Cum o aplicație mobilă ar putea salva un om? Și alte întrebări incomode despre Gardian

Gardian este un start-up din Moldova care deja de câteva luni permite locuitorilor din municipiul Chișinău să se protejeze pe sine, dar și pe apropiații lor cu ajutorul unui buton de pe telefonul mobil. O parte din redacția noastră încă se îndoiește, dacă merită cumpărat: cineva consideră că abonamentul anual este exagerat, altcineva își face griji că nu vor veni la timp. Noi am adunat toate întrebările și i le-am adresat direct lui Vladimir Rediboi, unul dintre fondatorii Gardian.

Astfel de aplicații există deja. De ce este nevoie de încă una?

Pe piața din Moldova există câteva aplicații ca aceasta. Gardian face ca principiul de funcționare a acesteia să fie unic. Noi am transformat butonul de alarmă obișnuit, care pur și simplu transmite serviciilor coordonatele dumneavoastră GPS, într-o aplicație care permite să vă protejeze atât pe dumneavoastră personal, cât și pe toată familia.

Gardian este un serviciu complex: el permite utilizatorului să se înregistreze rapid și de sine stătător, să aleagă pachetul potrivit, să-i conecteze pe cei apropiați la contul său (și numărul acestora poate fi stabilit de sine stătător), să semneze contractul și să selecteze metoda de plată care este convenabilă (una dintre opțiuni este retragerea automată în fiecare lună a mijloacelor financiare de pe cardul bancar). Configurarea aplicației durează cel mult 10 minute. În rest, nu mai trebuie să vă mai faceți griji pentru ceva – împreună cu Gardian, primiți liniște atât pentru dumneavoastră personal, cât și pentru familia voastră.

Înseamnă că mă puteți urmări prin intermediul aplicației?

Nu, noi nu vă urmărim și nu colectăm informațiile voastre. Conform legislației, noi nu avem acest drept. Dar chiar dacă l-am fi avut, sistemele operaționale Android și iOS nu ne-ar fi oferit o asemenea posibilitate tehnică.

Gardian obține acces la coordonatele GPS ale dumneavoastră doar în momentul apelului (apăsând butonul de alarmă), cum ar fi, de exemplu, aplicația pentru apelarea unui taxi.

Și dacă grupul operativ nu va reuși să vină?

Noi am creat cea mai rapidă metodă de a cere ajutor. Și continuăm să lucrăm pentru ca timpul de așteptare a grupului operativ să fie minim – acum, acesta este de 3-7 minute pe teritoriul orașului Chișinău.

Iată cum funcționează.

În primul rând, grupul operativ recepționează apelul dumneavoastră în doar 15 secunde.

În al doilea rând, la fiecare cinci secunde în timp real, aplicația transmite grupului operativ datele despre locul unde vă aflați și planifică traseul optim pentru a evita ambuteiajele în orele de vârf. Acest lucru permite nu numai să fiți depistat mai repede, dar și să se obțină informații actuale despre locul în care vă aflați. Iar dacă situația vă permite, puteți expedia mesaje grupului operativ chiar în timpul apelului, pentru a-l orienta suplimentar.

Utilizatorul poate și singur să „grăbească” venirea echipajului: trebuie în prealabil să introducă datele despre sine în aplicație, inclusiv o fotografie personală, adresele și fotografiile locurilor unde merge cel mai des și informații despre automobilul propriu, în cazul în care ajutorul va fi necesar, de exemplu, pe drum.

Cu alte cuvinte, noi oferim utilizatorilor cea mai rapidă metodă de a cere ajutor, fără a pierde timp pentru explicații îndelungate (de exemplu, ca și în cazul apelării poliției).

Și în suburbiile municipiului ajungeți în 3-7 minute, la fel ca și în Chișinău?

Deocamdată, echipajele Prosecutor fac de gardă doar la Chișinău. Pentru a ajunge în suburbii, ar avea nevoie de până la 15 minute.

Și dacă se va întâmpla ceva în timp ce grupul operativ va pleca să acorde ajutor?

Noi garantăm că grupul operativ va ajunge până la dumneavoastră cât mai rapid posibil. Dar securitatea totală vă poate fi asigurată doar de o pază personală non-stop.

Cu toate acestea, și dumneavoastră puteți să vă oferiți ajutor. De exemplu, dacă simțiți că ați ajuns într-o situație potențial periculoasă, puteți apela în prealabil Gardian.

Dacă însă apelați Gardian în momentul incidentului, trebuie să faceți tot posibilul pentru a tărăgăna faza acută a conflictului ori să vă distanțați de pericol.

Și dacă telefonul nu este conectat la internet?

Pentru ca aplicația să funcționeze, este nevoie de un telefon încărcat, acces la internet și autorizația pentru utilizarea geolocației (while using).

Vladimir Garr Rediboi

Dacă însă a dispărut internetul ori s-a descărcat telefonul după ce s-a apăsat butonul de alarmă?

Repet: în momentul apelului, coordonatele dvs. se transmit la fiecare 5 secunde. Dacă ați rămas fără legătură telefonică, grupul operativ va utiliza ultimele date pe care le-a obținut. Împreună cu profilul completat, căutările nu ar trebui să fie o problemă nici măcar în cazul pierderii conexiunii.

Dar se poate întâmpla că Gardian nu va avea un echipaj liber?

Nu. Pe teritoriul orașului sunt mereu de gardă grupuri operative care, în caz de apel, vor putea ajunge în doar câteva minute în orice punct din Chișinău.

De ce doar un abonament anual? Și dacă abonatul nu va folosi niciodată aplicația?

Modelul nostru de afaceri permite să facem acest serviciu cât mai accesibil. Abonamentul anual ne oferă posibilitatea să ne planificăm activitatea asupra aplicației pe o perioadă lungă, iar numărul de abonamente – să știm cum să întreținem și când să majorăm numărul echipajelor, dar și să le menținem pregătite pe cele existente.

Gardian funcționează conform principiului asigurării: contractul se încheie pe un an, chiar dacă nu veți folosi niciodată aplicația (important este să aveți această oportunitate).

Pentru a garanta că ajutorul va veni la timp, noi întreținem o infrastructură tehnică și fizică complexă: echipaje, serviciul de dispecerat, echipamente, conexiune, funcționarea aplicației, servere. Această infrastructură trebuie să funcționeze non-stop, pentru ca clienții să beneficieze de ajutor cât mai rapid și mai eficient în orice moment.

De asemenea, contractul anual are menirea de a simplifica viața utilizatorului. Clientul nu va fi nevoit să se gândească în fiecare lună nici la prelungirea abonamentului, nici la transferul banilor pentru a achita.

De ce trebuie de plătit separat pentru apel, dacă oricum un abonament costă bani?

Gardian are pachete și cu apeluri incluse și, de exemplu, pachetul Single, în care apelurile nu sunt incluse. În acest caz, clientul va trebui să plătească 200 de lei pentru un apel, deoarece acesta este un serviciu suplimentar (cel de bază este posibilitatea de a cere ajutor în orice moment).

De ce e atât de costisitor?

Cât costă securitatea familiei dvs.? Cât costă siguranța că la dumneavoastră sau la cei dragi vouă vor veni în ajutor în orice moment? Cât costă liniștea dvs.?

Pentru a asigura această liniște, lucrează o echipă mare: 230 de colaboratori Prosecutor și 20 – Gardian. În prețul liniștii voastre este inclusă activitatea tuturor acestor oameni în regim 24/7.

Dar iată o simplă matematică: de exemplu, abonamentul lunar Family pentru 5 persoane cu apelurile gratuite incluse costă 299 de lei. Înseamnă aproximativ 60 de lei lunar pentru un membru al familiei.

E mult sau nu – decide fiecare.

Ce se întâmplă dacă cineva apasă din întâmplare butonul de alarmă, de exemplu, un copil?

În primele secunde, apelul poate fi anulat: imediat după ce s-a apăsat butonul de alarmă, trebuie să luați legătura cu operatorul și să le comunicați personal că apelul este fals. Dar dacă apelul a fost recepționat, grupul operativ pur și simplu este obligat să reacționeze, pentru că noi nu putem fi siguri că, de exemplu, nu ați fost impus să anulați apelul. Gardian va veni în ajutor în orice caz.

Echipa Gardian se gândește la dumneavoastră. Noi vom veni mereu în ajutor într-un moment de pericol, trebuie doar să apăsați butonul de alarmă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

presedinte.md

Moldova va fi reprezentată de 23 de sportivi la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Președinta Sandu le-a înmânat drapelul

Președinta Maia Sandu le-a înmânat pe 15 iulie le-a înmânat sportivilor care vor reprezenta Republica Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European, organizat în orașul Skopje, Macedonia de Nord. S-a întâmplat în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în incinta instituției prezidențiale. Președinta le-a urat succese la competiție sportivilor noștri.

În Republica Moldova trăim o adevărată renaștere a sportului. În 2022, 2023 și 2024, sportivii noștri au obținut rezultate remarcabile la competițiile internaționale, inclusiv la Jocurile Olimpice. Sunteți dovada vie că, atunci când îți dorești cu adevărat ceva, totul devine posibil. Vă doresc mult succes, putere de concentrare și energie pozitivă la toate probele la care veți participa”, a notat șefa statului.

Totodată, șefa statului a menționat inițiativele implementate în ultimii ani pentru dezvoltarea sportului autohton: adoptarea noii Legi a sportului, modernizarea a peste 100 de săli și terenuri sportive și majorarea burselor acordate sportivilor.

presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) reprezintă un eveniment multisportiv organizat sub egida Comitetelor Olimpice Europene. Festivalul servește drept rampă de lansare pentru tinerii sportivi în vederea participării ulterioare la campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice. Prima ediție a avut loc în Bruxelles în 1991. În acest an, țara noastră va fi reprezentată de către 23 sportivi alături de antrenorii lor, la categoriile badminton, atletism, înot, judo, tenis de masă, taekwondo, ciclism și tir.

(VIDEO) Ceban nu va fi deputat/Dodon a cheltuit de două ori mai mult decât Sandu/Centrul Chișinăului, blocat

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Carburanții se scumpesc din nou în Moldova
— Ceban nu vrea să ajungă deputat în Parlament?
— CSJ a explicat de ce alegerile din Boldurești sunt valabile
— 28 de raioane au pierdut peste 20% din locuitori
— Avocații au intrat în grevă generală
— Ședința în dosarul Marinei Tauber, amânată din cauza grevei avocaților
— Semnătura electronică din Moldova va fi recunoscută în UE
— Călătoriile lui Dodon, de două ori mai scumpe decât ale Maiei Sandu
— Piața Marii Adunări Naționale, închisă temporar. Cum va circula transportul public
— Furtună, Lungu, Nesterovschi și Lozovan, sancționați de UE
— Informații despre alegeri, la un click distanță pentru moldovenii din diaspora
— Temperaturile ridicate se mențin. Două Coduri Galbene, în vigoare
— Transportatorii vor protesta în fața sediului delegațieI UE la Chișinău
— Sandu răspunde acuzațiilor Moscovei: „Minciunile vor curge gârlă”
— 25 din 66 de partide pot participa la parlamentare
— Ai altă adresă? Anunță autoritățile pentru a putea vota la alegeri
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Băcioi a devenit cel mai populat sat din R. Moldova, depășind Congazul. Câți oameni locuiesc acolo

Băcioi a devenit cel mai mare sat din Republica Moldova după numărul populației. Asta arată rezultatele finale ale recensământului populației și locuințelor 2024, publicate de Biroul Național de Statistică.

Potrivit sursei citate, în Băcioi locuiesc 11 663 de persoane, ceea cel face oficial cel mai mare sat din țară după numărul populației. Pe locul doi se clasează Bubuieci – cu 11 152 de locuitori, iar pe locul trei Trușeni – cu 10 937.

Pe poziția a patra s-a clasat Costești – cu 8 427 de oameni. Congaz, anterior cel mai populat sat din țară, a coborât pe locul cinci, cu o populație de 8 269.

La polul opus, cel mai mic sat din Republica Moldova a devenit satul Salcia din raionul Taraclia, unde, conform recensământului, au fost înregistrate doar 182 de persoane.

Parlamentul Republicii Moldova

Legea privind avocatura a ajuns la Președinție. Maia Sandu va lua o decizie în 14 zile

Președinția a recepționat proiectul de lege cu privire la avocatură, care a generat greva generală a avocaților. Șefa statului urmează să decidă asupra promulgării legii în termen de 14 zile. Precizările au fost făcute pentru NewsMaker de consilierul prezidențial Igor Zaharov. Se întâmplă în contextul apelului lansat de Uniunea Avocaților, care solicită președintei Maia Sandu să nu promulge legea, susținând că aceasta „aduce atingere gravă independenței, libertății și autonomiei profesiei de avocat”.

„Președinția a recepționat proiectul de lege în cursul zilei de ieri. Conform prevederilor legale, președinta are la dispoziție 14 zile pentru examinarea documentului. Decizia va fi comunicată public, în mod transparent, așa cum se procedează cu toate actele normative care ajung la instituția prezidențială”, a menționat Zaharov.

Precizăm că avocații au început greva generală, care va dura până la Congresul Extraordinar al Avocaților din 25 iulie. Potrivit Uniunii, motivul este „adoptarea de către Parlamentul a amendamentului cu privire la avocatură, fără consultarea profesiei de avocat, fapt care ar aduce atingere gravă independenței, libertății și autonomiei profesiei de avocat, iar în consecință ar afecta dreptul cetățeanului la asistență juridică calificată”.

În urma discuțiilor purtate luni, 14 iulie, cu autoritățile, la Ministerul Justiției, s-au stabilit unele excepții de la grevă, pentru a asigura continuitatea asistenței juridice.

Avocații consideră că soluționarea situației este posibilă doar prin nepromulgarea legii de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, motiv pentru care revendicarea privind nepromulgarea legii rămâne actuală.

Reprezentanții CNAJGS au semnalat că acceptă dreptul avocaților la grevă, însă, această situație poate afecta grav accesul la justiție a persoanelor vulnerabile. În context, Uniunea a stabilit că greva generală se menține, cu câteva excepții. Astfel, avocații vor putea interveni în următoarele situații:

  • acțiuni procesuale privind reținerea;
  • demersuri privind aplicarea sau prelungirea măsurilor preventive (arest, arest la domiciliu, control judiciar);
  • cauze privind violența în familie;
  • procese cu participarea minorilor;
  • cauze ce implică cetățeni străini sau apatrizi aflați în custodia statului.
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: