Colaj NM

De ce prețul de achiziție a gazului nu este făcut public? Socialiștii cer audieri în parlament; PAS explică

Deputata socialistă, Tatiana Cunețchi, a cerut, în Parlament, audierea ministrului Energiei, Dorin Junghietu, și a conducerii ANRE. Ea a invocat, printre altele, „tentativa de secretizare a prețurilor de achiziție a resurselor energetice pentru Republica Moldova”. În replică, deputatul PAS Radu Marian a declarat că „prețurile și contractele nu se secretizează” și că acestea vor fi făcute publice după finalizarea procesului de achiziție a gazelor naturale. Totodată, el a precizat că prețurile respective „sunt, în principiu, formule care se calculează în baza prețului de piață a gazelor naturale – informație care este publică și nu este ceva neapărat secret”. Inițiativa deputatei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru ca ministrul Energiei și conducerea ANRE să fie audiați.

La ședința Parlamentului din 29 mai, deputata socialistă Tatiana Cunețchi a cerut audierea ministrului Energiei, Dorin Junghietu, și a conducerii ANRE, motivând că securitatea energetică este, în ultimii ani, cel mai important subiect care influențează calitatea vieții cetățenilor. Ea a invocat, de asemenea, faptul că, „în ultima perioadă în mass-media și în societate se vehiculează informația cu referire la tentativele de secretizare a prețurilor de achiziție la resurse energetice pentru Republica Moldova”, precum și „aprobarea tarifelor nejustificate pentru consumatori”.

Deputatul Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, a spus că „acum există un proces de a elimina controlul Gazpromului asupra pieței energetice a Republicii Moldova”. „În același timp, dacă vorbim de prețuri… și contractele nu se secretizează. Aceste contracte urmează a fi publicate în momentul în care procesul de achiziție de gaze naturale se va finaliza. Aceste prețuri sunt, în principiu, niște formule care se calculează în baza prețului de piață a gazelor naturale – informație care este publică și nu este ceva neapărat secret”, a adăugat deputatul PAS.

Inițiativa deputatei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru ca ministrul Energiei și conducerea ANRE să fie audiați.

Inițiativa vine la o zi după ce, pe 28 mai, PSRM a protestat în fața ANRE. Formațiunea a cerut „tarife corecte” la gaz și publicarea prețului de achiziție. Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum: „ANRE – instrument pentru jefuirea populației”, „Cu PAS se scumpește gazul”. Purtătoarea de cuvânt a ANRE, Galina Sanduța, a declarat pentru NewsMaker că nu va comenta acțiunile actorilor politici. La rândul său, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a spus că socialiștii au protestat „pentru că nu vor ca Moldova să fie liberă de șantajul Kremlinului”.”

***

Amintim că, pe 20 mai curent, Ministerul Energiei a anunțat că Energocom a reușit să procure primele volume de gaze naturale pentru anul gazier 2025-2026, în baza unor contracte pe termen lung. Ministerul nu a oferit detalii despre prețul și volumul achizițiilor, însă a precizat că „prețul plafon pentru achiziții este stabilit în funcție de indicii bursieri din regiune și aprobat de Consiliul societății, asigurându-se un control instituțional, transparență și eficiență în proces”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ChatGPT Image

Neutralitatea în Europa: modelul Elveției și al Austriei. Lecții de învățat pentru Moldova

Jurnalistul polonez Miłosz Szymański a analizat pentru NM ce poate învăța Republica Moldova de la țările neutre din Europa – Austria și Elveția, de ce Suedia, după 200 de ani de neutralitate, a renunțat la ea și de ce acest statut, în lipsa unei apărări solide, riscă să fie doar o declarație fără valoare.

Pe 16 mai 2022, guvernul Regatului Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO. Astfel, Suedia a pus capăt unei perioade de peste două secole de neutralitate. Pentru context istoric, Suedia și-a declarat neutralitatea în 1814, la doar doi ani după ce Rusia anexase jumătatea de est a Principatului Moldovei.

Decizia de a renunța la neutralitate nu a fost una ușoară. Până în 2021, doar un suedez din trei susținea ideea aderării la NATO – un nivel de sprijin similar celui pe care îl are astăzi această opțiune în Republica Moldova. Fractura majoră s-a produs însă în februarie 2022, odată cu invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. La fel ca finlandezii, suedezii au realizat că pacea și inviolabilitatea frontierelor în Europa nu mai pot fi considerate de la sine înțelese.

Neutralitatea nu este absolută

Trebuie, însă, remarcat că neutralitatea suedeză nu a fost absolută. Când, în 1939, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, Suedia i-a sprijinit pe finlandezi cu un ajutor militar generos, iar simpli suedezi au plecat să lupte ca voluntari. Este suficient să spunem că la cele trei sute de mii de soldați finlandezi mobilizați s-au alăturat nouă mii de voluntari din Suedia, a cărei populație era atunci de doar aproximativ șase milioane de oameni. În timpul Războiului Rece, Suedia și-a demonstrat neutralitatea pentru a nu provoca URSS, însă neoficial întreținea contacte cu NATO pentru cazul unui atac dinspre est. În anii ’90, mai ales după aderarea Suediei la Uniunea Europeană în 1995, țara a colaborat activ cu NATO ca partener extern, încercând să se apropie structural și tehnic de statele membre ale UE.

Din punctul de vedere al Stockholmului, Rusia se află dincolo de mare, dar marea nu protejează de rachetele „Iskander”, dronele sau bombele ghidate cu care Rusia lovește de mai bine de trei ani atât obiective militare, cât și civile în Ucraina. Privind imaginile din Ucraina, suedezii au înțeles rapid că neutralitatea nu îi va proteja de Rusia, la fel cum nu a protejat Ucraina neutră de anexarea Crimeei și de războiul din Donbas în 2014. Neutralitatea nu a protejat nici Lituania, Letonia și Estonia de anexarea forțată de către Uniunea Sovietică în 1939. Nu a protejat nici Belgia, Țările de Jos, Luxemburg și Norvegia de ocupația nazistă din 1940.

Neutralitate convenabilă

Astăzi, în lume există până la douăzeci de state care se declară neutre, dintre care unsprezece se află în Europa. Pe lângă cele cinci microstate europene (Vatican, Liechtenstein, Andorra, Monaco și San Marino), acestea sunt: Austria, Irlanda, Malta, Moldova, Serbia și Elveția. Dintre ele, merită o atenție deosebită Austria și Elveția.

Elveția este poate cel mai cunoscut exemplu de stat neutru. Tocmai în numele acestei neutralități, elvețienii s-au abținut până în 2002 de la aderarea la Organizația Națiunilor Unite. Calitatea de membru ONU este considerată aproape echivalentă cu recunoașterea internațională a statalității, însă, în ciuda acestui fapt, elvețienii au trăit mai bine de jumătate de secol convinși că e mai bine să nu se implice în treburile lumii, să se izoleze de problemele acesteia și să facă bani de pe urma tuturor. Convingerea era atât de puternică încât, la referendumul din 3 martie 2002 privind aderarea la ONU, doar 55% dintre cetățeni și 12 din cele 23 de cantoane au votat „pentru”. Prezența la vot a fost de numai 58%. Puțin a lipsit ca Elveția să rămână și astăzi nu în cadrul ONU, ci pe lângă ea.

Revenind la neutralitatea în sensul alianțelor militare, neutralitatea elvețiană este la fel de veche ca și cea suedeză, datând din războaiele napoleoniene. Însă, spre deosebire de scandinavi, Elveția este înconjurată de țări prietene și, în plus, nimeni nu a avut un interes deosebit să o atace. În astfel de condiții, putea să nu-și definească o orientare politică și să facă afaceri liniștit cu toată lumea.

Austria, la rândul ei, și-a declarat neutralitatea în schimbul restabilirii independenței. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Viena a reușit parțial să convingă lumea că a fost prima victimă a celui de-al Treilea Reich. Această teză sună însă puțin convingător, dacă ținem cont că austriecii reprezentau 8% din populația Reich-ului, 13% membri SS, 40% din personalul lagărelor de concentrare și chiar 70% dintre comandanții acestora. Să nu uităm și că Adolf Hitler a fost tot austriac. Tocmai din acest motiv Austria, asemenea Germaniei, după 1945 a fost împărțită în zone de ocupație între URSS, SUA, Marea Britanie și Franța. La fel ca Berlinul, a fost împărțită și Viena, doar că acolo nu s-a apucat nimeni să construiască un zid și nu a apărut „Republica Democrată Austriacă”.

Austriei, spre deosebire de Germania, i-a reușit să convingă puterile învingătoare că nu reprezintă o amenințare și nu va reprezenta nici în viitor, deoarece va proclama neutralitatea permanentă. Aliații aveau destule probleme în Germania, așa că au decis că reducerea frontului va fi în folosul tuturor și și-au retras trupele din Austria. În rezultat, a existat un singur stat austriac, democratic și capitalist, ceea ce a contribuit la dezvoltarea economică și la creșterea nivelului de trai al societății. Astfel, Austria a urmat un drum similar cu Elveția, cu singura diferență că a aderat la Uniunea Europeană în 1995 – la fel ca Suedia.

Neutru nu înseamnă lipsit de apărare

Trebuie precizat că a fi o țară neutră nu înseamnă a fi fără arme. Și Austria, și Elveția, precum și Suedia și Finlanda, și-au dezvoltat activ atât forțele armate, cât și industria de apărare.

În Elveția, neutră de mai bine de două sute de ani, activează producători de arme cu tradiții îndelungate. Cel mai cunoscut dintre ei este SIG Sauer, care produce arme de foc din 1859 și livrează pistoale și puști armatelor din zeci de țări ale lumii. În Elveția funcționează și compania Mowag, producătoare de vehicule blindate pe roți și șenile. Însă Elveția nu se limitează doar la producerea de arme.

Probabil, una dintre cele mai cunoscute particularități ale apărării elvețiene este existența adăposturilor subterane pentru întreaga populație a țării. Ele sunt aproape 400 de mii – unul la douăzeci și cinci de persoane. Se află sub clădiri de locuit, clădiri publice și în alte locuri. Nici dimensiunea, nici amplasarea lor nu sunt întâmplătoare, iar construcția și echiparea lor sunt strict standardizate și incluse în registre speciale.

Elvețienii abordează apărarea activ: în țară există obligația generală de serviciu militar pentru bărbați. Pregătirea militară de bază durează între 18 și 21 de săptămâni, după care urmează un antrenament specializat de șase săptămâni. Acesta poate fi înlocuit cu un an de serviciu civil, iar persoanele inapte pentru serviciul militar sunt obligate timp de 11 ani să plătească 3% din impozitul pe venit, direcționat către apărare. Datorită acestui sistem, Elveția, cu o populație de circa 9 milioane de locuitori, menține peste 100 de mii de militari, în principal recruți, voluntari și un mic corp de ofițeri profesioniști. Pentru comparație: Moldova are o populație de patru ori mai mică, dar armata ei este de douăzeci de ori mai mică. În același timp, Elveția cheltuie pentru apărare doar un procent puțin mai mare din PIB decât Moldova – 0,7% față de 0,55%. Totuși, având în vedere că PIB-ul Elveției este de 50 de ori mai mare decât cel al Moldovei, cheltuielile ei militare în valoare nominală le depășesc pe cele moldovenești de 70 de ori și urmează să mai crească cu încă jumătate până în 2030.

Austria, de asemenea, a păstrat recrutarea obligatorie a bărbaților pentru un serviciu de jumătate de an. Având o populație comparabilă cu cea a Elveției, Austria menține de asemenea o armată de 100 de mii de oameni, în principal recruți și voluntari, comandați de un mic corp de ofițeri profesioniști. Austria produce, de asemenea, volume considerabile de arme, în special faimoasele în toată lumea puști Steyr AUG și pistoale Glock18.

Nici Austria, nici Elveția în realitate nu sunt amenințate de nimeni, dar ambele țări își mențin pregătirea de luptă, înțelegând foarte bine că este mult mai ușor să o păstrezi decât să o restabilești de la zero.

Ce lecție poate învăța Moldova din această experiență? În primul rând, că neutralitatea nu garantează automat securitatea. Exemplul Ucrainei arată clar: nici neutralitatea, nici tratatele internaționale nu asigură suveranitatea. Reiese că semnarea chiar și a zece memorandumuri de la Budapesta, în confruntarea cu un vecin agresiv, valorează mai puțin decât un singur regiment de infanterie, o baterie de apărare antiaeriană sau o escadrilă de drone. A doua lecție – a declara neutralitatea este una, dar ca aceasta să fie respectată de alte state – este cu totul altceva. Dronele și rachetele balistice rusești care zboară regulat deasupra Moldovei arată limpede că Rusia nu ia în serios neutralitatea moldovenească.

Trebuie să rămână Moldova neutră? Își poate ea permite acest lucru? În mod cert, nu ar trebui să mizeze pe faptul că o simplă declarație de neutralitate va fi suficientă.

Traducere din poloneză: Irena Șevcenko

Miłosz Szymański – jurnalist, autor al podcasturilor „Za Rubieżą. Historia i Polityka” și al unor cărți de reportaje, inclusiv „Kto zgasi światło? Opowieści z Mołdawii”.

Text pregătit în cadrul proiectului Piața europeană, realizat împreună cu Centrul Mieroszewski.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: