partidulsor.md

Denunț la Procuratura Generală. Liderul protestelor organizate de Partidul „ȘOR” vrea investigarea penală a miniștrilor PAS

Dinu Țurcanu, liderul protestelor organizate de Partidul „ȘOR”, susținute și unii deputați comuniști precum Diana Caraman și Constantin Starîș, dar și fostul șef-adjunct al IGP Gheorghe Cavcaliuc, dat în căutare, a anunțat că a depus la Procuratura Generală un denunț. Plângerea este semnată de așa-numitul „Comitet al Salvării Naționale” (CSN), care solicită urmărirea penală a persoanelor cărora li se atribuie conversațiile de pe Telegram, care au apărut în spațiul public.

Anunțul a fost făcut la finalul protestului organizat de membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR”, în fața Procuraturii Generale.

Președintele raionului Orhei Dinu Țurcanu a anunțat că se solicită investigarea penală a miniștrilor Sergiu Litvinenco, Ana Revenco, Dumitru Alaiba, precum și a consilierului prezidențial Dorin Recean, dar și a ex-deputatului PLDM Vadim Pistrinciu. În plângerea depusă la Procuratura Generală se menționează că deși spargerea conturilor de pe rețelele de socializare și interceptarea conversațiilor reprezintă o gravă ingerință în viața privată, veridicitatea informațiile apărute în public ar fi confirmată. Țurcanu i-a acuzat pe cei vizați de trafic de influență, depășirea atribuțiilor de serviciu, lobarea intereselor în Justiție, coordonarea unor acțiuni de contrabandă, a proceselor de angajare și eliberare din funcții publice și alte acțiuni ilegale.

Comitetul Salvării Naționale a fost constituit pe 16 octombrie, în cadrul unui protest din centrul capitalei. Din Comitetul Salvării Naționale fac parte președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, vicepreședintele formațiunii Marina Tauber, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, primarul comunei Piatra, din raionul Orhei, Radu Bușilă, președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, și liderul Partidului „Renaștere-Возрождение”, Serghei Mișin.

partidulsor.md

Pe 10 noiembrie, cu puțin timp înainte de ședința Guvernului, canalul de Telegram al președintei Maia Sandu, dar și al vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte, fiind publicate mesaje cu critici în adresa guvernării. Atât Președinția, cât și vicepremierul Andrei Spînu au declarat că nu au publicat astfel de mesaje.

În mesajul respectiv a fost indicat și un site, unde au fost publicate presupuse conversații private ale ministrului Justiției Sergiu Litvinenco. Acesta a declarat că este vorba despre un fals.

În aceeași zi, miniștrii au aprobat în unanimitate hotărârea privind expedierea la Curtea Constituțională a sesizării cu privire la controlul constituționalității Partidului „ȘOR”. Subiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, chiar în timp ce în afara sediului Executivului se protesta, manifestația fiind organizată de către simpatizanții formațiunii.

Pe 11 noiembrie, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a precizat că nu a încălcat legea, iar conversațiile private scurse pe internet ar fi fost rupte din context cu scopul denaturării informației și manipulării. Potrivit lui Litvinenco, în spatele acțiunii ar fi „hoți și bandiți” care vor să destabilizeze situația din țară și să saboteze parcursul european al Moldovei.

La scurt timp, pe site-ul respectiv au fost publicate și presupuse discuții private ale consilierului prezidențial Dorin Recean. Președinția a declarat că informațiile „au fost fabricate”. Ulterior, PCCOCS a anunțat că și canalul de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu a fost spart. Procuratura a inițiat un dosar penal.

Pe 16 noiembrie, pe site-ul anonim au apărut conversații atribuite ex-deputatului PLDM Vadim Pistrinciuc, care deține în prezent funcția de director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS). Iar pe 18 noiembrie au fost publicate presupuse discuții private ale ministrului de Interne Ana Revenco.

Ulterior, pe site au fost publicate și conversații atribuite actualului ministru al Economiei Dumitru Alaiba. Ultimul vizat a fost procurorul general interimar Ion Munteanu.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață a declarat că primele cercetări arată că în spatele scurgerilor de informații de pe Telegram, ale căror veridicitate o pune la îndoială, ar sta serviciile speciale ale altor state, iar primii suspecți ar fi din Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: