„Dăm un termen de 60 de zile”. Ce s-a decis la audierile parlamentare cu privire la scumpirea gazului 

Pe 3 decembrie s-au desfășurat audieri parlamentare pe subiectul situației din domeniul energetic. Au fost audiate patru instituții – Ministerul Energiei, Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE), Energocom și Moldovagaz. În timpul audierilor, șeful Moldovagaz a raportat că malul drept este asigurat cu 80% din volumele necesare de gaze pentru sezonul de iarnă, totodată a explicat de ce Moldova nu a achiziționat gaz „în perioada potrivită”. Iar ministrul Energiei a anunțat că țara noastră s-a adresat, încă în iunie, „inclusiv către partenerii noștri din România ca să obținem un contract cu preț preferențial”. „Discuțiile au finalizat deja după, inclusiv după alegeri”, a comunicat oficialul. În timpul audierilor, șeful Moldovagaz a anunțat când a fost făcută ultima achiziție de gaz. În context s-a vorbit dacă ar putea fi o nouă majorare a tarifului. La finalul audierilor, reprezentanții Parlamentului au venit cu propuneri și solicitări către furnizorii de gaze naturale și autoritățile din domeniu și au dat la dispoziție 60 de zile „pentru ca acestea să fie realizate”.

Patru instituții – audiate

În debutul audierilor, deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian, președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, a menționat că vor fi audiate patru instituții – Ministerul Energiei, ANRE, Energocom și Moldovagaz.

Ulterior, ministrul Energiei Victor Parlicov a ținut să precizeze că „Ministerul Energiei nu se ocupă de comercializarea gazelor”, adăugând că „Ministerul Energiei face politici”. „Lucrul de minister nu este despre vinderea și cumpărarea gazului, de comercializarea gazelor se ocupă companiile. Evident că subiectul de gaze, achizițiile de gaze, tarifele sunt subiecte sensibile și în sensul acesta noi nu putem să ne ținem deoparte. Ne-am implicat pe parcursul anului prin organizarea de ședințe, prin organizarea discuțiilor cu companiile. Noi monitorizăm piața, facem recomandări”, a adăugat ministrul Energiei.

Între timp, directorul ANRE Alexei Taran a fost întrebat de ce a fost acceptată majorarea parțială a tarifului la gaz. „Dacă nu se intervenea urgent și prompt urmau să se înceapă o acumulare de devieri sau de deficit tarifare, în cazul dat devieri negative. (…) Cu cât mai mult întârziam intervenția cu atât mai mult era să fie valoarea acumulată a acestor devieri, care urmau să fie compensate anul viitor în structura tarifelor”, a comunicat Taran.

80% din volumul necesar de gaz pentru sezonul de iarnă – asigurat

Șeful Moldovagaz Vadim Ceban a raportat că malul drept este asigurat cu 80% din volumele necesare de gaze pentru sezonul de iarnă. „Avem acoperite lunile decembrie și ianuarie”, a comunicat Ceban, adăugând că sunt asigurate 80% din volumele necesare pentru sezonul de iarnă. „Acum suntem la etapa de achiziție pentru luna februarie și martie”, a comunicat el. „80% este vorba despre malul drept”, a menționat Ceban.

„Ce ține de perioada când am început procurări de gaze naturale, noi am început achiziția masivă în portofoliul nostru pentru sezonul rece în luna iulie când cotațiile TTF au fost cele mai mici. Din start am venit pentru un produs pentru întreg sezon, pentru că am vrut să acoperim întregul necesar de consum pentru sezonul rece. Când am văzut că nu este ofertă pentru acest volum mare, am început să divizăm pe produse trimestriale. Când tot am văzut că nu sunt… pentru că produsele trimestriale le poți cumpăra pentru un an înainte, este așa o posibilitate, însă pe un an înainte pentru produse trimestriale ponderea tranzacțiilor este la nivel de 18-23%. (…) Am trecut la strategia de achiziție lunară, atunci au început să apară oferte. Și ofertele acestea nu puteau să apară mai devreme decât 6 luni. (…) Cel mai potrivit timp a fost în opinia noastră în luna iulie, prețurile au fost convenabile și am lansat aceste achiziții”, a mai spus șeful Moldovagaz.

„Încă un moment de menționat, de ce nu s-a reușit să achiziționăm anume în perioada potrivită – nu am avut oferte sau ofertele care veneau au fost mai mari decât plafonul stabilit de către noi”, a mai declarat Ceban.

Ultima achiziție de gaz; discuții cu România despre un contract cu preț preferențial

Întrebat pe ce dată a fost ultima achiziție de gaz și când a constatat că prețul la gaz ar urma să crească, Ceban a răspuns: „Ultima tranzacție a fost ieri, două tranzacții la bursă pentru procurarea pentru luna ianuarie. (…) Sunt prețurile care sunt la bursă. (…) Ce ține de ultima întrebare, noi am informat permanent, se cunoștea acest lucru deja în luna iulie, septembrie, că prețurile posibil nu vor fi acelea care au fost prognozate când s-a aprobat ultimul tarif în mai. (…) Noi cunoșteam acest lucru însă conform legii noi nu avem dreptul să ne adresăm până când noi nu acumulăm acest 1% de devieri financiare. (…) Acest lucru s-a întâmplat efectiv la finele lunii noiembrie și ne-am adresat urgent la ANRE referitor la solicitarea de majorare a tarifului”.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a adăugat în context: „Noi, într-adevăr, monitorizăm piața și încercăm să găsim soluții. Acum, la nivel politic, s-au făcut demersuri necesare. Noi din luna iunie ne-am adresat după sprijin, inclusiv către partenerii noștri din România ca să obținem un contract cu preț preferențial. Acum această discuție într-adevăr s-a transferat la nivel de prim-miniștri. Cred că mai bine, mai corect, va spune domnul prim-ministru când au finalizat aceste discuții. Din ce cunosc eu, discuțiile cu privire la obținerea unui preț preferențial au finalizat deja după și după, inclusiv după alegeri”.

Totodată, directorul ANRE Alexei Taran a adăugat că „piața a fost extrem de volatilă” și că „tendințele pe termen lung arătau o tendință de scădere” a prețurilor internaționale. „Procedura de achiziție de către Moldovagaz era graduală, ea a început în vară dar se făcea în loturi mici. Nimeni n-a așteptat aceste evenimente care au afectat prețurile atât în lunile de vară cât și în lunile de toamnă. (…) Evenimente geopolitice, evenimente militare care au creat panică pe burse. (…) Acum a devenit clar că o corecție spre scădere este puțin probabilă”, a precizat Taran.

Ne așteaptă o nouă majorare a tarifului la gaz?

Prezent la audieri, liderul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a întrebat dacă Moldovagaz, urmare a achiziției din ajun, ar urma să ceară o majorare a tarifului la gaz.

„Nici eu și nici reprezentanții Guvernului nu sunt aici să dea, să spună… nu este în responsabilitatea noastră, nu este în atribuția noastră să spunem cât va fi tariful. Sarcina noastră ca Guvern, ca majoritatea parlamentară, este ca în momentul în care apare o situație complicată – se majorează tariful – să intervenim prin suport pentru cetățeni și asta noi facem”, a intervenit deputatul PAS Radu Marian.

„Ce va fi în anul 2025 eu nu cunosc. (…) Asta este bursa, asta este realitatea. (…) Acum facem speculații inutile în opinia mea”, a adăugat șeful Moldovagaz.

Propunerile Parlamentului

În continuare, deputatul Radu Marian a anunțat: „Noi o să propunem câteva acțiuni și o să dăm un termen de 60 de zile pentru ca acestea să fie realizate”.

Propunerile către Moldovagaz, Termoelectrica, CET-Nord. „Să prezinte un plan pentru diversificarea produselor din portofoliul de gaze naturale și un program de achiziție a gazelor naturale destinate consumatorilor casnici pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. (…) De asemenea o altă solicitare a noastră este ca într-adevăr aceste achiziții să nu fie făcute toate odată”, a comunicat Marian.

Către Ministerul Energiei. „Trebuie să fie evitată la maximum intervenția directă și micro managementul Ministerului în tot ce însemnă achiziția de zi cu zi a resurselor energetice și estimarea de prețuri de achiziții. (…) Solicităm ca împreună cu APP, Ministerul să stabilească indicatori de performanță anuali pentru companiile energetice și pentru managementul lor”, a menționat deputatul.

Către Energocom. „Solicităm în 60 de zile să fie stabilit un plan pentru creșterea numărului de clienți, nu doar în Republica Moldova. (…) Și prezentarea unui plan pentru intrarea pe piața de gaze cu amănuntul în Republica Moldova, gospodării și întreprinderi mici și mijlocii”, a declarat Marian.

Către ANRE. „Să implementeze un plan de comunicare privind importanța și beneficiile de tranziție către piața liberă. (…) Să introduceți instrumente mai complexe pentru verificarea solicitărilor de ajustare a tarifelor care vin de la furnizori, cu analiză mai detaliată a costurilor”, a menționat parlamentarul.

„După 60 de zile o să ne reunim și o să vedem ce s-a făcut și ce nu s-a făcut și o să mai luăm decizii ulterior”, a conchis Marian.

***

Pe 26 noiembrie, ANRE a anunțat că Moldovagaz a depus o cerere de ajustare a prețurilor pentru furnizarea gazelor naturale. „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”, comunica Agenția. Moldovagaz a cerut majorarea tarifului la gazele naturale până la 16,36 lei (fără TVA) pentru un metru cub, începând cu 1 decembrie.

După anunțul ANRE privind convocarea în ședință la doar o zi de la scrisoarea depusă de Moldovagaz, mai mulți jurnaliști și experți energetici au criticat inițiativa. Iar în dimineața zilei de 27 noiembrie, ANRE a anunțat că amână ședința, programată pentru data de 27 noiembrie, în care urma să fie examinat și aprobat proiectul de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale. Detalii AICI.

Tot pe 27 noiembrie, deputatul PAS Radu Marian a anunțat despre organizarea unor audieri parlamentare pe tema situației din domeniul energetic. În cadrul acestor audieri, a comunicat Marian, se vor clarifica motivele care au dus la solicitarea Moldovagaz „de majorare neașteptată” a tarifului la gazele naturale. Totodată vor fi identificate soluții „pentru a reduce, pe viitor, riscul unor ajustări bruște ale tarifelor”. Detalii AICI.

În aceeași zi, Moldovagaz a explicat necesitatea majorării tarifelor la gaze prin creșterea prețurilor internaționale și a costurilor de transport și distribuție. De cealaltă parte, ANRE a avertizat asupra riscurilor de întârziere a ajustării tarifelor. Detalii AICI.

Ulterior, pe 28 noiembrie, ANRE a propus un tarif de 15 lei și 50 de bani, fără TVA, pentru un metru cub de gaz. Detalii AICI. Iar pe 29 noiembrie, ANRE a aprobat tarife noi. Potrivit deciziei, consumatorii casnici vor achita 16 lei și 74 de bani (cu TVA) pentru un metru cub de gaz. Astfel, gazul se va scumpi cu 27,5% sau cu 3 lei și 62 de bani, începând cu 1 decembrie. Detalii AICI.

***

Amintim în acest context că în septembrie 2024, premierul Dorin Recean declara că cetățenii Republicii Moldova nu vor achita tarife mai mari pentru gazele naturale și energia electrică în acest sezon. Oficialul a calificat drept „false” declarațiile apărute anterior în spațiul public cu privire la eventuale creșteri ale tarifelor pentru aceste resurse energetice. Precizările erau făcute de oficial după ce liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, declara că tarifele la gaz ar urma să fie mai mari „imediat după alegerile prezidențiale”. Detalii AICI.

Iar în octombrie 2024, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că nu sunt premise pentru majorarea tarifelor la resursele energetice, deoarece prețurile la bursele internaționale sunt în descreștere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Коммерсантъ/Владимир Соловьев

Găgăuzia, fără conducere. Alegerile pentru Adunarea Populară și bașcan pot fi organizate în aceeași zi?

În luna noiembrie, în Găgăuzia ar trebui să fie aleasă noua componență a Adunării Populare. Totuși, până în prezent nu a fost stabilită data scrutinului, deși acest lucru trebuia făcut încă din septembrie. Situația este complicată și de sentința pronunțată în cazul bașcanei Evghenia Guțul. Dacă verdictul va fi confirmat de Curtea de Apel, autonomia va trebui să organizeze și alegeri pentru un nou bașcan. NM explică cum a ajuns Găgăuzia în impas și dacă ambele scrutine ar putea avea loc în aceeași zi.

Deputați cu mandatul pe cale să expire

Mandatul actualei componențe a Adunării Populare a Găgăuziei expiră pe 12 noiembrie — dată la care, acum patru ani, a avut loc ședința de constituire a legislativului local. Potrivit Statutului Găgăuziei (echivalentul Constituției), alegerile pentru noua Adunare Populară trebuie organizate în prima duminică după expirarea mandatului precedent. Prin urmare, scrutinul ar trebui să aibă loc pe 16 noiembrie. Data este aprobată de Adunarea Populară, însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum, deși termenul limită a fost 16 septembrie — cu cel puțin 60 de zile înainte de alegeri.

Adunarea Populară a Găgăuziei este formată din 35 de deputați. Alegerile se desfășoară pe circumscripții uninominale: autonomia este împărțită în 35 de circumscripții electorale, iar din fiecare este ales câte un candidat. Dacă niciun candidat dintr-o circumscripție nu obține mai mult de 50% din voturile alegătorilor, în acea circumscripție se organizează turul doi.

Blocaj juridic și politic

Despre necesitatea stabilirii datei alegerilor au vorbit încă de la începutul anului deputații Adunării Populare Alexandr Tarnavschi și Mihail Jelezoglo. Pe 10 ianuarie, aceștia au prezentat în Adunare o inițiativă în acest sens, însă data nu a fost aprobată nici până acum. „Ni s-au oferit două argumente: Comisia Electorală a Găgăuziei a fost lichidată și harta instanțelor din Republica Moldova a fost modificată”, a declarat Tarnavschi pentru NM.

Adunarea Populară a Găgăuziei a decis, în 2023, să lichideze Comisia Electorală Centrală a autonomiei, invocând că instituția permanentă este ineficientă, întrucât nu activează între scrutine, ci doar consumă resurse bugetare. Atunci, deputații locali au propus ca CEC-ul să fie constituit de fiecare dată înaintea unui nou scrutin — fie pentru alegerea bașcanului, fie pentru Adunarea Populară. În 2024, Curtea de Apel a declarat ilegală decizia de lichidare. Pe 26 noiembrie, Curtea Supremă de Justiție urmează să se pronunțe definitiv asupra cazului.

Alexandr Tarnavschi a declarat că hotărârea Curții de Apel era suficientă pentru a restabili CEC-ul autonomiei și a stabili data desfășurării alegerilor pentru Adunarea Populară. „Schimbarea hărții instanțelor din sud este, de asemenea, un argument ilogic. Curtea de Apel Comrat nu a fost lichidată. Da, acum se numește Curtea de Apel „Sud” [cu sediul la Cahul], dar clădirea este aceeași (la Comrat există un birou auxiliar al Curții de Apel Cahul), iar judecătorii sunt aceiași”, a menționat Tarnavschi. (Despre modificarea hărții instanțelor din țară, NM a scris aici).

Alexandr Tarnavschii. Foto: Nokta.md

Vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, Gheorghi Leiciu, a declarat pentru NM că Adunarea a început procesul de formare a unei noi Comisii Electorale Centrale permanente a Găgăuziei, însă Cancelaria de Stat a contestat această decizie, iar instanța a suspendat constituirea noii comisii. Potrivit lui Leiciu, nu este clar când Curtea de Apel se va pronunța asupra acestui subiect. „Nu avem alt temei legal pe baza căruia să putem crea CEC-ul autonomiei, în afară de cel care a fost contestat de Cancelaria de Stat”, a explicat Leiciu.

Tarnavschi consideră că Adunarea Populară ar fi trebuit să restabilească fosta componență a CEC, nu să înființeze una nouă. „Tergiversarea procesului îi convine președintelui Adunării Populare, Dmitri Constantinov, și anturajului său. Ei se tem că, după alegeri, își vor pierde puterea”, a menționat Tarnavschi.

Alegeri pentru funcția de bașcan, pe lângă APG?

În Găgăuzia ar putea avea loc și alegeri pentru funcția de bașcan. Actuala guvernatoare, Evghenia Guțul, a fost condamnată pentru finanțarea ilegală a unui partid politic. Ea a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare, iar dosarul se află acum pe rol la Curtea de Apel Chișinău. Dacă judecătorii instanței de apel vor confirma sentința, Evghenia Guțul își va pierde funcția. Conform Statutului Găgăuziei, o infracțiune confirmată printr-o decizie definitivă a instanței constituie temei pentru demiterea bașcanului.

În termen de 90 de zile de la demisia bașcanului trebuie organizate alegerile pentru noul conducător al autonomiei. După pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, Adunarea Populară este obligată să stabilească data scrutinului, or nu există nicio prevedere legală care să permită amânarea organizării alegerilor până la expirarea mandatului actualului bașcan.

Alegerile pentru bașcan și pentru APG pot fi organizate în aceeași zi?

Ținând cont că decizia Curții de Apel în dosarul Evgheniei Guțul nu a fost încă pronunțată și că data alegerilor pentru Adunarea Populară nu a fost stabilită, se poate presupune că alegerile din Găgăuzia ar putea avea loc deja anul viitor, în aceeași zi. Alexandr Tarnavschi a menționat că teoretic și „pur matematic” acest lucru este posibil.

Această opinie este împărtășită și de Gheorghi Leiciu. Potrivit lui, desfășurarea alegerilor într-o singură zi are atât avantaje, cât și riscuri: „Există probabilitatea ca oamenii să voteze pentru un candidat la funcția de bașcan, iar la alegerile pentru Adunarea Populară să aleagă tot persoane din echipa candidatului preferat la funcția de bașcan. În acest fel, Adunarea Populară ar fi formată din echipa bașcanului. Pe de o parte, s-ar rezolva conflictul nostru etern dintre Comitetul Executiv (guvernul local, numit de bașcan) și Adunarea Populară. Pe de altă parte, mecanismul de echilibru și control și principiul separării puterilor ar fi puse sub semnul întrebării”, a remarcat Leiciu. El a adăugat că discuțiile despre alegerile pentru bașcan sunt premature până la pronunțarea deciziei Curții de Apel Chișinău în dosarul Guțul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: