Deținătorii Ordinului Republicii, cu pensii peste hotare, ar putea primi alocații de stat în valoare de peste 21 mii lei
Full Article 2 minutes read

Deținătorii Ordinului Republicii, cu pensii peste hotare, ar putea primi alocații de stat în valoare de peste 21 mii lei

În Republica Moldova ar putea să fie instituită o alocație specială nominală de merit, în semn de înaltă apreciere a talentului și măiestriei profesionale, precum și a contribuției substanțiale la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume. Alocația va fi acordată persoanelor decorate cu „Ordinul Republicii”, beneficiare de pensii în afara țării. Prevederile se conțin într-un proiect publicat pentru consultări publice, transmite IPN.

Dreptul la alocația specială nominală de merit îl vor avea persoanele care și-au stabilit domiciliul într-un stat cu care Republica Moldova are încheiat acord privind asigurările sociale sau acord cu privire la garanțiile sociale și beneficiază de pensie în statul respectiv, conform prevederilor Acordului.

Alocația menționată va fi stabilită în temeiul decretului președintelui Republicii Moldova pentru instituirea alocației speciale nominale de merit, emis pe numele persoanei.

Cuantumul alocației speciale de merit se va stabili în mărime de două salarii medii lunare pe țară pentru anul precedent. Calculul estimativ arată că, până la finele anului 2023, sunt necesare mijloace financiare din resursele bugetului de stat în sumă 84 569,73 lei. Conform datelor Biroului Național de Statistică, cuantumul salariului mediu lunar pe țară în anul 2022 constituie 10 529,1 lei. Respectiv, cuantumul lunar al alocației va constitui 21 058, 2 lei. Astfel, suma totală a alocației pentru lunile septembrie-decembrie anul 2023 va constitui 84 569, 73 lei.

În anul 2024 vor fi necesare mijloace financiare în sumă de 253 709,19 lei, reieșind din cuantumul salariului mediu lunar pe țară în anul 2022 (21 058,12 x 12 luni + taxa de distribuire de 0,4%).

Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că finalitatea urmărită este substituirea pensiei pentru persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legislației naționale, dar nu beneficiază de aceasta pe teritoriul Republicii Moldova, din anumite considerente, cu alocația lunară specială nominală de merit.

MMPS mai precizează că persoanele care s-au remarcat prin merite deosebite față de stat în diverse domenii de activitate beneficiază de alocație nominală de stat, ca persoane decorate cu ,,Ordinul Republicii”, în cuantum de 500 de lei lunar.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: