Colaj NM

Demisia Olesei Stamate de la Comisia juridică și declarația despre premiul Maiei Sandu „nu au nicio legătură”: „Cererea a fost depusă înainte”

Declarația Olesei Stamate referitor la faptul că președinta Maia Sandu nu poate accepta premiul de 30 000 de euro pe care l-a primit în România și cererea de demisie din funcția de președinte a Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament „nu au nicio legătură”. Precizarea a fost făcută chiar de către Stamate în cadrul ediției din 30 ianuarie a emisiunii „Neconfidențial”, de la Radio Chișinău. Deputata PAS a menționat că a depus cererea de demisie înainte să fi făcut declarația în cauză.

Olesea Stamate a fost întrebată dacă există vreo legătură între declarația sa din timpul unei emisiuni privind faptul că președinta Sandu nu poate să accepte premiul de 30 000 de euro și demisia din funcția de președinte a Comisiei juridice, numiri și imunități.

Cererea mea de demisie a fost depusă înainte: cu o zi sau cu două înainte de emisiunea în cauză și chiar fusese comunicată și colegilor de la fracțiune în aceiași zi, anterior emisiunii. Deci nu poate avea nicio legătură această declarație a mea cu decizia de a mă retrage din președinția comisiei”, a declarat Stamate.

La precizarea moderatoarei că nu a pomenit despre cererea de demisie pe care a depus-o în timpul emisiunii la care a participat la scurt timp, Stamate a replicat: „Nu era cazul. Chiar nu era cazul să fac nicio declarație la emisiune atât timp cât tocmai sau abia comunicasem colegilor din fracțiune. Procedural este corect să discuți întâi cu colegii să prezinți: „Uite asta este cum văd eu lucrurile. Cred că asta la moment este soluția mai potrivită”. Și respectiv deja decizi momentul în care faci comunicatul respetiv public”.

Întrebată cum a reacționat PAS la decizia sa privind renunțarea la funcția de președinte a Comisiei juridice, numiri și imunități, Stamate a spus: „Eu sper sau cel puțin așa văd lucrurile, că am o susținere destul de mare din partea colegilor din fracțiunea, care mi-au apreciat activitatea întotdeauna. Dar să știți să voi rămâne la fel de activă în cadrul Comisiei juridice, în calitate de deputat, și voi veghea cu atenție proiectele de acte legislative care vor veni la comisie și care, respetiv, vor ieși din comisie cu rapoarte”.

***

Amintim că, pe 13 ianuarie, Maia Sandu a primit premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”, care vine însoțit de 30 de mii de euro. Pe 17 ianuarie, Olesea Stamate a declarat la o emisiune televizată că legislația nu permite ca șefa statului să accepte un astfel de premiu. A doua zi, Președinția a confirmat pentru NM că administrația prezidențială a expediat un demers către Centrul Național Anticorupție în care a solicitat clarificări cu privire la premiul bănesc. Iar pe 23 ianuarie, CNA a venit cu un răspuns la solicitarea Președinției. Potrivit CNA, regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării/decernării unor premii, având în vedere că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista celor care se circumscriu noțiunii de „cadou”, conform prevederilor din Legea integrității. Totuși, instituția a menționat că nu dispune de competențe pentru interpretarea actelor normative.

În intervalul de timp în care au avut loc aceste evenimente, și mai exact în seara zilei de 19 ianuarie, Olesea Stamate a anunțat că renunță la funcția de președintă a Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități (Detalii – AICI). La scurt timp, președintele Parlamentului Igor Grosu a publicat pe Facebook un mesaj la subiectul dat, în care a subliniat că Stamate a depus cererea de demisie a fost depusă pe 16 ianuarie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Calea Ferată din Moldova

UE alocă 3,5 milioane de euro pentru calea ferată din Moldova. Conexiunea cu România va fi reabilitată

Uniunea Europeană investește 2,8 miliarde de euro în 94 de proiecte de transport destinate să sprijine mobilitatea durabilă și conectivitatea pe întreg continentul european, inclusiv în Republica Moldova. Țara noastră va beneficia de un grant în valoare de 3,5 milioane de euro pentru modernizarea conexiunii feroviare dintre Iași (România) și Ungheni (Moldova), care prevede reabilitarea unei linii duble și a unei linii simple. Potrivit Delegației UE la Chișinău, acest proiect va contribui la fluidizarea transportului transfrontalier și va consolida integrarea Republicii Moldova în rețeaua europeană de transport.

Printre cele 94 de proiecte care vor beneficia de fonduri europene se numără inițiative pentru dezvoltarea căilor ferate ecologice, modernizarea porturilor, digitalizarea rețelelor de transport și creșterea rezilienței infrastructurii.  

În Republica Moldova, Uniunea Europeană va sprijini adaptarea infrastructurii feroviare la standardele europene, inclusiv prin alinierea ecartamentului pentru a permite circulația neîntreruptă a trenurilor și pentru a facilita comerțul regional.  

Potrivit Delegației UE în Moldova, proiectul va reduce timpul de deplasare între Moldova și România și va crește considerabil capacitatea de transport feroviar transfrontalier: „Este, totodată, un moment de referință: prima electrificare a unei linii feroviare din Republica Moldova, care va elimina un important blocaj de infrastructură la graniță”.  

Proiectul face parte din Connecting Europe Facility (CEF) — programul emblematic al UE pentru investiții strategice în infrastructură în domeniile transportului, energiei și digitalizării. Din 2023, Moldova și Ucraina sunt asociate la acest program.  

„Inițiativa reflectă angajamentul ferm al Uniunii Europene de a sprijini integrarea Republicii Moldova în rețeaua europeană de transport, consolidând în același timp conectivitatea regională în cadrul coridorului de transport UE–Moldova–Ucraina”, precizează Delegația UE în țara noastră.    


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: