele din școli
Galina Corman, coordonatorul proiectului, a menționat că după publicarea tuturor lucrărilor elaborate de participanții la program, acestea vor putea fi utilizate în școli, ca materiale suplimentare pentru studierea Holocaustului pe teritoriul Moldovei. Toate acestea vor fi publicate în curând pe platforma electronică a proiectului, pe adresa ghettos.digital.
Astfel, materialele școlare la acest subiect se vor extinde datorită abordării inovative a istoriei și relatărilor despre ea. Menționăm că despre ghetoul propriu-zis, în manualele școlare se povestește în doar câteva rânduri. În acestea nu este nici măcar harta orașului unde ar fi indicate granițele ghetoului.
Studenții și-au prezentat deja microproiectele în cadrul unui seminar organizat de OSCE și Ministerul Educației pentru profesorii din instituțiile preuniversitare. Mulți dintre ei intenționează să folosească la lecții materialele participanților la programul „Cartografierea Ghetourilor”. De notat că și printre studenți sunt deja profesori de istorie care lucrează în școli.
Proiectul „Cartografierea Ghetourilor” a avut loc cu susținerea financiară a Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germania, în cadrul programului „Consolidarea colaborării cu societatea civilă în țările Parteneriatului Estic și în Rusia”.
Articol de parteneriat
