Deputații și-au dat votul: mitropolitul Basarabiei să fie inclus în lista deținătorilor de pașaport diplomatic
Full Article 1 minutes read

Deputații și-au dat votul: mitropolitul Basarabiei să fie inclus în lista deținătorilor de pașaport diplomatic

Mitropolitul Petru al Basarabiei ar putea beneficia de pașaport diplomatic. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament, pe 29 decembrie.

La propunerea Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, proiectul a fost votat în două lecturi.

Documentul propune includerea mitropolitul Petru al Basarabiei în lista persoanelor care, în virtutea funcției deținute sau specificului atribuțiilor exercitate, întreprind multiple deplasări în interes de serviciu peste hotarele țării și pot beneficia de pașaport diplomatic.

Potrivit autorilor, un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, proiectul de lege a fost elaborat în strictă conformitate cu interesele statului și necesităților subiecților ce beneficiază de dreptul de a dispune de pașaport diplomatic.

Proiectul de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte a fost susținut de 55 de deputați.

***

Pe 28 decembrie, în cadrul ședinței de Guvern, ministrul de Interne Ana Revenco a precizat că va fi eliminat în acest mod elementul discriminator față de conducătorul Mitropoliei Basarabiei în raport cu Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, care deja deține dreptul de a obține pașaport diplomatic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: