Denis Ulanov și Petru Jardan, eliberați provizoriu sub control judiciar. Procuratura consideră ilegale încheierile
Full Article 2 minutes read

Denis Ulanov și Petru Jardan, eliberați provizoriu sub control judiciar. Procuratura consideră ilegale încheierile

Deputații Partidului ȘOR Denis Ulanov și Petru Jardan au fost eliberați provizoriu sub control judiciar pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe 25 martie. Procurorii anticorupție au solicitat plasarea celor doi deputați, cu statut de învinuit, în arest preventiv pentru 30 de zile.

Procuratura consideră ilegale încheierile Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana, și anunță că le va contesta.

Demersul în privința deputatului Jardan a fost examinat în lipsă, acesta refuzând să se prezinte în fața magistraților.

Potrivit materialelor, Denis Ulanov este învinuit de ”escrocherie” și ”spălare de bani” în dosarul ”frauda bancară”, iar Petru Jardan – este învinuit de ”abuz de serviciu”, în dosarul vizând  concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Ambii învinuiți pledează nevinovați.

Amintim că, cei doi deputați au fost reținuți luni, după ce, la cererea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, Parlamentul le-a ridicat imunitatea parlamentară.

Tot astăzi, deputații Partidului „ȘOR” și ai Platformei „Pentru Moldova” au cerut instanței de judecată să dispună cercetarea în stare de libertate a colegilor lor. Parlamentarii au semnat două angajamente publice, prin care garantează că cei doi deputați, pe care procurorii i-au reținut și cer arestarea lor, nu se vor eschiva de răspundere, vor colabora cu anchetatorii, vor respecta ordinea publică și se vor prezenta în fața instituțiilor de drept ori de câte ori va fi nevoie.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: